Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Ce poate face o persoană hărţuită de demoni pentru a scăpa de influenţa lor?

Cuvântul lui Dumnezeu arată că cei care suferă din cauza atacurilor demonilor pot găsi eliberare. Rugăciunea joacă un rol esenţial în această privinţă (Marcu 9:25–29). Totuşi, o persoană chinuită de demoni probabil că trebuie să ia şi alte măsuri. Putem afla care sunt acestea analizând o relatare despre câţiva creştini din secolul I.

Înainte de a deveni continuatori ai lui Cristos, unii locuitori ai anticului Efes au fost implicaţi în practici demonice. Însă, după ce au decis să-i slujească lui Dumnezeu, „cei care practicau artele magice şi-au adunat cărţile şi le-au ars complet înaintea tuturor“ (Faptele 19:19). Aceşti noi credincioşi din Efes care şi-au distrus cărţile de divinaţie sunt un exemplu pentru toţi cei ce doresc să scape în prezent de atacurile demonilor. Este absolut necesar ca astfel de persoane să înlăture orice obiect care ar putea avea legătură cu spiritismul. Printre acestea se numără cărţile, revistele, filmele, materialele în format electronic şi muzica cu implicaţii spiritiste, precum şi amuletele sau alte obiecte care sunt considerate „protectoare“ ori care au legătură cu practicile spiritiste. — Deuteronomul 7:25, 26; 1 Corinteni 10:21.

La câţiva ani după ce aceşti creştini din Efes şi-au distrus cărţile de magie, apostolul Pavel le-a scris: „Avem de luptat . . . împotriva forţelor spirituale rele“ (Efeseni 6:12). Pavel i-a îndemnat pe creştini: „Îmbrăcaţi-vă cu armura completă care provine de la Dumnezeu, ca să puteţi sta ferm împotriva maşinaţiilor Diavolului“ (Efeseni 6:11). Acest sfat este foarte potrivit şi în prezent. Creştinii trebuie să-şi consolideze „sistemul de apărare“ spiritual pentru a putea face faţă atacurilor spiritelor rele. „Mai presus de toate“, a subliniat Pavel, „luaţi marele scut al credinţei, cu care veţi putea stinge toate proiectilele arzătoare ale celui rău“ (Efeseni 6:16). O persoană îşi poate întări credinţa prin studierea Bibliei (Romani 10:17; Coloseni 2:6, 7). Studierea cu regularitate a Bibliei ne ajută să cultivăm o credinţă care poate fi un zid protector împotriva influenţei spiritelor rele. — Psalmul 91:4; 1 Ioan 5:5.

Acei creştini din Efes mai trebuiau să facă un lucru important. Pavel i-a îndemnat: „Cu orice fel de rugăciune şi implorare, continuaţi să vă rugaţi cu orice ocazie în spirit“ (Efeseni 6:18). Cei care vor să scape de atacurile demonilor trebuie să se roage cu ardoare pentru ocrotirea lui Iehova (Proverbele 18:10; Matei 6:13; 1 Ioan 5:18, 19). Biblia dă următorul sfat oportun: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; dar opuneţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi“. — Iacov 4:7.

În timp ce persoana care suferă din cauza atacurilor demonilor trebuie să se roage cu ardoare ca să fie eliberată, alţi creştini adevăraţi se pot ruga şi ei pentru cel ce doreşte din tot sufletul să-i slujească lui Iehova şi încearcă din greu să se împotrivească forţelor spirituale rele. Ei se pot ruga lui Dumnezeu ca acesta să primească puterea spirituală de a rezista atacurilor. Întrucât Cuvântul lui Dumnezeu arată că „implorarea unui om drept, când este în acţiune, are multă forţă“, rugăciunile rostite de slujitorii lui Dumnezeu le vor fi, cu siguranţă, de folos celor care suferă din cauza atacurilor demonilor şi care încearcă din răsputeri ‘să se opună Diavolului’. — Iacov 5:16.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

Credincioşii din Efes şi-au distrus cărţile de magie