PASCAL, un tânăr care a crescut într-un cartier sărac din Côte d’Ivoire, tânjea după o viaţă mai bună. Fiind boxer amator, el se întreba unde ar fi putut să devină un star în lumea sportului şi să se îmbogăţească. În jurul vârstei de 25 de ani, Pascal a ajuns la concluzia că acel loc era Europa. Dar, neavând actele necesare, trebuia să intre ilegal în Europa.

În 1998, când avea 27 de ani, Pascal şi-a părăsit ţara ca să-şi urmeze visul. A trecut graniţa în Ghana, a traversat statele Togo şi Benin, ajungând în cele din urmă în oraşul Birni Nkonni din Niger. Însă partea cu adevărat primejdioasă a călătoriei sale abia începea. Pentru a călători spre nord, el trebuia să sară într-un camion şi să străbată deşertul Sahara, iar după ce ajungea la Marea Mediterană, trebuia să se îmbarce pe un vas ce se îndrepta spre Europa. Dar în Niger s-au întâmplat două lucruri care i-au zădărnicit planul.

În primul rând, a rămas fără bani. În al doilea rând, l-a întâlnit pe Noé, un pionier cu care a început să studieze Biblia. Ceea ce învăţa l-a impresionat şi i-a schimbat perspectiva asupra vieţii. El a renunţat la obiectivele sale materialiste, întrucât devenise preocupat de lucruri spirituale. În decembrie 1999, Pascal s-a botezat. Pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de Iehova, în 2001 a început pionieratul în Niger, chiar în oraşul în care aflase adevărul. Ce simte Pascal faţă de serviciul pe care i-l aduce lui Iehova? El spune cu entuziasm: „Îmi trăiesc viaţa în cel mai bun mod posibil!”.

Asemenea lui Pascal, mulţi fraţi şi surori au înţeles că pot avea cu adevărat satisfacţii în viaţă dacă urmăresc obiective spirituale. Pentru a atinge astfel de obiective, unii dintre ei s-au mutat din Europa în Africa, în zone unde este nevoie de mai mulţi proclamatori. De fapt, aproximativ 65 de Martori din Europa cu vârste cuprinse între 17 şi 70 de ani s-au mutat pentru a predica în ţări din Africa de Vest precum Benin, Burkina Faso, Niger şi Togo. * Ce i-a îndemnat să facă o schimbare atât de mare şi care au fost rezultatele?

Anne-Rakel din Danemarca povesteşte: „Părinţii mei au slujit ca misionari în Senegal. Ei vorbeau cu atât de mult entuziasm despre viaţa de misionar, încât mi-am dorit să le calc pe urme”. Cu aproximativ 15 ani în urmă, când avea puţin peste 20 de ani, Anne-Rakel s-a mutat în Togo, unde slujeşte într-o congregaţie de limbajul semnelor. Cum i-a încurajat pe alţii decizia ei de a se muta? Ea spune: „Mai târziu, atât fratele meu,  cât şi sora mea, mai mici decât mine, s-au mutat în Togo”.

Aurele, un frate căsătorit din Franţa, în vârstă de 70 de ani, spune: „Cu cinci ani în urmă, când am ieşit la pensie, a trebuit să iau o decizie: să duc o viaţă liniştită în Franţa, aşteptând să vină Paradisul sau să-mi sporesc activitatea în lucrarea de predicare”. Aurele a ales să-şi extindă serviciul. În urmă cu aproximativ trei ani, s-a mutat în Benin împreună cu soţia sa, Albert-Fayette. „Faptul de a ne pune la dispoziţie pentru a-i sluji lui Iehova în Benin este cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată”, mărturiseşte Aurele. „Iar unele locuri în care predicăm, aflate de-a lungul coastei sunt atât de frumoase, încât avem impresia că suntem în Paradis”, adaugă el zâmbind.

