Să învăţăm să cedăm

„Aminteşte-le mereu . . . să fie rezonabili [‘să cedeze’, n.s.].“ (TIT 3:1, 2)

1, 2. Ce spun Scripturile despre dispoziţia de a ceda, şi de ce este potrivit să acţionăm astfel?

IEHOVA, iubitorul nostru Tată ceresc, are o înţelepciune nemărginită. Pentru că suntem lucrarea mâinilor sale, îi căutăm îndrumarea (Ps. 48:14). Discipolul creştin Iacov ne spune că „înţelepciunea de sus este în primul rând castă, apoi paşnică, rezonabilă [adică „cedează“, n.s.], gata să asculte, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare, neipocrită“ (Iac. 3:17).

² Apostolul Pavel a spus: „Rezonabilitatea voastră [„dispoziţia voastră de a ceda“, Kingdom Interlinear] să fie cunoscută de toţi oamenii!“ (Filip. 4:5). * Cristos Isus este Domnul şi Capul congregaţiei creştine (Ef. 5:23). Cât de important este ca fiecare dintre noi să fie rezonabil, supunându-se conducerii lui Cristos şi fiind dispus să cedeze în favoarea celorlalţi!

3, 4. a) Cum avem de câştigat dacă ştim să cedăm? b) Ce vom analiza în acest articol?

³ Dacă ştim când să cedăm, avem numai de câştigat. Iată două exemple: În Marea Britanie, după ce poliţia a dejucat un plan terorist, cei mai mulţi pasageri ai curselor aeriene au fost dispuşi să respecte regula de a nu urca în avion cu lucruri care altă dată erau permise. Care a fost rezultatul? Mai multă siguranţă. În mod asemănător, şoferii înţeleg că uneori trebuie să cedeze trecerea, pentru siguranţa şi fluidizarea traficului.

⁴ Însă multora dintre noi nu le este uşor să cedeze. Ce anume ne-ar putea ajuta? În continuare vom analiza ce motivaţie trebuie să avem când cedăm, ce atitudine e bine să cultivăm faţă de autoritate şi când este potrivit să cedăm.

De ce să cedăm?

5. Sub Legea mozaică, de ce unii sclavi alegeau să rămână în slujba stăpânilor?

⁵ Un exemplu din timpurile precreştine ne ajută să înţelegem care este motivaţia corectă pentru a fi supus sau a ceda. Sub Legea mozaică, evreii care ajunseseră sclavi trebuiau eliberaţi în al şaptelea lor an de sclavie sau în anul Jubileului, oricare ar fi venit primul. Dar un sclav putea alege să rămână sclav, să rămână sub autoritatea stăpânului. (Citeşte Exodul 21:5, 6.) De ce? Din iubire pentru stăpânul lui care îl tratase cu bunătate.

6. Ce legătură există între a iubi şi a ceda?

⁶ În mod asemănător, iubirea pentru Iehova ne îndeamnă să ne dedicăm viaţa lui şi apoi să rămânem fideli dedicării noastre (Rom. 14:7, 8). Apostolul Ioan a scris: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale, iar poruncile sale nu sunt grele“ (1 Ioan 5:3). Acest fel de iubire nu îşi caută propriile interese (1 Cor. 13:4, 5). În plus, iubirea de aproapele ne îndeamnă să cedăm în favoarea altora, să punem interesele lor mai presus de ale noastre; în loc să ne lăsăm stăpâniţi de egoism, ne gândim la binele celorlalţi (Filip. 2:2, 3).

7. Ce înseamnă a fi dispuşi să cedăm în serviciul creştin?

⁷ Nu ar trebui să-i poticnim pe alţii prin cuvintele ori prin faptele noastre (Ef. 4:29). Da,  iubirea ne va îndemna să nu facem ceva ce i-ar putea împiedica pe cei care provin dintr-un mediu diferit de al nostru sau dintr-o altă cultură să progreseze şi să-i slujească lui Iehova. În acest sens, de multe ori este bine să cedăm. De pildă, surorile misionare care obişnuiau să se machieze sau să poarte dresuri renunţă la aceste obiceiuri în zonele unde, aranjându-se astfel, moralitatea le-ar putea fi pusă la îndoială sau i-ar putea poticni pe unii (1 Cor. 10:31–33).

