De ce pare viaţa lipsită de sens?

CE MOTIVE avem să credem că viaţa nu va însemna mereu o ‘existenţă scurtă şi deşartă prin care trecem ca o umbră’, aşa cum s-a exprimat regele Solomon? (Eclesiastul 6:12, The New English Bible) Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia — o sursă de informaţii demnă de încredere —, ne promite că în viitor viaţa va fi cu adevărat plină de sens (2 Timotei 3:16, 17).

Biblia ne spune care a fost de la început scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ. Ea explică motivul pentru care lumea este plină de nedreptate, asuprire şi suferinţă. De ce este important să înţelegem aceste lucruri? Deoarece oamenii cred că viaţa este complet lipsită de sens în primul rând pentru că nu cunosc — sau preferă să ignore — scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ şi la omenire.

Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ?

Iehova Dumnezeu * a făcut pământul ca să fie o locuinţă paradiziacă perfectă, un loc unde toţi oamenii să se bucure etern de o viaţă perfectă şi plină de satisfacţii. Acest  adevăr fundamental contrastează cu ideea larg acceptată, dar nebiblică, potrivit căreia Dumnezeu a făcut pământul ca loc unde oamenii să fie testaţi pentru a vedea dacă merită sau nu să trăiască o viaţă mai plină de sens într-o lume a spiritelor. (Vezi chenarul  „Trebuie să părăsim pământul pentru a avea o viaţă plină de sens?“, de la pagina 6.)

Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia după chipul Său, înzestrându-i cu capacitatea de a reflecta calităţile Sale minunate (Geneza 1:26, 27). El i-a creat perfecţi. Adam şi Eva aveau tot ce le trebuia pentru a se bucura etern de o viaţă fericită şi plină de sens. Aceasta presupunea ca ei să umple pământul, să-l supună şi să-l transforme într-un paradis asemănător grădinii Edenului (Geneza 1:28–31; 2:8, 9).

De ce nu s-a împlinit scopul lui Dumnezeu?

Lucrurile au luat însă o cu totul altă întorsătură. Omenirea în general nu reflectă chipul lui Dumnezeu, iar pământul nu este nici pe departe un paradis. Ce s-a întâmplat? Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, şi-au folosit în mod greşit liberul arbitru. Ei au dorit să fie „ca Dumnezeu“, stabilind singuri ce era bine şi ce era rău din punct de vedere moral. Procedând astfel, ei l-au urmat pe Satan Diavolul în răzvrătirea lui (Geneza 3:1–6).

Aşadar, răul nu a făcut parte dintr-un plan misterios, stabilit dinainte de Dumnezeu. El a venit în existenţă când Satan şi, mai târziu, Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu. În urma răzvrătirii lor, primii noştri părinţi au pierdut Paradisul şi perfecţiunea, aducând păcatul şi moartea atât asupra lor, cât şi asupra descendenţilor lor, cu alte cuvinte asupra întregii familii umane (Geneza 3:17–19; Romani 5:12). Aşa au apărut condiţiile şi situaţiile care fac ca viaţa să pară atât de lipsită de sens.

De ce n-a fost eliminat răul imediat?

Dar poate că unii se întreabă: „De ce n-a eliminat Dumnezeu răul imediat? De ce nu i-a distrus pe Satan şi pe ceilalţi rebeli şi n-a luat totul de la capăt?“. Ar fi fost înţelept să procedeze astfel? Cum aţi reacţiona dacă aţi auzi că un guvern puternic a executat imediat pe cineva care i-a contestat autoritatea? Nu credeţi că această acţiune i-ar îndepărta pe oamenii care iubesc dreptatea şi ar submina autoritatea morală a guvernului respectiv?

Dumnezeu a ales să nu acţioneze imediat împotriva rebelilor. În mod înţelept, el a permis să treacă un anumit timp, astfel încât controversele ridicate în Eden cu privire la modul său de guvernare să fie rezolvate o dată pentru totdeauna.

Înlăturarea definitivă a răului

Este esenţial să reţinem că Dumnezeu a permis răul doar pentru o perioadă limitată. El a procedat astfel ştiind că poate să anuleze consecinţele dureroase ale răului odată ce aveau să fie rezolvate controversele de importanţă vitală, ridicate prin răzvrătirea împotriva modului său de guvernare.

Dumnezeu nu şi-a abandonat scopul cu privire la pământ şi la omenire. Prin intermediul profetului Isaia, Iehova ne dă asigurarea că el este Făuritorul pământului, cel „care nu l-a creat în zadar, care l-a întocmit să fie locuit“ (Isaia 45:18). În viitorul apropiat, el va începe să aducă pământul la starea perfectă pe care a avut-o  în vedere iniţial. Odată ce se va dovedi că modul său de guvernare este drept, el va avea toate motivele să-şi folosească puterea infinită pentru a-şi îndeplini voinţa şi pentru a distruge cu desăvârşire tot ce este rău (Isaia 55:10, 11). În rugăciunea-model, Isus Cristos a inclus cererea ca Dumnezeu să întreprindă această acţiune. Isus ne-a învăţat să ne rugăm: „Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10). Ce presupune lucrul acesta?

