Suntem făcuţi „într-un mod . . . minunat“

„Sunt făcut într-un mod înfricoşător şi minunat.“ — PSALMUL 139:14.

1. De ce mulţi oameni care gândesc cred că minunăţiile din natură sunt opera lui Dumnezeu?

NATURA este plină de minunăţii. Cum au apărut ele? Unii consideră că putem răspunde la această întrebare fără a crede într-un Creator inteligent. Alţii însă cred că a respinge în mod arbitrar existenţa unui Creator ne limitează foarte mult capacitatea de a înţelege natura. În opinia lor, viaţa pe pământ este prea complexă, prea variată şi, am putea spune, prea minunată ca să fi apărut din întâmplare. Pentru mulţi, inclusiv unii oameni de ştiinţă, dovezile arată că universul are un Făuritor înţelept, puternic şi binevoitor. *

2. De ce s-a simţit David îndemnat să-l laude pe Iehova?

² Regele David al Israelului din vechime a fost unul dintre cei care au crezut cu tărie că un Creator merită toată lauda pentru lucrările Sale minunate. Deşi a trăit cu mult înaintea erei noastre ştiinţifice, David a înţeles că era înconjurat de dovezi extraordinare ale lucrării de creaţie a lui Dumnezeu. El n-a trebuit decât să reflecteze la modul în care era alcătuit corpul său pentru a fi profund impresionat de capacitatea creatoare a lui Dumnezeu. David a scris: „Te voi lăuda pentru că sunt făcut într-un mod înfricoşător şi minunat. Minunate sunt lucrările tale şi cât de bine ştie sufletul meu lucrul acesta!“ — Psalmul 139:14.

3, 4. De ce este important ca fiecare dintre noi să mediteze profund la lucrările lui Iehova?

³ David a ajuns la această convingere fermă meditând profund. În prezent, în mass-media şi în instituţiile de învăţământ se promovează tot felul de teorii despre originea omului, teorii care subminează credinţa. Pentru a avea o credinţă ca a lui David, şi noi trebuie să medităm profund. Nu putem să-i lăsăm pe alţii să gândească în locul nostru, mai ales în chestiuni atât de importante cum sunt existenţa şi rolul unui Creator.

⁴ În plus, reflectând la lucrările lui Iehova vom fi mai recunoscători şi mai încrezători în promisiunile sale cu privire la viitor. Acest lucru ne va motiva să-l cunoaştem mai bine şi să-i slujim. Să vedem, aşadar, cum confirmă ştiinţa modernă concluzia la care a ajuns David, că suntem făcuţi „într-un mod . . . minunat“.

Modul minunat în care ne dezvoltăm

5, 6. a) Cum a început viaţa fiecăruia dintre noi? b) Ce rol au rinichii în organism?

⁵ „Tu mi-ai făcut rinichii, m-ai ocrotit în pântecele mamei mele“ (Psalmul 139:13). Viaţa fiecăruia dintre noi a început în uterul mamei sale de la o singură celulă mai mică decât punctul de la sfârşitul frazei. Această celulă  microscopică era extraordinar de complexă, un laborator chimic în miniatură! Ea s-a dezvoltat rapid, astfel încât, după numai două luni, principalele noastre organe erau deja formate. Printre acestea au fost şi rinichii. Când ne-am născut, rinichii erau gata să filtreze sângele din organism, înlăturând toxinele şi apa în exces, dar reţinând substanţele folositoare. Cei doi rinichi pe care îi avem, dacă sunt sănătoşi, filtrează apa din sânge — în cazul unui adult, aproximativ 5 litri la fiecare 45 de minute.

⁶ De asemenea, rinichii controlează conţinutul de minerale din sânge, precum şi aciditatea lui şi presiunea arterială. Ei îndeplinesc multe alte funcţii vitale, cum ar fi transformarea vitaminei D într-o formă activă necesară dezvoltării corespunzătoare a oaselor şi producerii hormonului eritropoietină, care stimulează la rândul lui producerea de globule roşii în oase. Nu este surprinzător că rinichii sunt numiţi „cei mai mari chimişti ai organismului“! *

7, 8. a) Descrieţi primele etape ale dezvoltării unui copil în uterul mamei. b) În ce sens este un copil „ţesut în părţile cele mai de jos ale pământului“?

