Dorinţa Adrianei
Dorinţa Adrianei
ADRIANA, o fetiţă de şase ani din Tulsa (Oklahoma, SUA), a avut o dorinţă care s-a asemănat foarte mult cu cea a psalmistului David. El a spus: „Un lucru am cerut de la Iehova — aceasta voi căuta: Să locuiesc în casa lui Iehova în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea lui Iehova şi să privesc cu apreciere templul său“. — Psalmul 27:4.
Când avea şase luni, Adrianei i s-a pus diagnosticul de neuroblastom, o tumoare malignă care se formează la nivelul sistemului nervos. Din cauza acestei boli incurabile, picioarele ei sunt paralizate. Adriana a suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi a făcut chimioterapie timp de un an.
Tatăl Adrianei, care nu împărtăşeşte convingerile religioase ale ei şi ale mamei sale, a luat legătura cu o fundaţie pentru ca fiica lui să viziteze un renumit parc de distracţii. Înainte de a da curs acestei cereri, reprezentanţii fundaţiei au discutat cu Adriana. Ea le-a mulţumit că au acordat atenţie cererii sale, însă le-a spus că ar dori mai degrabă să viziteze Betelul, sediul din New York al Martorilor lui Iehova, de unde se coordonează activitatea lor mondială. După ce a aflat de cererea tatălui ei, Adriana s-a rugat lui Iehova să o ajute să viziteze Betelul. La început, reprezentanţii fundaţiei au crezut că sediul unei organizaţii religioase nu este deloc interesant pentru copii. Totuşi, când tatăl Adrianei a arătat că nu avea nimic împotrivă, fundaţia a decis să o ajute să-şi vadă împlinită dorinţa.
Însoţită de mama ei, de sora ei şi de o prietenă, Adriana a mers la New York pentru a vizita Betelul. „Iehova mi-a răspuns la rugăciune. Ştiam că el ne va primi cu căldură la Betel. Am văzut cum sunt făcute cărţile, revistele şi Bibliile. Este mult mai frumos decât la un parc de distracţii“, a spus Adriana.
Într-adevăr, Adriana a ‘văzut frumuseţea lui Iehova’ şi a privit cu apreciere activitatea care se desfăşoară la sediul poporului de astăzi al lui Iehova. Sunteţi invitaţi cu căldură să vizitaţi nu numai Betelul, sediul mondial din New York, ci şi filialele din întreaga lume ale Martorilor lui Iehova.