Voinţa lui Dumnezeu cu privire la pământ

Biblia spune că oamenii „smeriţi vor stăpâni pământul“ (Psalmul 37:9–11, 29; Proverbele 2:21, 22). Isus Cristos ‘îl va scăpa pe săracul care strigă după ajutor şi pe cel asuprit’. El „le va elibera sufletul de asuprire şi de violenţă“ (Psalmul 72:12–14). Nu vor mai fi războaie, nici moarte, lacrimi, durere sau suferinţă (Psalmul 46:9; Revelaţia 21:1–4). Mulţimi de oameni care  au murit în perioada când Dumnezeu a tolerat răul vor fi readuşi la viaţă pe pământ şi vor avea ocazia să se bucure de aceste binecuvântări, precum şi de altele (Ioan 5:28, 29).

De fapt, Iehova va repara tot răul cauzat de răzvrătirea lui Satan. Acţiunea lui Iehova va fi atât de cuprinzătoare, încât „necazurile de altădată [toate lucrurile care ne cauzează în prezent suferinţă şi durere] vor fi uitate“ (Isaia 65:16–19). Acest viitor este sigur, pentru că Dumnezeu nu minte. Toate promisiunile sale vor deveni realitate. Viaţa nu va mai fi „deşertăciune şi goană după vânt“ (Eclesiastul 2:17). Dimpotrivă, viaţa va fi plină de sens.

Dar cum stau lucrurile în prezent? Este posibil ca înţelegerea scopului lui Dumnezeu cu privire la pământ şi cunoaşterea învăţăturilor Bibliei să dea cu adevărat sens vieţii noastre? Următorul articol va răspunde la această întrebare.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

 Trebuie să părăsim pământul pentru a avea o viaţă plină de sens?

Timp de secole, unii oameni, care nu cunoşteau scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ, au promovat ideea că, pentru a avea o viaţă cu adevărat plină de sens, trebuie să părăsim pământul.

Unii dintre ei au spus că sufletele „au avut o formă de existenţă superioară înainte de a intra în corpuri umane“ (New Dictionary of Theology). Alţii au afirmat că sufletul a fost „încarcerat în trup ca pedeapsă pentru păcatele comise în cer“ (Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature).

Unii filozofi greci, cum ar fi Socrate şi Platon, au predat ideea potrivit căreia sufletul va fi eliberat „de orice rătăcire, neştiinţă, temeri, pasiuni sălbatice şi orice alte păcate omeneşti“ şi „va trăi o veşnicie împreună cu cei veşnici“ doar când va scăpa de limitele corpului uman, material (Platon — Dialoguri, editura IRI, Bucureşti, 1998).

Mai târziu, unii conducători religioşi aşa-zis creştini au inclus printre învăţăturile lor „concepţiile filozofilor greci despre nemurirea sufletului“ (Christianity — A Global History).

Comparaţi aceste idei cu trei adevăruri fundamentale din Biblie:

1. Scopul lui Dumnezeu este ca pământul să fie o locuinţă permanentă pentru oameni, nu un loc temporar unde aceştia să fie testaţi pentru a se vedea cine merită să trăiască alături de el în cer. Dacă Adam şi Eva ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, ei ar fi încă în viaţă aici, pe un pământ paradiziac (Geneza 1:27, 28; Psalmul 115:16).

2. Majoritatea religiilor învaţă că omul are un suflet, adică o entitate imaterială care locuieşte în el. Însă Biblia ne învaţă ceva mult mai simplu, şi anume că omul este „un suflet viu“, făcut din „ţărâna pământului“ (Geneza 2:7). Biblia nu descrie niciodată sufletul ca fiind nemuritor. Ea spune că sufletul poate fi ucis sau distrus, încetând să mai existe (Psalmul 146:4; Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4, 20). Primul suflet, Adam, în mod sigur a murit şi s-a întors în ţărâna din care fusese luat. El s-a întors la o stare de nonexistenţă (Geneza 2:17; 3:19).

3. Perspectiva de viaţă a omului nu depinde de faptul de a avea un suflet nemuritor care pleacă într-un domeniu spiritual, ci de promisiunea lui Dumnezeu că îi va învia pe oameni ca să trăiască pe un pământ paradiziac (Daniel 12:13; Ioan 11:24–26; Faptele 24:15).