Salt la conţinut

Salt la cuprins

Familii întărite de cunoştinţa despre Dumnezeu

Familii întărite de cunoştinţa despre Dumnezeu

„Ajutorul meu vine de la Iehova“

Familii întărite de cunoştinţa despre Dumnezeu

„ZIDUL Berlinului.“ Aşa a numit un cuplu din Argentina zidul pe care l-au ridicat pentru a-şi împărţi casa în două. Aveau neînţelegeri serioase; nu se puteau suferi unul pe celălalt.

Din nefericire, acesta nu este un caz singular. Multe familii sunt grav afectate de certuri, infidelitate şi ostilitate făţişă, ceea ce este cât se poate de trist, deoarece familia este o instituţie fondată de însuşi Dumnezeu (Geneza 1:27, 28; 2:23, 24). Fiind un dar divin, familia constituie cadrul ideal pentru a arăta o iubire profundă (Rut 1:9). Dacă fiecare membru al familiei îşi îndeplineşte rolul încredinţat de Dumnezeu, atunci se va dovedi o binecuvântare pentru ceilalţi şi îi va aduce onoare lui Iehova. a

Întrucât Dumnezeu este fondatorul familiei, el ştie cel mai bine ce poate contribui la reuşita unei familii. Prin urmare, este bine să ne însuşim punctul lui de vedere. Cuvântul său oferă multe sfaturi practice, care ne pot fi de folos mai ales când apar probleme. În ce priveşte rolul soţului, Biblia spune: „Soţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri“. Dacă soţul îndeplineşte această cerinţă, soţia va fi bucuroasă să manifeste „un respect profund faţă de soţul ei“. — Efeseni 5:25–29, 33.

Cât despre relaţiile dintre părinţi şi copii, apostolul Pavel a scris: „Taţilor, nu-i iritaţi pe copiii voştri, ci continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“ (Efeseni 6:4). Astfel, atmosfera din familie va fi plăcută, iar copiilor le va fi mai uşor să asculte de părinţi. — Efeseni 6:1.

Ideile menţionate mai sus ilustrează cât de înţelepte sunt sfaturile Bibliei cu privire la viaţa de familie. Întrucât aplică principiile divine, multe familii sunt fericite. Să ne gândim, de exemplu, la cuplul din Argentina despre care am vorbit la începutul articolului. După ce au studiat trei luni Biblia cu Martorii lui Iehova, au început amândoi să aplice sfaturile ei înţelepte cu privire la viaţa de familie. S-au străduit să comunice mai bine, să fie mai sensibili la necesităţile celuilalt şi să fie iertători (Proverbele 15:22; 1 Petru 3:7; 4:8). Au învăţat să-şi stăpânească mânia şi să-i ceară lui Dumnezeu ajutor când situaţia părea că scapă de sub control (Coloseni 3:19). Nu după mult timp, „Zidul Berlinului“ a căzut!

Dumnezeu poate întări familia

Cunoaşterea şi aplicarea normelor divine îi pot da putere familiei să reziste presiunilor vieţii. Acest lucru este esenţial, deoarece s-a profeţit că în timpurile noastre familia va fi ţinta unor atacuri crunte. Pavel a prezis actuala decădere a normelor morale ale societăţii umane. El a spus că „în ultimele zile“ chiar şi oamenii care au „o formă de devoţiune sfântă“ vor fi neloiali, „fără afecţiune naturală“ şi neascultători de părinţi. — 2 Timotei 3:1–5.

Dacă ne vom strădui să-i plăcem lui Dumnezeu, vom putea înfrunta aceste atacuri asupra familiei. Numeroase familii au constatat că pot face faţă cu succes multor probleme ascultând de sfaturile lui Dumnezeu. Pentru a se bucura de bune relaţii cu Dumnezeu, membrii familiei trebuie, mai presus de toate, să pună în practică principiile biblice şi să înţeleagă că „dacă nu zideşte DOMNUL casa, degeaba lucrează cei care o zidesc“ (Psalmul 127:1). Nimic nu aduce familiei o fericire mai mare decât faptul de a-l pune pe Dumnezeu pe primul plan în viaţă. — Efeseni 3:14, 15.

Un bărbat din Hawaii pe nume Dennis a constatat cât de adevărat este acest lucru. Deşi se pretindea creştin, limbajul vulgar şi încăierările deveniseră pentru el un mod de viaţă. După ce a făcut armata, a devenit şi mai agresiv şi plin de ură. „Eram mereu în conflict cu ceilalţi“, spune el. „Nu-mi păsa ce se-ntâmpla cu mine şi nu mi-era frică de moarte. Nu renunţam la vorbirea obscenă şi la încăierări. Soţia mea, care era Martoră a lui Iehova, m-a îndemnat să studiez Biblia.“

Dennis s-a împotrivit eforturilor soţiei de a-l ajuta. Totuşi, conduita ei creştină i-a schimbat oarecum atitudinea negativă. În cele din urmă, Dennis a mers la o întrunire creştină împreună cu soţia şi copiii lor. După aceea, a început să studieze Biblia şi a făcut progrese excelente. Deşi fuma de 28 de ani, el s-a lăsat de acest obicei şi a rupt prietenia cu cei ce comiteau fapte pe care el nu dorea să le mai facă. Plin de recunoştinţă faţă de Iehova, Dennis spune: „Viaţa mea de familie s-a îmbunătăţit. Mergeam la întruniri şi în minister ca familie. Celor doi copii ai noştri nu le mai era frică de mine, deoarece învăţasem să-mi stăpânesc furia şi nu mai vorbeam vulgar. Purtam discuţii biblice şi ne plăcea mult acest lucru. Dacă n-ar fi fost adevărul biblic, azi n-aş fi aici. Am fost un om foarte irascibil!“

Familiile pot fi fericite dacă se străduiesc să facă voinţa lui Iehova. Experienţa a dovedit că şi dacă numai un membru al familiei aplică principiile biblice, situaţia e mult mai bună decât atunci când nici unul nu face acest lucru. Nu e uşor să clădeşti o familie creştină; e nevoie de timp şi de eforturi sârguincioase. Însă membrii familiilor creştine au asigurarea că Iehova le va binecuvânta aceste strădanii. Ei pot spune asemenea psalmistului: „Ajutorul meu vine de la Iehova“. — Psalmul 121:2, NW.

[Notă de subsol]

a Vezi Calendarul pe 2005 al Martorilor lui Iehova, mai/iunie.

[Text generic pe pagina 9]

„Orice familie din cer şi de pe pământ îi datorează propriul ei nume“ lui Dumnezeu. — EFESENI 3:15.

[Chenarul de la pagina 8]

IEHOVA PREŢUIEŞTE FOARTE MULT FAMILIA

„Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul».“ — Geneza 1:28.

„Ferice de oricine se teme de DOMNUL . . . Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale.“ — Psalmul 128:1, 3.