1. a) Despre ce adunare a poporului lui Dumnezeu vom vorbi? b) Ce ar trebui să ne întrebăm?

„RIDICAŢI-VĂ şi binecuvântaţi-l pe Iehova, Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie!“ Cu aceste cuvinte însufleţitoare, leviţii au invitat poporul lui Dumnezeu să se adune ca să-şi unească glasul într-o rugăciune adresată lui Iehova. Aceasta este una dintre cele mai lungi rugăciuni consemnate în Biblie (Neem. 9:4, 5). Adunarea a avut loc la Ierusalim în anul 455 î.e.n., în a 24-a zi a lunii tişri, a şaptea lună din calendarul evreiesc. În timp ce vom trece în revistă evenimentele care au precedat această zi specială, întreabă-te: Ce obicei bun a contribuit la succesul acelei ocazii? Ce pot învăţa din rugăciunea bine pregătită a leviţilor? (Ps. 141:2)

2. Ce exemplu minunat ne-au lăsat israeliţii când s-au întrunit după reconstruirea zidurilor Ierusalimului?

² Cu o lună înainte de această adunare specială, poporul lui Dumnezeu terminase de reconstruit zidurile Ierusalimului (Neem. 6:15). Iudeii făcuseră această lucrare în doar 52 de zile. Apoi, ei au acordat o atenţie specială necesităţilor lor spirituale. Astfel, în prima zi a lunii următoare, tişri, ei s-au adunat în piaţa publică pentru a-i asculta pe Ezra şi pe ceilalţi leviţi, care citeau cu voce tare şi explicau Legea lui Dumnezeu . Toate familiile, împreună cu copiii lor, s-au ridicat în picioare şi au ascultat „de la revărsatul zorilor până la amiază“. Ce exemplu minunat pentru cei care în prezent participă la întruniri în săli ale Regatului confortabile! Când suntem la întruniri, ni se întâmplă uneori să ne zboare gândul în altă parte, la lucruri mai puţin importante? În acest caz, să ne amintim de exemplul israeliţilor. Ei au ascultat cu atenţie, au meditat la cele auzite şi chiar au plâns când  şi-au dat seama că nu ascultaseră de Legea lui Dumnezeu (Neem. 8:1–9).

3. De ce poruncă au ascultat israeliţii?

³ Totuşi, nu era momentul pentru o mărturisire publică a păcatelor. Fiind o zi de sărbătoare, Iehova dorea ca poporul să se bucure (Num. 29:1). De aceea, Neemia a zis poporului: „Duceţi-vă, mâncaţi mâncăruri grase, beţi băuturi dulci şi trimiteţi porţii şi celor pentru care nu s-a pregătit nimic, fiindcă ziua aceasta este sfântă pentru Domnul nostru. Nu vă întristaţi, căci bucuria lui Iehova este fortăreaţa voastră!“. Poporul a ascultat, iar acea zi a devenit o zi de mare veselie (Neem. 8:10–12).

4. a) Ce au făcut capii de familie din Israel? b) Care a fost un aspect important al acestei Sărbători a Colibelor?

⁴ A doua zi, toţi capii de familie s-au adunat pentru a studia Legea şi a se asigura că respectau întru totul poruncile lui Dumnezeu . Astfel, ei au constatat că în luna tişri, din a 15-a zi până în a 22-a zi, trebuiau să ţină Sărbătoarea Colibelor, care se încheia cu o adunare solemnă. De aceea, au început să facă pregătiri . Sărbătoarea a fost o ocazie de „foarte mare bucurie“. Poporul nu mai ţinuse o Sărbătoare a Colibelor atât de frumoasă din zilele lui Iosua! Un aspect important al acestei sărbători a fost citirea publică a Legii lui Dumnezeu „zi de zi, din prima până în ultima zi“ (Neem. 8:13–18).

5. Ce au făcut israeliţii înainte ca leviţii să-i reprezinte în rugăciune?

⁵ După două zile de la sărbătoare era momentul potrivit ca israeliţii să-şi mărturisească public păcatele. Aceasta nu era o zi în care să mănânce şi să se bucure. Dimpotrivă, ei au postit şi s-au îmbrăcat în pânză de sac ca să arate cât de mult regretau că nu ascultaseră de Legea lui Dumnezeu. Dimineaţă, leviţii le-au citit din nou israeliţilor Legea aproximativ trei ore. După-amiază, ei „şi-au mărturisit păcatele şi s-au plecat înaintea lui Iehova, Dumnezeul lor“ . Apoi, leviţii au reprezentat poporul într-o rugăciune bine pregătită (Neem. 9:1–4).

