Este greşit să folosim numele lui Dumnezeu?
Este greşit să folosim numele lui Dumnezeu?
ÎN SCRIPTURILE ebraice, cunoscute în general sub denumirea de „Vechiul Testament“, numele lui Dumnezeu apare de aproape 7 000 de ori sub forma יהוה (citită de la dreapta la stânga). Astfel, numele divin este redat prin patru litere ebraice: Yod, He, Waw şi He, transliterate YHWH în multe limbi.
Printre evreii din antichitate a apărut ideea superstiţioasă că ar fi greşit să se folosească numele lui Dumnezeu. Drept urmare, ei au refuzat să-l mai pronunţe şi au început să folosească în scrierile lor cuvinte înlocuitoare. Numele „Yahweh“, sau „Iehova“, apare totuşi în multe traduceri ale Bibliei, printre ele numărându-se Sănta Scriptură, 1874. Potrivit acestei ediţii, când Moise l-a întrebat pe Dumnezeu ce să răspundă dacă israeliţii voiau să ştie cine l-a trimis la ei, Dumnezeu a spus: „Aşa veĭ ḑice fiilorŭ luĭ Israelŭ: Iehova, Dumneḑeulŭ părinţilorŭ vostri, Dumneḑeulŭ luĭ Abraamŭ, Dumneḑeulŭ luĭ Isaacŭ şi Dumneḑeulŭ luĭ Iacobŭ m’a trămesŭ la voĭ; acesta este numele meŭ in eternŭ, şi acésta este amintirea mea pentru tóte generaţiunile“ (Exodul 3:15).
Într-o rugăciune, Isus a specificat faptul că a folosit numele divin: „Lĭ-amŭ facutŭ cunoscutŭ numele teŭ, şi-lŭ voiŭ maĭ face cunoscutŭ“. Iar în rugăciunea model „Tatăl nostru“ el a zis: „Părintele nostru, carele escĭ în cerĭurĭ, sânţéscă-se numele teŭ“ (Ioan 17:26; Matei 6:9, Sănta Scriptură, 1874).
Prin urmare, pe unii i-ar putea surprinde să afle că, în recenta sa carte intitulată Isus din Nazaret, papa Benedict al XVI-lea a spus următoarele cu privire la folosirea numelui divin: „Evreii au fost . . . pe deplin îndreptăţiţi să refuze să pronunţe numele pe care însuşi Dumnezeu şi l-a dat, reprezentat prin cuvântul YHWH. Ei n-au vrut să-l dezonoreze, punându-l pe aceeaşi treaptă cu numele zeităţilor păgâne. Din acelaşi motiv, în traducerile recente ale Bibliei nu trebuia să se folosească acest nume — pe care poporul Israel l-a considerat întotdeauna misterios şi de nerostit —, ca şi când ar fi vorba doar de un nume străvechi“.
Ce părere aveţi? Este corect sau greşit să folosim numele lui Dumnezeu? Dacă însuşi Iehova spune: „Acesta este numele meu în etern şi aceasta este amintirea mea pentru toate generaţiile“, are cineva dreptul să-l contrazică?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]
Isus a folosit numele divin