8. Cum ne poate ajuta iubirea pentru Dumnezeu să ne comportăm asemenea ‘celor mici’?

⁸ Iubirea pentru Iehova ne ajută să ne învingem mândria. După ce discipolii s-au certat cu privire la cine era cel mai mare dintre ei, Isus a luat un copilaş, l-a adus în mijlocul lor şi le-a zis: „Cine îl primeşte pe acest copilaş în numele meu mă primeşte şi pe mine şi cine mă primeşte pe mine îl primeşte şi pe cel care m-a trimis pe mine. Fiindcă cel ce se poartă ca unul mic printre voi toţi, acela este mare“ (Luca 9:48; Mar. 9:36). Poate că fiecăruia dintre noi îi este greu să se poarte „ca unul mic“. Din cauza imperfecţiunii moştenite şi a tendinţei spre mândrie, am putea căuta să fim cei dintâi, însă umilinţa ne va ajuta să cedăm în favoarea celorlalţi (Rom. 12:10).

9. Ce trebuie să recunoaştem ca să avem puterea de a ceda?

⁹ Ca să avem puterea de a ceda, trebuie să recunoaştem autoritatea teocratică. Toţi creştinii adevăraţi înţeleg principiul autorităţii, care este foarte important. Apostolul Pavel l-a explicat clar spunându-le corintenilor: „Dar vreau să ştiţi aceasta: capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul şi capul lui Cristos este Dumnezeu“ (1 Cor. 11:3).

10. Ce arătăm când ne supunem autorităţii lui Iehova?

¹⁰ Supunându-ne autorităţii lui Dumnezeu arătăm că îl considerăm Tatăl nostru iubitor în care avem încredere. El ştie absolut tot ce se întâmplă şi ne poate răsplăti pe măsură. E bine să ne amintim acest lucru când nu suntem trataţi cu respect ori când unii se supără şi îşi ies din fire. Pavel a scris: „Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiţi în pace cu toţi oamenii“. El a subliniat această idee îndemnând: „Nu vă răzbunaţi singuri, ci faceţi loc mâniei, căci este scris: «Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, zice Iehova»“ (Rom. 12:18, 19).

11. Cum putem arăta că ne supunem conducerii lui Cristos?

¹¹ Trebuie să respectăm autoritatea teocratică şi în congregaţia creştină. Capitolul 1 din Revelaţia îl prezintă pe Isus ţinând în mâna dreaptă „stelele“ congregaţiei (Rev. 1:16, 20). Deşi „stelele“ reprezintă corpurile de bătrâni unşi, expresia se aplică prin extensie la toate corpurile de bătrâni care slujesc congregaţiilor. Supraveghetorii numiţi se supun conducerii lui Cristos şi, asemenea lui, îi tratează cu  bunătate pe ceilalţi. Toţi membrii congregaţiei se supun măsurii luate de Cristos de a da hrană spirituală la timpul potrivit prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Mat. 24:45–47). Studiind şi aplicând îndrumările oferite, fiecare dintre noi arătăm că ne supunem conducerii lui Cristos, fapt ce contribuie la pacea şi unitatea congregaţiei (Rom. 14:13, 19).

Când trebuie să cedăm?

12. Trebuie să cedăm în orice situaţie?

¹² Dar a şti să cedăm nu înseamnă a ne încălca înaltele principii sau convingerile creştine. Să ne amintim ce poziţie au adoptat creştinii din secolul I când conducătorii religioşi le-au poruncit să nu mai predea în numele lui Isus. Petru şi ceilalţi apostoli au răspuns cu îndrăzneală: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“ (Fap. 4:18–20; 5:28, 29). În prezent, dacă autorităţile statului ne interzic să predicăm vestea bună, noi nu încetăm să predicăm, dar dovedim tact, schimbându-ne metodele de predicare. Dacă se impun restricţii lucrării din casă în casă, probabil că încercăm alte modalităţi de a ajunge la oameni, continuând astfel să ne îndeplinim misiunea încredinţată de Dumnezeu. În mod asemănător, când ‘autorităţile superioare’ interzic întrunirile noastre, ne întrunim în grupuri mici fără să atragem atenţia (Rom. 13:1; Evr. 10:24, 25).

