22 FEBRUARIE 2018
KAZAHSTAN
Apel adresat autorităților kazahe de a-l elibera pe Teymur Akhmedov
Familia și prietenii lui Teymur Akhmedov sunt tot mai îngrijorați pentru starea lui de sănătate. Dl Akhmedov, Martor al lui Iehova în vârstă de 61 de ani, avea probleme grave de sănătate înainte de a fi închis cu mai bine de un an în urmă. În 8 februarie 2018, el a fost operat, fiindu-i extirpate două tumori, dintre care una este de natură malignă. Familia și avocații lui au cerut autorităților să-l elibereze din închisoare, întrucât are nevoie de îngrijiri medicale ulterioare, iar condițiile din penitenciarul din Pavlodar nu sunt adecvate. Cererile lor au fost, până în prezent, ignorate.
Instanțele din Kazahstan l-au condamnat pe Teymur Akhmedov la 5 ani de închisoare, termenul pedepsei urmând să se încheie în 2022. Dl Akhmedov a fost arestat și urmărit penal pentru simplul fapt că și-a exercitat dreptul la libertate religioasă. El chiar a fost pus pe lista celor care au contul bancar blocat întrucât sunt suspectați de terorism. Instanțele kazahe au respins toate apelurile.
Grupul de lucru ONU privind detenția arbitrară a trimis guvernului Kazahstanului un document oficial prin care le cerea autorităților să-l elibereze pe dl Akhmedov și să-l achite de acuzațiile false ce i s-au adus. Și Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a cerut Kazahstanului să-l elibereze de urgență din închisoare, dată fiind starea lui precară de sănătate.
Unul din avocații dlui Akhmedov a declarat: „Situația lui Teymur reprezintă un strigăt după dreptate, întrucât se află pe nedrept în închisoare și are grave probleme de sănătate ce necesită îngrijiri medicale. Ne aliniem cererilor organismelor ONU și rugăm insistent autoritățile kazahe să dea dovadă de compasiune și să-l elibereze pe Teymur fără întârziere”.