12 NOIEMBRIE 2020
ITALIA
O instanță italiană susține drepturile părinților Martori de a alege îngrijirea medicală pentru copiii lor
Recent, Curtea de Apel din Milano (Italia) i-a dat câștig de cauză unui cuplu de Martori ai lui Iehova într-un dosar ce viza tratamentul medical aplicat copilului lor. Prin această hotărâre, se stabilește că o instanță nu poate pune la îndoială competența părinților doar pentru că aleg un tratament fără sânge pentru copiii lor cu scopul de a evita, în baza unor convingeri religioase ferme, folosirea de sânge donat.
În septembrie 2019, un cuplu de Martori a venit la spital cu fetița lor de 10 luni, care se lovise în urma unei căzături. Medicii au constatat că, în urma loviturii la cap, s-a format un hematom subdural ce necesita o intervenție chirurgicală. Ei au reușit să efectueze operația fără transfuzie de sânge.
Ulterior, deși fetița era în curs de recuperare și se afla în afara oricărui pericol, un medic le-a cerut părinților permisiunea să-i administreze copilului o transfuzie ca „tratament adjuvant”. Părinții au cerut însă administrarea unor tratamente alternative acceptate pe scară largă.
În loc să respecte dorința părinților, medicul a sesizat poliția și procuratura, aceasta din urmă obținând un ordin judecătoresc de la o instanță de tutelă. Prin acest ordin, autoritatea părintească a fost limitată, iar puterea de decizie în ce privește tratamentul medical administrat copilului i-a fost transferată directorului spitalului. Totuși, nu s-a administrat nicio transfuzie deoarece medicii au decis că nu era necesar.
Acest caz a stârnit atenția mass-mediei naționale. Multe agenții de presă italiene au răspândit știrea falsă că fetița a fost salvată datorită unei transfuzii de sânge autorizate prin ordin judecătoresc.
La 10 septembrie 2020, Curtea de Apel a anulat decizia instanței de tutelă care restricționase autoritatea părintească. Curtea a precizat că instanța de tutelă nu trebuia să emită ordinul judecătoresc și nici nu avea dreptul să o facă.
Curtea de Apel din Milano a declarat: „Simplul fapt că părinții au refuzat administrarea unei transfuzii de sânge în baza convingerilor lor religioase nu constituie un temei pentru a hotărî că aceștia nu mai au competența necesară de a lua decizii pentru copiii lor”. Numai în ultimul an, trei instanțe de apel din Italia au susținut dreptul părinților Martori de a solicita tratamente medicale fără sânge pentru copiii lor.
Este important ca autoritățile medicale și cele judiciare să înțeleagă că Martorii lui Iehova nu practică vindecarea prin credință și nu sunt împotriva tratamentelor medicale. De fapt, ei caută cea mai bună îngrijire medicală în spitale cu experiență în domeniu, echipate cu aparatura modernă necesară aplicării tratamentelor ce nu contravin convingerilor lor religioase ferme. Ei le cer medicilor pur și simplu să nu li se administreze sânge. Medici de renume de la spitale importante din întreaga lume au acceptat poziția lor și le oferă îngrijire medicală de calitate fără sânge.
Suntem recunoscători că aceste instanțe vin în sprijinul fraților și surorilor noastre, care sunt hotărâți să aleagă tratamente medicale potrivite pentru copiii lor. (Faptele 15:29)