⁷ „Oasele mele nu ţi-au fost ascunse când am fost făcut în secret, când am fost ţesut în părţile cele mai de jos ale pământului“ (Psalmul 139:15). După ce prima celulă se divide, celulele nou-formate se divid în continuare. După puţin timp, acestea încep să se diferenţieze, sau să se specializeze, devenind celule nervoase, celule musculare, celule de epidermă ş.a.m.d. Celulele de acelaşi tip se grupează formând ţesuturi şi apoi organe. De exemplu, pe parcursul celei de-a treia săptămâni de la concepţie, se dezvoltă sistemul osos. Gândiţi-vă că la şapte săptămâni, când nu măsuram decât 2,5 centimetri, aveam forme rudimentare ale tuturor celor 206 oase pe care le are un adult, deşi acestea nu erau încă osificate, sau întărite!

⁸ Acest proces uimitor s-a produs în uterul mamei noastre, ascuns vederii oamenilor, ca şi cum am fi fost ţesuţi în adâncul pământului. Într-adevăr, omul nu cunoaşte încă multe despre procesul ce are loc în pântecele unei mame. De pildă, ce anume a activat genele specifice din celulele noastre pentru a începe procesul diferenţierii celulare? Poate că ştiinţa va afla în cele din urmă acest secret, însă, aşa cum a remarcat David în continuare, Creatorul nostru, Iehova, cunoştea toate lucrurile de la bun început.

9, 10. În ce sens sunt „aşternute în scris“ în „cartea“ lui Dumnezeu părţile unui embrion?

⁹ „Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion şi în cartea ta au fost aşternute în scris toate părţile lui în zilele când au fost întocmite, deşi nu exista încă niciuna dintre ele“ (Psalmul 139:16). Prima noastră celulă conţinea un plan complet al întregului corp. Ne-am dezvoltat după acest plan pe parcursul celor nouă luni cât ne-am aflat în uterul mamei şi apoi pe parcursul celor peste 20 de ani de dezvoltare până la stadiul de adult. În tot acest timp, corpul nostru a trecut prin multe etape, potrivit informaţiilor programate în acea primă celulă.

¹⁰ David nu avea cunoştinţe despre celule şi gene; pe vremea lui nu exista nici măcar microscopul. Totuşi, el a înţeles corect că dezvoltarea propriului său corp constituia dovada existenţei unui plan. Probabil că David ştia unele lucruri despre dezvoltarea embrionului, astfel că a putut trage concluzia că fiecare etapă are loc potrivit unui proiect preexistent şi respectă  un calendar. Folosind un limbaj poetic, el a vorbit despre acest proiect ca fiind ‘aşternut în scris’ în „cartea“ lui Dumnezeu.

11. Ce anume a determinat caracteristicile noastre fizice?

¹¹ Astăzi este cunoscut faptul că multitudinea caracteristicilor moştenite de la părinţi şi strămoşi — cum ar fi înălţimea, trăsăturile feţei, culoarea ochilor sau a părului şi mii de alte caracteristici — sunt determinate de gene. Fiecare celulă a noastră conţine zeci de mii de gene, iar fiecare genă face parte dintr-un lanţ lung de ADN (acidul dezoxiribonucleic). Instrucţiunile după care s-a clădit corpul nostru sunt „scrise“ în structura chimică a ADN-ului personal. Ori de câte ori celulele noastre se divid, fie pentru a forma noi celule, fie pentru a le înlocui pe cele îmbătrânite, ADN-ul transmite mai departe aceste instrucţiuni. Astfel, rămânem în viaţă şi păstrăm în esenţă aceeaşi înfăţişare. Ce dovadă impresionantă de putere şi înţelepciune din partea Creatorului nostru ceresc!

Mintea unică a omului

12. Prin ce se deosebeşte omul de animal?

¹² „Cât de preţioase sunt pentru mine gândurile tale! O, Dumnezeule, cât de mare este numărul lor! Dacă aş încerca să le număr, ar fi mai multe decât firele de nisip“ (Psalmul 139:17, 18a). Animalele sunt şi ele făcute într-un mod minunat şi chiar posedă unele simţuri şi capacităţi care le întrec cu mult pe cele ale omului. Însă Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o minte mult superioară minţii oricărui animal. Iată ce se spune într-un manual de ştiinţe: „Oricât de mult ne-am asemăna cu alte specii, omul este unic printre vieţuitoarele pământului prin capacitatea sa de a folosi limbajul şi prin gândire . . . Suntem unici şi prin extraordinara curiozitate pe care o avem cu privire la noi înşine: Cum este alcătuit corpul nostru? Cum am venit în existenţă?“ La astfel de întrebări a meditat şi David.

