Să nu uităm valoarea laudelor!

AŢI auzit vreodată pe cineva plângându-se că şeful său este foarte zgârcit cu laudele? Poate chiar voi înşivă aţi fost în această situaţie. Sau, dacă eşti un tânăr, ai spus acelaşi lucru despre părinţii ori despre profesorii tăi?

Unele dintre aceste plângeri sunt probabil justificate. Însă în opinia unui specialist german, când angajaţii se plâng că nu sunt lăudaţi, ceea ce îi deranjează în realitate este lipsa de interes a şefului faţă de ei ca persoane. În orice caz, este clar că lipseşte ceva. Dacă dorim să ne bucurăm de relaţii bune cu alţii, atât laudele, cât şi interesul personal sunt esenţiale.

La fel stau lucrurile şi când este vorba de închinare. În congregaţia creştină trebuie să domnească o atmosferă călduroasă, iar fiecare membru al ei trebuie să fie generos în a oferi laude şi în a manifesta interes faţă de ceilalţi. Această atmosferă plăcută se realizează şi este păstrată când membrii congregaţiei respectă îndrumările date de Biblie. Însă oricât de iubitoare ar fi congregaţia noastră, întotdeauna este loc de mai bine. Având în vedere aceste lucruri, să analizăm exemplul a trei persoane care au ştiut să laude: Elihu, un slujitor al lui Dumnezeu din perioada precreştină, apostolul Pavel şi însuşi Isus Cristos.

Sfaturi oferite cu respect şi în mod politicos

Elihu, după cât se pare o rudă îndepărtată a lui Avraam, l-a ajutat mult pe Iov să-şi însuşească un punct de vedere corect cu privire la relaţia lui cu Dumnezeu. Elihu a fost respectuos şi politicos. El a aşteptat cu răbdare să-i vină rândul ca să vorbească. Spre deosebire de aşa-zişii prieteni ai lui Iov, care nu căutau decât să critice, Elihu nu numai că a oferit sfaturi, dar şi a fost gata să-l laude pe Iov pentru conduita lui dreaptă. El a făcut acest lucru cu căldură şi prietenie. În plus, a arătat interes faţă de Iov, adresându-i-se pe nume, ceea ce falşii prieteni nu au făcut. Elihu i-a cerut lui Iov în mod politicos: „Iov, ascultă-mi, te rog, cuvintele şi pleacă-ţi urechea la tot ce-ţi voi spune!“ Plin de respect, Elihu s-a pus în locul lui Iov şi a recunoscut: „Iată că şi eu sunt pentru adevăratul Dumnezeu ce eşti tu; din lut am fost modelat şi eu“. Apoi, dorind să-l laude, i-a spus: „Dacă mai este vreun cuvânt de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci mi-am găsit plăcerea în dreptatea ta!“ — Iov 33:1, 6, 32.

Faptul de a fi politicoşi cu ceilalţi şi de a-i trata cu respect este, într-un fel, o modalitate de a-i lăuda. Este ca şi cum i-am spune interlocutorului că îl considerăm demn de atenţia noastră şi de a fi tratat cu respect.  Astfel, arătăm interes personal faţă de el şi îi transmitem un sentiment de căldură.

Politeţea presupune însă mai mult decât respectarea unor reguli de etichetă; nu este suficient să dăm dovadă de bune maniere într-un mod pur formal. Pentru a atinge inima, politeţea noastră trebuie să fie sinceră, da, să izvorască din inimă. Trebuie să fie expresia interesului şi a iubirii noastre sincere.

Laudele — o dovadă de tact

Apostolul Pavel a arătat că laudele sunt o modalitate de a manifesta tact. De exemplu, în a doua sa călătorie ca misionar, în timp ce predica în Atena, el a apărat creştinismul înaintea unor filozofi greci. Remarcaţi tactul de care a dat dovadă în această situaţie delicată. „Câţiva dintre filozofii epicurieni şi stoici au început să discute cu el în contradictoriu. Unii ziceau: «Ce vrea să spună palavragiul ăsta?», iar alţii: «Pare să fie vestitorul unor zeităţi străine»“ (Faptele 17:18). În pofida acestor remarci, Pavel şi-a păstrat calmul şi a răspuns: „Bărbaţi din Atena, după câte văd, în toate lucrurile sunteţi mai devotaţi zeităţilor decât alţii“. Da, în loc să-i condamne pentru practicile lor idolatre, Pavel i-a lăudat pentru zelul lor religios. — Faptele 17:22.