13. Cum a arătat Isus că este bine să cedăm în relaţiile cu cei ce au autoritate?

¹³ În Predica de pe munte, Isus a vorbit şi despre necesitatea de a ceda în faţa unei autorităţi. El a spus: „Dacă cineva vrea să te ducă la judecată şi să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi mantia. Dacă cineva cu autoritate te obligă să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile“ (Mat. 5:40, 41). * Consideraţia faţă de alţii şi dorinţa de a-i ajuta ne îndeamnă să facem mai mult decât ni se cere, să mai mergem o milă, ca să spunem aşa (1 Cor. 13:5; Tit 3:1, 2).

14. De ce nu trebuie să cedăm în faţa apostaziei?

¹⁴ Deşi vrem să cedăm, nu am dori niciodată să ne lăsăm influenţaţi de apostaţi. Trebuie să adoptăm o poziţie clară şi fermă în această privinţă pentru a ocroti puritatea adevărului şi unitatea congregaţiei. Iată ce a scris Pavel referitor la ‘fraţii falşi’: „Acestora noi nu le-am cedat şi nu ne-am supus lor, nu, nici măcar pentru un ceas, pentru ca adevărul veştii bune să rămână cu voi“ (Gal. 2:4, 5). Din când în când se fac simţite influenţe apostate, însă creştinii loiali rămân fermi de partea adevărului.

Supraveghetorii trebuie să ştie să cedeze

15. Cum pot supraveghetorii creştini să se dovedească rezonabili la întrunirile lor?

¹⁵ Cei ce sunt numiţi supraveghetori trebuie, printre altele, să ştie să cedeze. Pavel a scris: „Supraveghetorul trebuie să fie . . . rezonabil“ (1 Tim. 3:2, 3). Această calitate este esenţială mai ales când bărbaţii numiţi se întrunesc pentru a discuta necesităţile congregaţiei. Înainte de a se lua o decizie, fiecare are posibilitatea să-şi prezinte clar punctul de vedere, deşi nu e obligatoriu ca fiecare bătrân să se exprime. În timpul discuţiei, poate că unii îşi schimbă părerea când se aduc ca argument principii biblice. În loc să opună rezistenţă şi să ţină morţiş la părerea lui, un bătrân matur cedează. Chiar dacă la începutul discuţiei ar putea exista diferenţe de opinie, bătrânii care sunt modeşti şi ştiu să cedeze vor medita şi se vor ruga aşa încât să promoveze unitatea (1 Cor. 1:10). (Citeşte Efeseni 4:1–3.)

16. Ce atitudine trebuie să aibă un supraveghetor creştin?

¹⁶ Un bătrân creştin trebuie să se străduiască să susţină normele teocratice în tot ce face. De exemplu, chiar şi în lucrarea de păstorire el trebuie să se dovedească rezonabil şi astfel  să-i trateze pe fraţi cu blândeţe şi consideraţie. Petru a scris: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este în grija voastră, nu din constrângere, ci de bunăvoie; nici din iubire de câştig necinstit, ci cu înflăcărare“ (1 Pet. 5:2).

17. Cum pot membrii congregaţiei să cedeze în relaţiile cu ceilalţi?

¹⁷ Membrii mai în vârstă ai congregaţiei preţuiesc ajutorul celor tineri şi îi tratează cu demnitate. La rândul lor, tinerii îi respectă pe cei cu ani de experienţă în serviciul lui Iehova (1 Tim. 5:1, 2). Bătrânii creştini caută bărbaţi calificaţi cărora să le încredinţeze responsabilităţi, instruindu-i astfel să se îngrijească de turma lui Dumnezeu (2 Tim. 2:1, 2). Fiecare creştin trebuie să urmeze sfatul dat de apostolul Pavel sub inspiraţie: „Ascultaţi de cei care sunt în fruntea voastră şi fiţi-le supuşi, căci ei veghează neîncetat asupra sufletelor voastre ca unii care vor da socoteală, ca să facă lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci ar fi în paguba voastră“ (Evr. 13:17).

