Să rămânem uniţi pentru a supravieţui sfârşitului acestei lumi
„Suntem mădulare unii altora.” (EF. 4:25)
1, 2. Ce doreşte Dumnezeu cu privire la închinătorii săi, tineri şi vârstnici deopotrivă?
EŞTI un tânăr care îi slujeşte lui Iehova? Dacă da, fii sigur că eşti foarte apreciat ca membru al congregaţiei mondiale a lui Iehova. În multe ţări, o mare parte dintre cei care se botează sunt tineri. Cât de încurajator este să vedem atât de mulţi tineri alăturându-se celor care au hotărât să-i slujească lui Iehova!
2 Ca tânăr, probabil că îţi place compania altor tineri. Fără îndoială, faptul de a petrece momente plăcute cu cei de-o vârstă cu noi ne produce bucurie. Totuşi, indiferent de vârstă sau de mediul din care provenim, Dumnezeu doreşte să fim uniţi în închinarea pe care i-o aducem. Apostolul Pavel a scris că voinţa lui Dumnezeu este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului” (1 Tim. 2:3, 4). În Revelaţia 7:9 se spune că închinătorii lui Dumnezeu provin „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile”.
3, 4. a) Ce spirit este răspândit în rândul multor tineri? b) Ce atitudine este în armonie cu Efeseni 4:25?
3 Între tinerii care îi slujesc lui Iehova şi tinerii din această lume există o mare deosebire! Mulţi tineri care nu-i slujesc lui Iehova au un mod de viaţă egocentric, axat pe propriile dorinţe. Unii psihologi îi numesc „Generaţia Eu”. Prin modul în care vorbesc şi se îmbracă, ei arată dispreţ faţă de generaţia mai în vârstă, pe care o consideră „depăşită”.
4 Acest spirit este foarte răspândit. De aceea, tinerii care îi slujesc lui Iehova constată că trebuie să facă mari eforturi pentru a-l evita şi pentru a accepta punctul de vedere al lui Dumnezeu. Chiar şi în secolul I, Pavel a considerat că era necesar să-i îndemne pe fraţii săi de credinţă să evite ‘spiritul care lucra atunci în fiii neascultării’ şi în care ‘umblaseră odinioară’. (Citeşte Efeseni 2:1-3.) Tinerii care înţeleg că este important să evite acest spirit şi să slujească în unitate cu toţi fraţii lor sunt demni de laudă. O astfel de atitudine este în armonie cu ideea transmisă de Pavel, care a spus că „suntem mădulare unii altora” (Ef. 4:25). Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestei lumi vechi, va fi şi mai important să rămânem uniţi. De aceea, să analizăm unele exemple biblice care ne vor ajuta să înţelegem de ce este important să fim uniţi.
AU RĂMAS UNIŢI
5, 6. Ce învăţăm despre faptul de a rămâne uniţi din relatarea despre Lot şi fiicele sale?
5 În trecut, Iehova i-a ocrotit pe slujitorii săi când aceştia au fost uniţi şi s-au ajutat unii pe alţii pentru a face faţă situaţiilor dificile. Slujitorii lui Dumnezeu din prezent, tineri şi vârstnici deopotrivă, pot învăţa din exemplele biblice. Să vedem ce s-a întâmplat în cazul lui Lot.
6 Lot şi familia lui s-au aflat într-o situaţie periculoasă, deoarece Sodoma, oraşul în care locuiau, urma să fie distrus. Îngerii lui Dumnezeu l-au îndemnat pe Lot să iasă din oraş şi să se refugieze în regiunea muntoasă. Ei i-au spus: „Scapă-ţi sufletul!” (Gen. 19:12-22). Lot şi cele două fiice ale sale au ascultat instrucţiunile primite. Din nefericire însă, alte persoane apropiate lor n-au făcut acest lucru. De exemplu, pentru cei doi tineri care erau logodiţi cu fiicele lui Lot, el era doar un om în vârstă, care „părea că glumeşte”. Ei nu l-au luat în serios, iar acest lucru i-a costat viaţa (Gen. 19:14). Numai Lot şi fiicele sale au supravieţuit, deoarece au fost ascultători şi au rămas uniţi.
