De ce nu putem trăi izolaţi

„Mai bine doi decât unul . . . Dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul.“ — Regele Solomon

SOLOMON, regele Israelului din antichitate, a declarat: „Mai bine doi decât unul, căci iau o răsplată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur când cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!“ (Eclesiastul 4:9, 10). Acest bărbat înţelept, un fin observator al naturii umane, subliniază prin cuvintele sale nevoia noastră de companie şi importanţa faptului de a nu ne izola. Dar aceasta nu a fost doar părerea unui om. Declaraţia lui Solomon este de inspiraţie divină şi reflectă înţelepciunea lui Dumnezeu.

Nu este înţelept să ne izolăm. Oamenii au nevoie unii de alţii. Cu toţii avem nevoie de puterea şi ajutorul pe care ni-l pot da semenii noştri. „Cel ce se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“, spune un proverb biblic (Proverbele 18:1). Prin urmare, nu este de mirare că sociologii îi încurajează pe oameni să se integreze într-un grup şi să se intereseze de alţii.

Printre recomandările pentru reînsufleţirea vieţii comunitare, profesorul Robert Putnam menţionează şi „creşterea influenţei credinţei religioase“. În acest sens, Martorii lui Iehova se remarcă în mod deosebit, deoarece, pretutindeni în lume, ei se bucură de ocrotire în mijlocul congregaţiilor lor, asemănătoare unor familii. În conformitate cu cuvintele apostolului Petru, ei ‘iubesc întreaga comunitate a fraţilor’, care manifestă o ‘teamă [reverenţioasă] de Dumnezeu’ (1 Petru 2:17). De asemenea, Martorii nu ajung să se izoleze şi să sufere consecinţele nocive ale izolării deoarece numeroasele activităţi benefice pe care le presupune închinarea adevărată îi menţin ocupaţi în a-şi ajuta semenii să înveţe adevărul consemnat în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu. — 2 Timotei 2:15.

Iubirea şi compania altora le-au schimbat viaţa

Martorii lui Iehova constituie o comunitate unită în care fiecare membru joacă un rol important. Să ne gândim la Miguel, Froylán şi Alma Ruth, dintr-o familie de latino-americani. Toţi trei s-au născut cu o afecţiune a oaselor care cauzează un tip de nanism şi sunt imobilizaţi în scaunul cu rotile. Ce efect a avut asupra vieţii lor asocierea cu Martorii?

 Miguel ne mărturiseşte: „Am trecut prin multe perioade de criză, însă când am început să mă asociez cu poporul lui Iehova viaţa mea s-a schimbat. Izolarea este foarte periculoasă. Faptul de a mă asocia săptămână de săptămână cu colaboratorii mei în credinţă la întrunirile creştine m-a ajutat să găsesc satisfacţie“.

Alma Ruth adaugă: „Uneori cădeam în depresie; eram foarte tristă. Dar când am învăţat despre Iehova mi-am dat seama că puteam fi în relaţii apropiate cu el. Acestea au devenit lucrul cel mai preţios din viaţa mea. Familia ne-a acordat un mare sprijin, iar asta ne-a unit şi mai mult“.

Plin de iubire, tatăl lui Miguel l-a învăţat pe acesta să scrie şi să citească. La rândul lui, Miguel i-a învăţat pe Froylán şi pe Alma Ruth. Acest lucru a fost esenţial în progresul lor spiritual. „Ne-a fost de mare ajutor să ştim să citim deoarece astfel am putut să ne hrănim spiritualiceşte din Biblie şi din publicaţiile biblice“, spune Alma Ruth.

În prezent, Miguel slujeşte ca bătrân creştin. Froylán a citit întreaga Biblie de nouă ori. Alma Ruth şi-a extins serviciul adus lui Iehova slujind din 1996 ca pionieră, sau proclamatoare cu timp integral a Regatului. Ea spune: „Cu binecuvântarea lui Iehova, mi-am atins acest obiectiv; mă bucur şi de sprijinul dragilor mele surori, care mă ajută nu numai să predic, ci şi să predau învăţăturile biblice la cele 11 studii pe care am reuşit să le iniţiez“.