6. a) Ce i-a ajutat pe leviţi să rostească o rugăciune profundă? b) Ce învăţăm din exemplul lor?

⁶ Fără îndoială, leviţii citeau cu regularitate Legea, obicei care i-a ajutat să pregătească această rugăciune profundă. Primele zece versete se concentrează în exclusivitate asupra lucrărilor şi calităţilor lui Iehova. În cealaltă parte a rugăciunii, leviţii au vorbit despre numeroasele păcate ale poporului şi au arătat clar de ce israeliţii nu erau demni de ‘marea îndurare’ a lui Dumnezeu (Neem. 9:19, 27, 28, 31). Din exemplul leviţilor învăţăm că ar trebui să citim în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu şi să medităm la cele  citite. În felul acesta, îi permitem lui Iehova să ne vorbească. Apoi, când ne vom ruga, vom avea mai multe lucruri despre care să-i vorbim lui Iehova, iar rugăciunile noastre vor fi mai profunde (Ps. 1:1, 2).

7. a) Ce i-au cerut leviţii lui Dumnezeu? b) Cum putem imita exemplul lor?

⁷ Această rugăciune conţine o singură cerere modestă. Leviţii s-au rugat: „Acum, o, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, puternic şi de temut, care ţii legământul şi bunătatea iubitoare, să nu pară puţin lucru înaintea ta toate necazurile care s-au abătut peste noi, peste regii noştri, peste prinţii noştri, peste preoţii noştri, peste profeţii noştri, peste strămoşii noştri şi peste tot poporul tău, din zilele regilor Asiriei până în ziua aceasta“ (Neem. 9:32). Astfel, leviţii ne-au lăsat un exemplu excelent. Înainte să-i cerem ceva lui Iehova, ar trebui să-l lăudăm şi să-i mulţumim.

8, 9. a) Cum şi-au început leviţii rugăciunea? b) Care sunt cele două armate cereşti menţionate de leviţi?

⁸ Deşi rugăciunea lor a fost bine pregătită, leviţii au fost umili şi şi-au dat seama că prin cuvintele lor nu aveau cum să-i aducă lui Iehova laudele care i se cuvin cu adevărat. De aceea, ei şi-au început rugăciunea astfel: „Binecuvântat să fie numele tău glorios, care este înălţat mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!“ (Neem. 9:5).

⁹ Iată cum continuă rugăciunea lor: „Tu eşti Iehova, numai tu; tu ai făcut cerurile, da, cerurile cerurilor, şi toată armata lor, pământul şi tot ce este pe el, mările şi tot ce este în ele! Tu le păstrezi pe toate în viaţă şi armata cerurilor se pleacă înaintea ta“ (Neem. 9:6). Leviţii au menţionat câteva dintre lucrurile minunate pe care le-a creat Iehova. El a făcut cerurile şi „armata lor“, adică nenumăratele galaxii. De asemenea, el a creat tot ce există pe frumoasa noastră planetă şi a făcut posibil ca diversele forme de viaţă de pe pământ să se reproducă potrivit speciei lor. În rugăciune este menţionată încă o armată. Ea se referă la îngerii lui Dumnezeu, care formează „armata cerurilor“ (1 Regi 22:19; Iov 38:4, 7). Aceştia îndeplinesc în mod umil voinţa lui Dumnezeu slujindu-le oamenilor păcătoşi „care vor moşteni salvarea“ (Evr. 1:14). Ce exemplu minunat ne dau îngerii! Aşadar, să fim şi noi umili şi să-i slujim lui Iehova în unitate, asemenea unei armate bine instruite (1 Cor. 14:33, 40).