7. Cum i-a ajutat Iehova pe cei care au manifestat un spirit de unitate când israeliţii au părăsit Egiptul?
7 Să ne mai gândim la un exemplu. Când au părăsit Egiptul, israeliţii nu au plecat în grupuri separate, fiecare grup mergând pe drumul lui. Iar când Moise ‘şi-a întins mâna peste mare’ şi Iehova a despărţit apele, Moise nu a traversat marea singur sau doar cu câţiva israeliţi. Nu, ci întreaga congregaţie a traversat marea, iar Iehova i-a ocrotit (Ex. 14:21, 22, 29, 30). Israeliţii au manifestat un spirit de unitate. Împreună cu ei au plecat şi „o mulţime de oameni de tot felul”, oameni din alte naţiuni care au trecut de partea lor (Ex. 12:38). Nu ne-am putea imagina că unii, să zicem un grup de tineri, ar fi plecat singuri, alegând un drum care li se părea mai bun. Nu-i aşa că ar fi fost absurd să facă acest lucru şi, astfel, să nu mai aibă parte de ocrotirea lui Iehova? (1 Cor. 10:1)
8. Cum a arătat poporul lui Dumnezeu că este unit în zilele lui Iosafat?
8 În zilele regelui Iosafat, poporul lui Dumnezeu a avut de înfruntat un duşman foarte puternic, „o mare mulţime” de oameni din regiunile înconjurătoare (2 Cron. 20:1, 2). Slujitorii lui Dumnezeu au avut o atitudine demnă de laudă. Ei n-au încercat să învingă duşmanul cu propriile forţe, ci au apelat la Iehova. (Citeşte 2 Cronici 20:3, 4.) Însă ei n-au făcut acest lucru în mod independent, fiecare cum a simţit sau cum a considerat de cuviinţă. Iată ce spune Biblia: „Tot Iuda stătea în picioare înaintea lui Iehova, chiar şi copiii mici, soţiile şi fiii lor” (2 Cron. 20:13). Indiferent că erau tineri sau vârstnici, ei au manifestat credinţă şi au făcut împreună eforturi pentru a respecta îndrumarea lui Iehova. Ca urmare, Iehova i-a ocrotit de duşmani (2 Cron. 20:20-27). Acesta este un exemplu excelent care arată cum pot slujitorii lui Dumnezeu să facă faţă încercărilor ca grup.
9. Ce putem învăţa despre unitate din atitudinea şi acţiunile creştinilor din secolul I?
9 Şi creştinii din secolul I s-au remarcat prin faptul că au fost uniţi. De exemplu, după ce mulţi iudei şi prozeliţi au devenit creştini, ei „perseverau în învăţătura apostolilor, împărţeau toate lucrurile între ei, luau masa împreună şi stăruiau în rugăciune” (Fap. 2:42). Această unitate a fost evidentă în special în timp de persecuţii, când au avut nevoie unii de alţii mai mult ca oricând (Fap. 4:23, 24). Nu eşti de acord că, în momentele dificile, este esenţial să fim uniţi?
SĂ RĂMÂNEM UNIŢI PE MĂSURĂ CE ZIUA LUI IEHOVA SE APROPIE
10. Când va fi deosebit de important să fim uniţi?
10 Ne stă în faţă una dintre cele mai întunecate perioade din istorie. Profetul Ioel a descris-o ca fiind „o zi de întuneric şi de beznă” (Ioel 2:1, 2; Ţef. 1:14). Atunci, poporul lui Dumnezeu va trebui să fie unit. Să ne amintim cuvintele lui Isus: „Orice regat dezbinat împotriva lui însuşi este pustiit” (Mat. 12:25).
11. Ce comparaţie din Psalmul 122:3, 4 ar putea fi aplicată în cazul poporului lui Dumnezeu din prezent? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)
11 În timpul necazului care se va abate în curând asupra acestui sistem va trebui să fim cu adevărat uniţi. Unitatea spirituală care va trebui să existe între noi ar putea fi comparată cu apropierea care exista între casele din Ierusalimul antic. Aceste case erau construite atât de aproape unele de altele, încât psalmistul a spus că Ierusalimul era „strâns unit într-un întreg”. Acest lucru le permitea locuitorilor lui să se ajute şi să se apere unii pe alţii. Văzând apropierea dintre case, psalmistul s-a gândit probabil şi la unitatea spirituală a întregii naţiuni, vizibilă când „triburile lui Iah” se întruneau pentru a se închina lui Iehova. (Citeşte Psalmul 122:3, 4.) În prezent, dar şi în zilele grele care vor veni, şi noi trebuie să rămânem ‘strâns uniţi într-un întreg’.
