11 IANUARIE 2024
ARMENIA
Martorii lui Iehova din Armenia beneficiază de zece ani de serviciul alternativ civil
„Implementarea serviciului alternativ a fost una dintre cele mai înțelepte decizii luate de Statul nostru”, afirmă un reprezentant al Comisiei Republicane a Armeniei privind Serviciul Alternativ
La 14 ianuarie 2024 s-au împlinit zece ani de când a fost implementat serviciul alternativ civil în Armenia. Acesta le permite obiectorilor de conștiință să contribuie la bunăstarea comunității prin prestarea unor servicii publice în locul efectuării serviciului militar. Printre acestea se numără servicii în domeniul construcțiilor, al salubrizării și întreținerii spațiilor verzi și al asistenței sociale. De la implementarea serviciului alternativ civil, peste 450 de tineri Martori ai lui Iehova au optat să-l efectueze.
Fratele Samuel Petrosyan lucrează în prezent în domeniul salubrizării spațiilor verzi ca parte a serviciului alternativ civil. El spune: „Mă străduiesc să am o reputație bună. De exemplu, caut să-mi fac bine munca și să fiu mereu corect. De aceea, supraveghetorii mei se poartă frumos cu mine și mă respectă”.
Fratele Artur Martirosyan a lucrat trei ani într-un spital ca parte a serviciului alternativ civil. El explică: „Am apreciat ocazia de a-i ajuta pe cei cu probleme de sănătate. Această experiență m-a ajutat și să mă maturizez. Am învățat să fiu mai flexibil, să fac mai bine față stresului și să comunic mai eficient cu ceilalți”.
Până în 2014, frații noștri tineri din Armenia erau condamnați la închisoare dacă refuzau din motive de conștiință să efectueze serviciul militar. Cu privire la succesul serviciului alternativ civil din Armenia, un înalt oficial a spus: „La început m-am opus serviciului alternativ civil deoarece mă gândeam că submina securitatea națională și că putea fi folosit în mod abuziv. . . . Dar timpul a dovedit că mă înșelasem. Acum, după ce au trecut câțiva ani, este evident că . . . Martorii lui Iehova nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale prin faptul că efectuează un serviciu alternativ. Dimpotrivă, avem muncitori conștiincioși în diverse sectoare de activitate”.
Un membru al Comisiei Republicane privind Serviciul Alternativ a afirmat: „Au trecut zece ani de când a intrat în vigoare serviciul alternativ în Armenia. . . . Trebuie să recunoaștem că implementarea serviciului alternativ a fost una dintre cele mai înțelepte decizii luate de Statul nostru. Inspecțiile făcute cu regularitate la instituțiile în care se efectuează acest serviciu au dezvăluit că cei care prestează aceste munci sunt conștiincioși, bucuroși și au o atitudine pozitivă. An de an, primim multe scrisori de apreciere pentru aportul important pe care îl au Martorii lui Iehova în comunitate fiindcă efectuează serviciul alternativ. Conducătorii instituțiilor îi laudă mereu spunând că sunt cei mai buni angajați ai lor”.
Martorii lui Iehova din Armenia sunt bucuroși că pot să contribuie la bunăstarea comunității prin intermediul serviciului alternativ civil și astfel să-i aducă laude lui Iehova datorită ‘lucrărilor lor excelente’. (1 Petru 2:12)