10. Ce învăţăm din ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Avraam?

¹⁰ Apoi, leviţii au arătat ce a făcut Dumnezeu pentru Avram. Deşi era în vârstă de 99 de ani şi încă nu avea niciun fiu de la Sarai, soţia sa stearpă, Iehova i-a schimbat numele în Avraam, care înseamnă „tatăl  unei mulţimi“ (Gen. 17:1–6, 15, 16). De asemenea, Dumnezeu i-a promis că sămânţa lui avea să moştenească ţara Canaanului. De multe ori, oamenii uită ce promit; nu însă şi Iehova. Acest lucru reiese din cuvintele leviţilor: „Tu eşti Iehova, adevăratul Dumnezeu, care l-ai ales pe Avram, care l-ai scos din oraşul Ur al caldeenilor şi i-ai pus numele Avraam. Tu i-ai găsit inima fidelă înaintea ta; de aceea, ai încheiat un legământ cu el că îi vei da ţara canaaniţilor, . . . că i-o vei da seminţei lui; şi ţi-ai dus la îndeplinire cuvintele, fiindcă eşti drept“ (Neem. 9:7, 8). Fie ca şi noi să-l imităm pe Dumnezeul nostru drept străduindu-ne întotdeauna să ne ţinem de cuvânt (Mat. 5:37).

11, 12. a) Care este semnificaţia numelui lui Iehova? b) Cum a acţionat Iehova în armonie cu semnificaţia numelui său în cazul urmaşilor lui Avraam?

¹¹ Numele Iehova înseamnă „El face să devină“. Această expresie transmite ideea că Dumnezeu acţionează în mod progresiv pentru a-şi îndeplini promisiunile. Un exemplu în acest sens este modul în care Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea faţă de urmaşii lui Avraam. Când erau sclavi în Egipt, Dumnezeu le-a promis că avea să-i elibereze şi să le dea ca moştenire Ţara Promisă. Însă acest lucru părea imposibil. Totuşi, în mod progresiv, Dumnezeu a făcut ca promisiunea sa să se împlinească. Astfel, el a acţionat în armonie cu semnificaţia numelui său unic şi glorios, Iehova.

¹² În rugăciunea lor, leviţii au vorbit despre unele lucruri pe care le făcuse Iehova pentru poporul său: „Tu ai văzut asuprirea strămoşilor noştri în Egipt şi ai auzit strigătul lor la Marea Roşie. Ai făcut semne şi miracole împotriva faraonului, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, căci ştiai că s-au purtat cu înfumurare faţă de ei. Şi ţi-ai făcut un nume ca în ziua aceasta. Ai despărţit marea înaintea lor şi ei au trecut prin mijlocul mării pe pământ uscat, iar pe urmăritorii lor i-ai azvârlit în adâncuri ca pe o piatră în ape puternice“. În continuare, ei au spus ce mai făcuse Iehova pentru poporul său: „I-ai supus înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi . . . Au cucerit oraşe fortificate şi un pământ gras şi au luat în stăpânire case pline de tot felul de lucruri bune, rezervoare săpate, vii, livezi de măslini şi pomi roditori, din belşug; şi au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi s-au desfătat în marea ta bunătate“ (Neem. 9:9–11, 24, 25).

13. Cum s-a îngrijit Iehova de necesităţile spirituale ale israeliţilor, dar cum au reacţionat ei?

¹³ Au existat şi alte situaţii în care Dumnezeu a acţionat în mod progresiv pentru a-şi îndeplini scopul. De exemplu, la scurt timp după ce israeliţii au ieşit din Egipt, Iehova s-a îngrijit de necesităţile lor spirituale. Leviţii au spus în rugăciunea lor: „Ai coborât pe muntele Sinai, ai vorbit cu ei din cer şi le-ai dat hotărâri judecătoreşti drepte şi legi ale adevărului, dispoziţii şi porunci bune“ (Neem. 9:13). Iehova îi alesese pe israeliţi ca popor al său şi intenţiona să le dea Ţara Promisă. De aceea, i-a învăţat cum să se poarte, astfel încât să fie demni de numele său sfânt. Dar ei au abandonat lucrurile bune pe care le învăţaseră. (Citeşte Neemia 9:16–18.)

14, 15. a) Cum s-a dovedit Iehova îndurător faţă de poporul său? b) Ce învăţăm din modul în care i-a tratat Iehova pe israeliţi?

¹⁴ În rugăciunea lor, leviţii au menţionat două păcate comise de israeliţi la scurt timp după ce promiseseră la muntele Sinai că vor respecta Legea lui Dumnezeu. Din cauza lor, ei meritau pe bună  dreptate să moară în pustiu. Dar iată ce spun leviţii în continuare: „Tu, în marea ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustiu. . . .  Patruzeci de ani i-ai hrănit . . . Nu le-a lipsit nimic. Veşmintele nu li s-au uzat şi picioarele nu li s-au umflat“ (Neem. 9:19, 21). Şi în prezent, Iehova se îngrijeşte să avem tot ce ne trebuie pentru a-i sluji cu fidelitate. Să nu fim niciodată ca miile de israeliţi care au murit în pustiu din cauza neascultării şi a lipsei de credinţă. De fapt, aceste lucruri „au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care a sosit sfârşitul sistemelor“ (1 Cor. 10:1–11).