12. Ce ne va ajuta să supravieţuim atacului care va fi îndreptat împotriva poporului lui Dumnezeu?
12 De ce va fi atât de important să fim ‘strâns uniţi’ în acel timp? În Ezechiel, capitolul 38, se spune în mod profetic că „Gog din ţara lui Magog” va ataca poporul lui Dumnezeu. Atunci nu va trebui să permitem niciunui lucru să ne dezbine. În mod sigur, nu ne vom gândi să căutăm ajutor în această lume, ci vom rămâne aproape de fraţii noştri. Bineînţeles, nu înseamnă că vom supravieţui doar pentru că facem parte dintr-un grup. În acel timp de necaz, Iehova şi Fiul său îi vor ocroti pe cei care cheamă numele lui Iehova (Ioel 2:32; Mat. 28:20). Însă trebuie să rămânem uniţi cu poporul lui Dumnezeu. Ar fi oare raţional să credem că Iehova îi va salva pe cei care decid să meargă pe propriul drum? (Mica 2:12)
13. Ce pot învăţa tinerii care se tem de Dumnezeu din ceea ce am analizat până acum?
13 E clar deci că nu este înţelept să-i imităm pe tinerii care se izolează şi trăiesc în propria lor lume. Se apropie timpul când vom avea nevoie unii de alţii mai mult ca oricând. Şi aceasta se referă la toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă! Da, acum este timpul să învăţăm să colaborăm şi să fim uniţi. În viitor, unitatea va fi vitală!
„SUNTEM MĂDULARE UNII ALTORA”
14, 15. a) Cu ce obiectiv îi instruieşte Iehova pe slujitorii săi, tineri şi vârstnici deopotrivă? b) Ce sfaturi ne dă Iehova pentru a ne ajuta să fim uniţi?
14 Iehova ne ajută ‘să-i slujim umăr la umăr’ (Ţef. 3:8, 9). El ne instruieşte pentru a corespunde scopului său etern. Iehova şi-a propus „să adune din nou toate lucrurile în Cristos”. (Citeşte Efeseni 1:9, 10.) Da, el vrea să unească toate creaturile înzestrate cu raţiune din univers într-o singură familie de închinători ai săi. În mod sigur, el îşi va îndeplini scopul. Dacă eşti tânăr, înţelegi acum de ce este necesar să fim uniţi cu organizaţia lui Iehova?
15 Iehova ne învaţă cum să fim uniţi în prezent, cu obiectivul de a ne bucura de unitate pentru totdeauna. Scripturile ne spun de repetate ori ‘să avem grijă unii de alţii’, ‘să fim plini de afecţiune tandră unii faţă de alţii’, ‘să continuăm să ne mângâiem unii pe alţii’ şi ‘să ne zidim unii pe alţii’ (1 Cor. 12:25; Rom. 12:10; 1 Tes. 4:18; 5:11). Iehova ştie că suntem imperfecţi şi că, din acest motiv, uneori nu este uşor să fim uniţi. De aceea, trebuie să ne străduim ‘să ne iertăm cu mărinimie unii pe alţii’ (Ef. 4:32).
16, 17. a) Care este unul dintre obiectivele întrunirilor creştine? b) Ce pot învăţa tinerii din exemplul lui Isus?
16 De asemenea, pentru a ne ajuta să învăţăm să fim uniţi, Iehova ne oferă întrunirile creştine. Am citit de multe ori îndemnul consemnat în Evrei 10:24, 25. Unul dintre obiectivele întrunirilor este „să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune”. De asemenea, întrunirile sunt o măsură luată de Iehova ca „să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât [vedem] că ziua se apropie”.
17 Ca tânăr, Isus a dat un bun exemplu în ce priveşte participarea la întruniri. Când avea 12 ani, el a mers cu părinţii săi la o întrunire spirituală de proporţii. La un moment dat, părinţii săi au observat că Isus lipsea. Însă el nu plecase de lângă ei pentru a sta cu alţi tineri. De fapt, Iosif şi Maria l-au găsit pe Isus în templu, în mijlocul învăţătorilor, discutând cu ei din Scripturi (Luca 2:45-47).