Să cedăm în familie

18. De ce este potrivit să cedăm în familie?

¹⁸ Şi în familie trebuie să ştim să cedăm. (Citeşte Coloseni 3:18–21.) Biblia prezintă responsabilităţile fiecărui membru al familiei creştine. Soţul este capul soţiei. Lui îi revine în primul rând responsabilitatea educării copiilor. Soţia trebuie să recunoască autoritatea soţului ei, iar copiii trebuie să se străduiască să fie ascultători, un lucru plăcut Domnului. Fiecare dintre noi poate contribui la pacea şi unitatea familiei dacă ştie când este bine să cedeze. Biblia conţine exemple care ne pot ajuta să înţelegem mai bine această idee.

19, 20. a) Ce deosebire există între felul în care a cedat Eli şi felul în care a procedat Iehova? b) Ce pot învăţa părinţii din aceste exemple?

¹⁹ A fi rezonabil sau a fi dispus să cedezi nu înseamnă a fi peste măsură de tolerant. Iată un exemplu. Pe vremea când Samuel era copil, în Israel slujea ca mare preot Eli. Fiii lui, Hofni şi Fineas, erau „nişte netrebnici“ şi „nu-l recunoşteau pe Iehova“. Eli a auzit lucruri rele despre ei, de exemplu că practicau imoralitatea cu femeile care slujeau la intrarea cortului întâlnirii. Cum a reacţionat? Le-a spus fiilor săi că, dacă păcătuiesc împotriva lui Iehova, nimeni nu se va ruga pentru ei. Însă nu i-a corectat, nu i-a disciplinat. Ca urmare, ei au continuat să păcătuiască. În  cele din urmă, Iehova a stabilit că meritau să fie pedepsiţi cu moartea. La vestea morţii fiilor săi, Eli a murit pe loc. Ce deznodământ trist! Este limpede că Eli a procedat incorect, adică a cedat când nu trebuia, neluând măsuri împotriva fiilor săi (1 Sam. 2:12–17, 22–25, 34, 35; 4:17, 18).

²⁰ Să analizăm acum, prin contrast, cum s-a dovedit Iehova rezonabil faţă de fiii săi spirituali. Profetul Mica a avut o viziune deosebită, despre o întrunire a lui Iehova cu îngerii Săi. Iehova a întrebat care dintre ei putea să-l amăgească pe răul rege Ahab, aducând astfel distrugerea asupra lui. El a ascultat apoi sugestiile mai multor fii ai săi. Unul dintre ei a spus: „Eu îl voi amăgi“. Iehova l-a întrebat cum avea să procedeze. Mulţumit de răspuns, Dumnezeu i-a încredinţat lui misiunea (1 Regi 22:19–23). Ce putem învăţa de aici? Mai exact, cum putem arăta că ştim să cedăm în familie? De exemplu, un soţ şi tată creştin dă dovadă de înţelepciune dacă ţine cont de ideile şi sugestiile soţiei şi copiilor lui. La rândul lor, soţia şi copiii trebuie să înţeleagă că, după ce şi-au exprimat părerea sau preferinţele, poate că vor trebui să cedeze ca să respecte decizia luată de cel căruia Dumnezeu i-a dat autoritatea să decidă.

21. Ce vom analiza în articolul următor?

²¹ Ce recunoscători suntem că, în marea sa iubire şi înţelepciune, Iehova ne aminteşte să fim dispuşi să cedăm! (Ps. 119:99) În următorul articol vom vedea cum ne ajută acest lucru să avem o căsnicie fericită.

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

• Ce foloase avem dacă ştim să cedăm?

• Cum pot arăta supraveghetorii că ştiu să cedeze?

• De ce trebuie să ştim să cedăm în familie?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 4]

Asemenea lui Cristos, bătrânii îi tratează cu bunătate pe ceilalţi

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Când se întrunesc, bătrânii pot promova unitatea dacă meditează, se roagă şi sunt dispuşi să cedeze