¹⁵ Din nefericire, după ce au luat în stăpânire Ţara Promisă, israeliţii au adoptat închinarea la zeii canaaniţi, o închinare imorală, în cadrul căreia erau jertfiţi copii. De aceea, Iehova a permis ca naţiunea sa aleasă să fie asuprită de naţiunile din jur. Când israeliţii s-au căit, plin de îndurare, Iehova i-a iertat şi i-a salvat din mâna duşmanilor. Acest lucru s-a întâmplat „de repetate ori“. (Citeşte Neemia 9:26–28, 31.) Leviţii au spus: „Tu ai fost îngăduitor cu ei mulţi ani şi ai depus mărturie împotriva lor prin spiritul tău, prin intermediul profeţilor tăi, însă ei nu şi-au plecat urechea. În cele din urmă i-ai dat în mâna popoarelor acelor ţări“ (Neem. 9:30).

16, 17. a) Cum s-a deosebit situaţia israeliţilor întorşi din Babilon de cea a strămoşilor lor care au moştenit Ţara Promisă? b) Ce au recunoscut israeliţii şi ce promisiune au făcut ei?

¹⁶ După ce s-au întors din Babilon, israeliţii au fost din nou neascultători. Cum s-a deosebit situaţia lor de cea a israeliţilor care au moştenit Ţara Promisă? Leviţii au spus în continuare: „Iată că astăzi suntem sclavi! În ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri ca să-i mănânce roadele şi bunătăţile, iată că în ea suntem sclavi, iar roadele ei îmbelşugate sunt pentru regii pe care i-ai pus peste noi din cauza păcatelor noastre . . . şi suntem în mare strâmtorare“ (Neem. 9:36, 37).

¹⁷ Au vrut leviţii să spună că Dumnezeu a fost nedrept permiţând ca israeliţii să ajungă în strâmtorare? Categoric, nu! Ei au recunoscut: „În tot ce-a venit peste noi, tu eşti drept, căci ai acţionat cu fidelitate, dar noi am făcut ce este rău“ (Neem. 9:33). Apoi, ei au încheiat această rugăciune altruistă cu promisiunea solemnă că naţiunea avea să asculte de Legea lui Dumnezeu. (Citeşte Neemia 9:38.) (Neem. 10:29) Ei au consemnat această promisiune într-un document care a fost semnat de 84 de conducători iudei (Neem. 10:1–27).

18, 19. a) Ce trebuie să facem pentru a ajunge în lumea nouă a lui Dumnezeu? b) Ce nu ar trebui să încetăm să cerem în rugăciune şi de ce?

¹⁸ Pentru ca Iehova să ne considere demni de a trăi în lumea sa nouă şi dreaptă, avem nevoie de disciplinare. „Care este fiul pe care tatăl nu-l disciplinează?“, a întrebat apostolul Pavel (Evr. 12:7). Dacă perseverăm cu fidelitate în serviciul sacru şi permitem ca spiritul sfânt să ne rafineze, arătăm că acceptăm îndrumarea lui Iehova. Iar dacă ajungem să comitem un păcat grav, putem fi siguri că Iehova ne va ierta, cu condiţia să ne căim sincer şi să acceptăm în mod umil disciplinarea.

¹⁹ În curând, Iehova îşi va glorifica numele şi mai mult decât atunci când i-a eliberat pe israeliţi din Egipt (Ezec. 38:23). Şi, la fel cum israeliţii din vechime au intrat în Ţara Promisă, toţi creştinii care perseverează ca închinători fideli ai lui Iehova vor intra în lumea nouă şi dreaptă a lui Dumnezeu (2 Pet. 3:13). Întrucât avem această perspectivă minunată, să nu încetăm să ne rugăm pentru sfinţirea numelui glorios al lui Dumnezeu. Următorul articol va analiza o altă rugăciune din care învăţăm ce trebuie să facem pentru a ne bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu acum şi pentru totdeauna.