18. Cum contribuie rugăciunile noastre la unitatea dintre noi?
18 Pe lângă faptul de a cultiva iubire unii faţă de alţii şi de a participa la întrunirile creştine, pentru a ne întări unitatea este important şi să ne rugăm unii pentru alţii. Menţionând aspecte concrete când ne rugăm pentru fraţii noştri, ne amintim de grija pe care trebuie să ne-o purtăm unii altora. Acestea nu sunt lucruri pe care numai adulţii pot şi trebuie să le facă. Dacă eşti tânăr, profiţi de aceste modalităţi de a te apropia şi mai mult de fraţii tăi spirituali? Acest lucru te va ajuta să nu te simţi ataşat de această lume veche atunci când va fi distrusă.
CUM PUTEM ARĂTA CĂ SUNTEM „MĂDULARE UNII ALTORA”
19-21. a) Cum arătăm că ‘suntem mădulare unii altora’? Daţi exemple. b) Ce învăţăm din modul în care fraţii noştri se ajută unii pe alţii când au loc dezastre?
19 Slujitorii lui Iehova trăiesc în armonie cu principiul din Romani 12:5, unde se spune: ‘Suntem mădulare unii altora’. Acest lucru este evident când au loc dezastre. În decembrie 2011, o furtună tropicală a provocat o mare inundaţie pe insula Mindanao, din Filipine. Într-o singură noapte au fost inundate peste 40 000 de locuinţe, inclusiv multe dintre casele fraţilor noştri. Filiala a raportat că „fraţii din alte zone au început să trimită ajutoare înainte să intre în acţiune comitetele de ajutorare”.
20 În mod asemănător, când în estul Japoniei a avut loc un cutremur puternic urmat de un tsunami, mulţi fraţi şi surori au suferit pierderi mari. Unii au rămas aproape fără nimic. Yoshiko, care şi-a pierdut casa, locuia la aproximativ 40 de kilometri de sala Regatului. Ea a spus: „Mai târziu, am fost surprinşi să aflăm că, a doua zi, supraveghetorul de circumscripţie şi un alt frate veniseră să ne caute”. Cu un zâmbet larg, ea a adăugat: „Am apreciat foarte mult că necesităţile spirituale ne-au fost din plin satisfăcute prin intermediul congregaţiei. În plus, am primit jachete, pantofi, genţi şi pijamale”. Un membru al comitetului de ajutorare a spus: „Pe tot cuprinsul Japoniei, fraţii acţionau în unitate, încercând să se ajute unii pe alţii. Unii fraţi au venit chiar din Statele Unite pentru a da o mână de ajutor. Când au fost întrebaţi de ce au venit de la o distanţă atât de mare, ei au spus: «Fraţii noştri din Japonia au nevoie de ajutor, iar noi suntem uniţi»”. Nu eşti mândru că faci parte dintr-o organizaţie ai cărei membri se iubesc atât de mult unii pe alţii? Poţi fi sigur că Iehova se bucură foarte mult să vadă o astfel de unitate.
21 Dacă învăţăm acum să fim uniţi, vom fi pregătiţi să înfruntăm împreună necazurile din viitor. Chiar dacă am pierde legătura cu fraţii din alte părţi ale lumii, vom rămâne uniţi cu fraţii locali. Fumiko, o soră din Japonia care a supravieţuit unui taifun, a spus: „Sfârşitul este foarte aproape. Trebuie să continuăm să ne ajutăm fraţii în timp ce aşteptăm ziua când nu vor mai fi dezastre”.
22. Cum ne va ajuta în viitor faptul de a fi uniţi?
22 Indiferent că suntem tineri sau în vârstă, este important să facem tot ce putem pentru a rămâne uniţi cu fraţii noştri! Astfel, ne pregătim pentru a supravieţui sfârşitului acestei lumi rele şi dezbinate. La fel ca în trecut, Dumnezeul nostru îşi va salva poporul (Is. 52:9, 10). Să nu uităm nicio clipă că, pentru a fi salvaţi, trebuie să facem parte din poporul unit al lui Dumnezeu! Un alt lucru care ne va ajuta este faptul de a cultiva mai multă apreciere pentru lucrurile pe care deja le-am primit. Acest subiect va fi analizat în articolul următor.