Clodomir şi soţia lui, Lysiane, s-au mutat din Franţa în Benin în urmă cu 16 ani. La început, le-a fost foarte dor de familia şi de prietenii lor din Franţa şi s-au temut că nu vor reuşi să se adapteze la noua viaţă. Dar temerile lor au fost nefondate. Ei au avut foarte multe bucurii. „În aceşti 16 ani, spune Clodomir, am avut privilegiul de a ajuta, în medie, o persoană pe an să accepte adevărul.”

Sébastien şi Johanna, un cuplu din Franţa, s-au mutat în Benin în 2010. Sébastien spune: „Sunt atât de multe lucruri de făcut în congregaţie! A sluji aici este ca şi cum ai participa la un curs teocratic intensiv”. Care este reacţia oamenilor în teritoriu? Johanna relatează: „Oamenii sunt însetaţi după adevăr. Chiar şi când nu suntem în lucrare, ne opresc pe stradă ca să ne pună întrebări biblice şi să ne ceară publicaţii”. Vorbind despre efectul pe care l-a avut mutarea asupra căsniciei lor, Sébastien menţionează: „Căsnicia noastră a devenit mai puternică. Mă bucur că, deseori, pot să petrec o zi întreagă în lucrare cu soţia mea”.

Eric şi soţia lui, Katy, slujesc ca pionieri în nordul Beninului, o zonă slab populată. Cu aproximativ zece ani în urmă, când locuiau în Franţa, au început să citească articole despre predicarea în teritorii unde este nevoie mai mare de proclamatori şi au vorbit despre aceasta cu unii slujitori cu timp integral. Astfel, au ajuns să-şi dorească să se mute într-o altă ţară, lucru pe care l-au făcut în 2005. Ei au fost martori la o creştere impresionantă. Eric spune: „Acum doi ani, grupa din oraşul Tanguiéta din care facem parte era alcătuită din nouă vestitori. În prezent, ea numără 30 de membri. Duminica, la întrunire sunt prezente între 50 şi 80 de persoane. Bucuria pe care o simţim văzând această creştere nu se compară cu nimic!”.

Ce dificultăţi au întâmpinat unii dintre cei care s-au mutat în teritorii cu necesitate? Benjamin, în vârstă de 33 de ani, este fratele lui Anne-Rakel. În anul 2000, el a întâlnit în Danemarca un misionar care a slujit în Togo. Benjamin îşi aminteşte: „Când i-am spus fratelui că vreau să fac pionierat, el mi-a zis: «Ai putea face pionierat, de exemplu, în Togo»”. Benjamin a meditat la cuvintele sale. El spune: „Pe atunci, nu aveam nici 20 de ani, însă cele două surori mai mari ale mele slujeau deja în Togo, ceea ce m-a ajutat să iau mai uşor decizia de a mă muta acolo”. Dar în Togo a întâmpinat o problemă. „Nu ştiam niciun cuvânt în franceză, explică Benjamin. Primele şase luni au fost foarte grele pentru că nu reuşeam să comunic în adevăratul sens al cuvântului.” Cu timpul însă, el a făcut progrese. În prezent, slujeşte la Betelul din Benin, unde se ocupă de distribuirea literaturii şi de diverse activităţi în cadrul Departamentului de calculatoare.

Eric şi Katy, menţionaţi anterior, au slujit într-un teritoriu de limbă străină din Franţa înainte să se mute în Benin. Ce era diferit în repartiţia lor din Africa de Vest? Katy spune: „Nu a fost uşor să găsim o locuinţă potrivită. Mai multe luni am locuit într-o casă fără electricitate şi apă curentă”. Eric adaugă: „În cartier, vecinii ascultau muzică la un volum asurzitor până noaptea târziu. Trebuie să ai multă răbdare şi să fii dispus să te adaptezi”. Însă amândoi au ajuns la aceeaşi concluzie: „Bucuria de a sluji într-un teritoriu în care nu s-a predicat aproape deloc compensează orice dificultate”.