A fost Pavel ipocrit procedând astfel? Nicidecum. El ştia că nu trebuie să-i judece pe alţii şi n-a uitat că el însuşi fusese odinioară în neştiinţă în ce priveşte adevărul. Misiunea sa nu era să-şi judece semenii, ci să prezinte mesajul lui Dumnezeu. Ştia din proprie experienţă ceea ce observă şi mulţi Martori ai lui Iehova din prezent: Unii susţinători sinceri ai religiei false pot deveni în cele din urmă susţinători înflăcăraţi ai religiei adevărate.

Abordarea lui Pavel a fost eficientă şi a dat rezultate excelente: „Unii oameni i s-au alăturat şi au devenit credincioşi. Printre aceştia au fost şi Dionisie, judecător la tribunalul Areopagului, o femeie pe nume Damaris şi alţii împreună cu ei“ (Faptele 17:34). Cât de înţelept a fost Pavel să-i laude pe atenieni pentru convingerile lor sincere, deşi greşite, în loc să-i condamne pentru lipsa lor de cunoştinţă exactă! Deseori, unii oameni induşi în eroare de informaţii false au în realitate o inimă bună.

Când a fost chemat să vorbească în apărarea sa în faţa lui Irod Agripa al II-lea, Pavel a dat din nou dovadă de tact. Irod era cunoscut pentru relaţia incestuoasă pe care o întreţinea cu sora sa Berenice, un lucru condamnat clar de Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Pavel nu i-a adus nicio acuzaţie. El a căutat mai degrabă un motiv real pentru a-l lăuda: „Mă consider fericit, rege Agripa, că trebuie să-mi prezint astăzi apărarea înaintea ta cu privire la toate lucrurile de care mă acuză iudeii, mai ales pentru că tu cunoşti bine toate obiceiurile şi neînţelegerile dintre iudei“. — Faptele 26:1–3.

Cât de înţelept este să dăm şi noi dovadă de tact în relaţiile cu alţii! Dacă îl lăudăm pe un vecin, pe un coleg de şcoală sau de serviciu putem să promovăm relaţii paşnice şi să încurajăm o conduită bună. Dacă le sensibilizăm inima prin laude binemeritate, s-ar putea uneori să-i motivăm pe cei sinceri să renunţe la conduita şi modul de gândire greşite şi să se conformeze cunoştinţei exacte.

Isus — exemplul perfect în oferirea laudelor

Isus i-a lăudat pe oameni. De pildă, după învierea şi înălţarea sa la cer, Isus, la porunca lui Dumnezeu, s-a adresat prin intermediul apostolului Ioan celor şapte congregaţii din Asia Mică. El nu s-a reţinut să-i laude pe cei care meritau să fie lăudaţi. Cu privire la congregaţiile din Efes, Pergam şi Tiatira, Isus a folosit expresii de felul: „Cunosc faptele tale, truda ta şi perseverenţa ta şi ştiu că nu-i poţi suporta pe oamenii răi“, „ai rămas ataşat  de numele meu şi nu ţi-ai renegat credinţa în mine“ şi „îţi cunosc faptele, iubirea, credinţa, serviciul şi perseverenţa şi ştiu că faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele de altădată“. Chiar şi în congregaţia din Sardes, care a avut nevoie de sfaturi energice, Isus i-a observat pe cei care meritau laude. El a spus: „Dar ai în Sardes câteva nume care nu şi-au pângărit mantiile şi ei vor umbla cu mine în mantii albe, pentru că sunt demni de lucrul acesta“ (Revelaţia 2:2, 13, 19; 3:4). Ce exemplu excelent a dat Isus!