Un alt exemplu excelent este cel al Emeliei. Ea a suferit un accident în care i-au fost afectate picioarele şi coloana vertebrală, fiind acum nevoită să folosească un scaun cu rotile. Emelia a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova din Ciudad de Mexico, iar în 1996 s-a botezat. Iată ce ne mărturiseşte ea: „Înainte să cunosc adevărul, voiam să mă sinucid; nu mai doream să trăiesc. Simţeam un mare gol şi plângeam zi şi noapte. Însă când m-am asociat cu poporul lui Iehova, am simţit iubirea fraţilor. Interesul personal pe care l-au arătat faţă de mine m-a încurajat. Unul dintre bătrâni a fost ca un frate sau ca un tată pentru mine. El şi câţiva slujitori ministeriali mă iau în scaunul meu cu rotile la întruniri şi în lucrarea de predicare“.

José, care s-a botezat ca Martor al lui Iehova în 1992, locuieşte singur. Are 70 de ani şi este pensionar din 1990. José a trecut prin momente de depresie, însă după ce un Martor i-a depus mărturie, el a început imediat să participe  la întrunirile creştine. I-a plăcut ce a auzit şi a văzut acolo. De exemplu, el a observat relaţiile cordiale care există între fraţi şi a simţit interesul lor personal. În prezent, bătrânii şi slujitorii ministeriali din congregaţia lui au grijă de el (Filipeni 1:1; 1 Petru 5:2). Astfel de colaboratori în credinţă sunt pentru José „un ajutor care fortifică“ (Coloseni 4:11). Ei îl duc la medic, îl vizitează acasă şi l-au susţinut când a suferit patru operaţii chirurgicale. José ne mărturiseşte: „Ei interesează de mine. Sunt într-adevăr familia mea. Îmi place compania lor“.

Există o adevărată fericire în a da

Regele Solomon a făcut afirmaţia „mai bine doi decât unul“ imediat după ce a arătat cât e de inutil să-ţi dedici toată energia acumulării de bogăţii materiale (Eclesiastul 4:7–9). Şi tocmai astfel de obiective urmăresc cu ardoare mulţi oameni de astăzi, chiar dacă aceasta înseamnă să-şi sacrifice relaţiile cu membrii familiei şi cu alţii.

Acest spirit de lăcomie şi de egoism i-a dus pe mulţi la izolare. Însă ei nu au găsit nici fericire, nici satisfacţii în viaţă; majoritatea celor ce se lasă pradă acestui spirit sunt cuprinşi de dezamăgire şi disperare. Spre deosebire de ei, aşa cum reiese din relatările de mai sus, cei ce se asociază cu slujitorii lui Iehova care îl iubesc pe Dumnezeu şi îşi iubesc semenii au mult de câştigat. Asistarea cu regularitate la întrunirile creştine, sprijinul şi atenţia colaboratorilor creştini şi activitatea zeloasă în minister au avut un rol cheie în viaţa acestor persoane, ajutându-le să depăşească sentimentele negative pe care le-a generat izolarea. — Proverbele 17:17; Evrei 10:24, 25.

Întrucât depindem unii de alţii este firesc să găsim satisfacţie în a face ceva pentru ceilalţi. Albert Einstein, care prin activitatea sa a contribuit la binele altora, a spus: „Valoarea unui om . . . ar trebui stabilită în funcţie de ceea ce oferă, nu de ceea ce poate să primească“. Aceasta concordă cu următoarele cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35). Aşadar, este benefic să primim iubire, dar este foarte sănătos şi să arătăm iubire faţă de alţii.

Un supraveghetor itinerant, care vizitează de mulţi ani congregaţiile pentru a le sprijini spiritualiceşte şi care a ajutat la construirea de locuri de întrunire pentru creştinii cu posibilităţi reduse, ne împărtăşeşte sentimentele sale: „Bucuria de a le sluji fraţilor şi de a vedea zâmbetul de apreciere de pe feţele lor mă îndeamnă să continuu să caut ocazii de a-i ajuta. Pot să spun din experienţă că a arăta interes personal faţă de alţii este cheia fericirii. În plus, ştiu că, în calitate de bătrâni, noi trebuie să fim ca «un adăpost împotriva vântului . . ., ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete»“. — Isaia 32:2.

Cât de plăcut este să locuiască împreună în unitate!