13. a) Cum a putut David să mediteze la gândurile lui Dumnezeu? b) Cum putem urma şi noi exemplul lui David?

¹³ Dar cel mai important lucru prin care ne deosebim de animale este capacitatea de a medita la gândurile lui Dumnezeu. * Acest dar deosebit este una dintre dovezile că suntem făcuţi „după chipul lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27). David a ştiut să folosească acest dar. El a meditat la dovezile existenţei lui Dumnezeu şi la calităţile divine ce se reflectau în creaţia din jurul său. David dispunea şi de primele cărţi ale Sfintelor Scripturi, care conţineau ceea ce a dezvăluit Dumnezeu despre sine şi despre lucrările sale. Aceste scrieri inspirate l-au ajutat să înţeleagă gândurile, personalitatea şi scopul lui Dumnezeu. Meditând la Scripturi, la creaţie şi la modul în care s-a purtat Dumnezeu cu el,  David s-a simţit îndemnat să-i aducă laude Făuritorului său.

Ce presupune credinţa

14. De ce nu avem nevoie să cunoaştem totul despre Dumnezeu pentru a avea credinţă în el?

¹⁴ Cu cât David a meditat mai mult la Scripturi şi la creaţie, cu atât a înţeles mai bine că îi era imposibil să pătrundă toată puterea şi cunoştinţa lui Dumnezeu (Psalmul 139:6). În mod asemănător, nici noi nu vom putea înţelege totul despre lucrările de creaţie ale lui Iehova (Eclesiastul 3:11; 8:17). Însă Dumnezeu ‘a dezvăluit’ în Scripturi şi în natură suficiente informaţii pentru a-i ajuta pe oamenii sinceri din orice epocă să dobândească o credinţă bine fundamentată. — Romani 1:19, 20; Evrei 11:1, 3.

15. Arătaţi ce legătură există între credinţă şi prietenia noastră cu Dumnezeu.

¹⁵ Credinţa presupune mai mult decât să recunoaştem că universul şi viaţa sunt opera unui Creator inteligent. Presupune să avem încredere în Iehova Dumnezeu ca persoană — o persoană care vrea să o cunoaştem şi să păstrăm relaţii de prietenie cu ea (Iacov 4:8). Ne-am putea gândi la încrederea pe care un copil o are în tatăl său iubitor. Dacă cineva ar pune la îndoială că tatăl nostru ne-ar ajuta în situaţii dificile, probabil că nu l-am putea convinge că avem un tată demn de încredere. Însă dacă am trecut prin situaţii în care s-a văzut clar iubirea părintelui nostru, putem fi siguri că nu ne va dezamăgi. În mod asemănător, când ajungem să-l cunoaştem pe Iehova studiind Scripturile, meditând la creaţie şi văzând ajutorul său ca răspuns la rugăciunile noastre, putem să ne încredem fără rezerve în el. Vom dori să învăţăm mai multe despre el şi să-i aducem veşnic laude, motivaţi de o iubire neegoistă şi de devoţiune. Acesta este cel mai nobil scop pe care îl poate avea cineva în viaţă. — Efeseni 5:1, 2.

Să căutăm îndrumarea Făuritorului nostru

16. Ce putem învăţa din prietenia strânsă a lui David cu Iehova?

¹⁶ „Cercetează-mă, o, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Examinează-mă şi cunoaşte-mi gândurile tulburătoare, vezi dacă este în mine vreo cale ce provoacă durere şi condu-mă pe calea veşniciei!“ (Psalmul 139:23, 24). David era conştient că Iehova îl cunoştea deja foarte bine, că toate gândurile, vorbele şi faptele sale erau dezvăluite privirii Făuritorului său (Psalmul 139:1–12; Evrei 4:13). Faptul că Dumnezeu îl cunoştea atât de profund îl făcea pe David să se simtă în siguranţă, asemenea unui copilaş ce se simte ocrotit în braţele părinţilor săi iubitori. David a preţuit prietenia strânsă cu Iehova şi s-a străduit să o păstreze, meditând profund la lucrările lui Dumnezeu şi comunicând cu el în rugăciune. De fapt, mulţi psalmi ai lui David, inclusiv Psalmul 139, sunt în esenţă rugăciuni acompaniate de muzică. Şi noi ne putem apropia de Iehova prin meditare şi rugăciune.