Urmând exemplul lui Isus, nu vom condamna niciodată un grup întreg pentru greşelile unora dintre membrii lui şi nu vom da niciodată sfaturile necesare, fără a aduce şi laudele cuvenite. Totuşi, este bine să reţinem că, dacă lăudăm numai când intenţionăm să dăm sfaturi, cuvintele noastre de laudă nu vor fi luate în seamă. Aşadar, să fim generoşi cu laudele ori de câte ori există motive! Astfel, când va trebui să dăm un sfat, acesta va fi acceptat mai uşor.

Bătrâni care laudă în mod potrivit

Cornelia, o creştină care slujeşte la o filială a Martorilor lui Iehova din Europa, îşi aminteşte de vizita unui supraveghetor itinerant pe la începutul anilor ’70. Acesta a întrebat-o cum stătea cu studiul personal şi cu citirea revistelor. „Mi-a fost puţin ruşine“, îşi aminteşte Cornelia. Ea a recunoscut că nu reuşea să citească toate articolele din reviste. Dar iată ce spune ea în continuare: „În loc să mă critice, [supraveghetorul] m-a lăudat pentru cât citeam. M-am simţit atât de încurajată de  laudele lui, încât de atunci am fost hotărâtă să citesc fiecare articol publicat“.

Ray, care slujeşte şi el la o filială din Europa, îşi aminteşte de prima lui zi de pionierat. În seara respectivă, cum a intrat în Sala Regatului, supraveghetorul care prezidează al congregaţiei, un om cu multe responsabilităţi în familie, la locul de muncă şi în congregaţie, s-a dus direct la Ray şi l-a întrebat: „Cum a fost prima zi de pionierat?“ Şi acum, după aproape 60 de ani, Ray îşi aminteşte de interesul manifestat de acest bătrân.

Aşa cum s-a putut observa în cele două exemple, cuvintele sincere de apreciere pentru ceea ce fac alţii, nu cele rostite mecanic sau laudele fără temei, pot face minuni. În congregaţia creştină avem nenumărate motive să-i lăudăm pe fraţi. Să ne gândim numai la dorinţa lor de a-i sluji lui Iehova, la răspunsurile bine pregătite pe care le dau la întruniri, la eforturile lor ca să-şi învingă emoţiile pentru a prezenta o temă sau o demonstraţie pe scenă, la zelul de care dau dovadă în predicare şi în predare şi la străduinţele lor de a pune Regatul pe primul plan în viaţă şi de a urmări obiective spirituale. În plus, când îi lăudăm pe alţii, avem noi înşine foarte mult de câştigat. Suntem fericiţi şi vedem lucrurile într-o lumină pozitivă. — Faptele 20:35.

Bătrânii de congregaţie trebuie să laude congregaţia pentru activitatea ei, iar când este nevoie să dea sfaturi, să le dea cu iubire. În plus, vor evita să devină atât de preocupaţi ca toate lucrurile să se facă perfect, încât orice nu este perfect să fie considerat o slăbiciune gravă.

Bătrânii creştini care vorbesc respectuos şi politicos asemenea lui Elihu, dau dovadă de tact asemenea lui Pavel şi manifestă grijă iubitoare asemenea lui Isus vor fi o sursă de încurajare autentică pentru fraţii lor. Să nu uităm că laudele îi stimulează pe oameni să fie creştini mai buni şi generează bucurie şi armonie. Cât de mult trebuie să se fi bucurat Isus la botezul său, când a auzit cuvintele de laudă ale Tatălui: „Tu eşti Fiul meu, cel iubit! Eu te-am aprobat“ (Marcu 1:11). Fie ca şi noi să aducem bucurie în inima fraţilor noştri prin laude sincere, binemeritate.

[Legenda ilustraţiei/fotografiei de la pagina 15]

O abordare plină de tact a dat rezultate excelente în cazul lui Pavel; la fel poate fi şi în cazul nostru

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Laudele sincere, pline de căldură pot face minuni