Michel şi Marie-Agnès, un cuplu din Franţa care se apropie de 60 de ani, s-au mutat în Benin cu aproximativ cinci ani în urmă. La început, ei au avut unele îngrijorări cu privire la această mutare. Michel spune: „Unii au comparat situaţia noastră cu cea a unor persoane aflate într-o roabă pe care un acrobat o împinge în timp ce merge pe sârmă. Ar putea părea destul de înspăimântător dacă nu ai şti că cel care împinge roaba este Iehova. Prin urmare, ne-am mutat pentru Iehova şi cu ajutorul lui Iehova”.

Vestitorii care au slujit o perioadă într-un teritoriu cu necesitate subliniază că este important să te pregăteşti pentru o astfel de mutare urmând aceşti paşi: Fă-ţi planuri. Învaţă să fii adaptabil. Încadrează-te în buget. Bizuie-te pe Iehova (Luca 14:28-30).

Sébastien, menţionat mai devreme, relatează: „Înainte să ne mutăm, doi ani, eu şi Johanna am reuşit să punem deoparte nişte bani reducând cheltuielile pentru destindere şi necumpărând lucruri de care nu aveam nevoie”. Pentru a continua să slujească în  altă ţară, ei lucrează în Europa câteva luni pe an, iar cu banii câştigaţi reuşesc să facă restul anului pionierat în Benin.

Marie-Thérèse este una dintre cele aproximativ 20 de surori celibatare din străinătate care slujesc în teritorii cu necesitate din Africa de Vest. Ea lucra ca şofer de autobuz în Franţa. În 2006, şi-a luat concediu un an pentru a face pionierat în Niger. În scurt timp, şi-a dat seama că aceasta era viaţa pe care şi-o dorea cu adevărat. Marie-Thérèse spune: „După ce m-am întors în Franţa, l-am rugat pe angajatorul meu să-mi schimbe programul de lucru, iar el a fost de acord. Acum lucrez în Franţa din mai până în august, iar din septembrie până în aprilie slujesc ca pionieră în Niger”.

Cei care ‘caută mai întâi regatul’ pot avea încredere că Iehova le va da lucrurile necesare (Mat. 6:33). Iată un exemplu: Saphira este o soră celibatară din Franţa în vârstă de aproape 30 de ani. Ea slujeşte ca pionieră în Benin. În 2011, s-a întors în Franţa ca să câştige banii necesari pentru a se întreţine încă un an (al şaselea) în Africa. Saphira relatează: „Era vineri, ultima mea zi de lucru. Dar trebuia să lucrez încă zece zile ca să am suficienţi bani pentru următorul an de pionierat în Africa. Mai stăteam în Franţa doar două săptămâni. M-am rugat lui Iehova, explicându-i situaţia. După puţin timp, o agenţie de plasare a forţei de muncă m-a sunat întrebându-mă dacă aş putea înlocui pe cineva două săptămâni”. Luni, Saphira s-a dus la acel loc de muncă ca să fie instruită de angajata pe care urma să o înlocuiască. Ea povesteşte: „Cât de surprinsă am fost să aflu că persoana respectivă era o soră care avea nevoie de zece zile libere ca să participe la Şcoala pentru Pionieri! Şeful ei nu a fost de acord să-i dea concediu decât dacă avea să găsească pe cineva care să-i ţină locul. La fel ca mine, ea l-a implorat pe Iehova să intervină”.

Unii fraţi şi surori slujesc de mulţi ani în Africa de Vest, aceasta devenind casa lor. Alţii au predicat acolo câţiva ani, după care s-au întors în ţara natală. Dar chiar şi în prezent, cei care au slujit cândva unde este nevoie mai mare de vestitori au foloase din această experienţă. Ei au învăţat că adevărata satisfacţie în viaţă provine din a-i sluji lui Iehova.