17. a) De ce i-a cerut David lui Iehova să-i examineze inima? b) Cum ne este influenţată viaţa de modul în care ne folosim liberul arbitru?

¹⁷ Fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu, suntem înzestraţi cu liber arbitru. Noi putem  alege să facem binele sau să facem răul. Această libertate însă aduce cu sine şi o responsabilitate morală. David nu a vrut să se numere printre cei răi (Psalmul 139:19–22). El a vrut să evite greşelile care puteau să-i cauzeze durere. Astfel, după ce a meditat la cunoştinţa atotcuprinzătoare a lui Iehova, David i-a cerut cu umilinţă să-i examineze cele mai lăuntrice gânduri şi sentimente şi să-l îndrume pe o cale care duce la viaţă. Normele morale drepte ale lui Dumnezeu sunt valabile pentru toţi. Prin urmare, trebuie să facem şi noi alegeri corecte. Iehova ne îndeamnă pe toţi să dăm ascultare poruncilor sale. Acest lucru ne va aduce aprobarea divină, precum şi multe foloase (Ioan 12:50; 1 Timotei 4:8). Dacă umblăm cu Iehova zi de zi, ne vom bucura de pace interioară, chiar şi în faţa celor mai mari dificultăţi. — Filipeni 4:6, 7.

Să-l urmăm pe marele nostru Făuritor

18. La ce concluzie a ajuns David contemplând creaţia?

¹⁸ Cât a fost tânăr, David a stat adesea cu oile pe câmp. Oile îşi plecau capul să pască, însă David îşi ridica privirea spre cer. Când se cobora întunericul nopţii, el medita la grandoarea universului şi la tot ce însemna aceasta. David a scris: „Cerurile anunţă gloria lui Dumnezeu, întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor sale. O zi revarsă cuvinte altei zile şi o noapte dezvăluie cunoştinţa altei nopţi“ (Psalmul 19:1, 2). David a înţeles că trebuia să-l caute şi să-l urmeze pe Cel care a creat toate aceste lucruri într-un mod atât de minunat. Şi noi trebuie să facem la fel!

19. Ce putem învăţa cu toţii din faptul că suntem făcuţi „într-un mod . . . minunat“?

¹⁹ David a pus în practică sfatul pe care mai târziu fiul său Solomon l-a dat tinerilor: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereţii tale . . . Teme-te de adevăratul Dumnezeu şi respectă poruncile lui, fiindcă aceasta este datoria omului“ (Eclesiastul 12:1, 13). Încă de tânăr, David şi-a dat seama că era făcut „într-un mod . . . minunat“. Faptul că a trăit potrivit celor implicate de această concluzie i-a adus mari şi nenumărate foloase. Dacă şi noi, indiferent de vârstă, îi vom sluji şi îi vom aduce laude Marelui Creator, vom avea parte, atât în prezent, cât şi în viitor, de o viaţă minunată. Biblia promite cu privire la cei care stau aproape de Iehova şi trăiesc la înălţimea normelor sale drepte: „Vor prospera şi când vor fi cărunţi, vor fi plini de sevă şi verzi, ca să declare că Iehova este drept“ (Psalmul 92:14, 15). În plus, vom avea speranţa de a ne bucura de lucrările minunate ale Făuritorului nostru pentru totdeauna.

[Note de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• Cum demonstrează felul în care se dezvoltă un embrion că suntem făcuţi „într-un mod . . . minunat“?

• De ce ar trebui să medităm la gândurile lui Iehova?

• Ce legătură există între credinţă şi prietenia noastră cu Iehova?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Dezvoltarea unui copil în uterul mamei are loc după un proiect preexistent

ADN

[Provenienţa fotografiei]

Fetus: Lennart Nilsson

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Asemenea unor copii care au încredere în tatăl lor iubitor, şi noi avem încredere în Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Meditarea la lucrarea mâinilor lui Iehova l-a îndemnat pe David să-i aducă laude