Cu siguranţă, ajutându-i pe alţii şi căutând compania celor care îi slujesc lui Iehova avem multe foloase şi găsim adevărata fericire. „Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!“, a exclamat psalmistul  (Psalmul 133:1). Unitatea în familie este esenţială pentru ca membrii ei să se susţină unii pe alţii, aşa cum am putut vedea în cazul lui Miguel, Froylán şi Alma Ruth. Şi ce binecuvântare este şi faptul de a fi uniţi în închinarea adevărată! După sfaturile date soţilor şi soţiilor creştine, apostolul Petru a scris: „În sfârşit, să aveţi toţi acelaşi mod de a gândi, împărtăşind aceleaşi sentimente, având afecţiune frăţească, fiind plini de o tandră compasiune şi cu o minte umilă“. — 1 Petru 3:8.

Prieteniile adevărate aduc foloase mari atât pe plan afectiv, cât şi pe plan spiritual. Adresându-se colaboratorilor săi în credinţă, apostolul Pavel îi îndeamnă: „Vorbiţi-le consolator sufletelor deprimate, sprijiniţi-i pe cei slabi, fiţi îndelung răbdători faţă de toţi. . . . Urmăriţi întotdeauna ceea ce este bine unii faţă de alţii şi faţă de toţi ceilalţi“. — 1 Tesaloniceni 5:14, 15.

Prin urmare, căutaţi modalităţi concrete de a le face bine altora. ‘Faceţi ce este bine faţă de toţi, dar îndeosebi faţă de cei înrudiţi cu voi în credinţă’, deoarece aceasta va da un sens real vieţii voastre şi vă va aduce satisfacţii şi un sentiment de împlinire (Galateni 6:9, 10). Iacov, discipolul lui Isus, a scris: „Dacă un frate sau o soră se află în goliciune şi le lipseşte hrana zilnică, iar unul dintre voi le spune: «Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă», dar nu le daţi cele necesare corpului lor, la ce foloseşte?“ (Iacov 2:15, 16). Răspunsul la această întrebare este evident. Trebuie ‘să privim cu interes personal nu doar propriile noastre treburi, ci şi treburile celorlalţi’. — Filipeni 2:4.

Pe lângă ajutorul material acordat altora când apar necesităţi speciale sau când au loc dezastre, Martorii lui Iehova depun eforturi pentru a-şi ajuta semenii într-un mod deosebit de important: predicându-le vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14). Activitatea de proclamare a acestui mesaj de speranţă şi mângâiere desfăşurată de peste 6 000 000 de Martori este o dovadă a interesului lor iubitor şi sincer faţă de alţii. Însă ajutorul din Sfintele Scripturi satisface o altă necesitate umană. Care anume?

Satisfacerea unei necesităţi esenţiale

Pentru a ne bucura de adevărata fericire, trebuie să fim în relaţii bune cu Dumnezeu. S-a spus: „Faptul că omul, în orice loc şi în orice epocă, de la început şi până în prezent, a simţit nevoia de a invoca ceva despre care credea că-i este superior şi că este mai puternic decât el demonstrează că religia este înnăscută şi ar trebui recunoscută ştiinţific. . . . Ar trebui să fim cuprinşi de teamă, de uimire şi de veneraţie când înţelegem universalitatea căutării unei fiinţe supreme şi a credinţei omului în ea“. — Man Does Not Stand Alone, de Cressy Morrison.

Isus Cristos a declarat: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“ (Matei 5:3). Oamenii nu pot fi fericiţi dacă stau mult timp izolaţi de alţii. Însă cea mai gravă izolare este cea de Creatorul nostru (Revelaţia 4:11). Acumularea şi aplicarea ‘cunoştinţei lui Dumnezeu’ trebuie să fie o preocupare importantă a vieţii noastre (Proverbele 2:1–5). Într-adevăr, trebuie să fim hotărâţi să ne satisfacem această necesitate spirituală, deoarece nu putem trăi izolaţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Fericirea şi adevăratele binecuvântări în viaţă depind de faptul de a ne bucura de relaţii bune cu Iehova, „Cel-Prea-Înalt peste tot pământul“. — Psalmul 83:18.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Miguel: „Am trecut prin multe perioade de criză, însă când am început să mă asociez cu poporul lui Iehova viaţa mea s-a schimbat“

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Alma Ruth: „Când am învăţat despre Iehova mi-am dat seama că puteam fi în relaţii apropiate cu el“

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Emelia: „Înainte să cunosc adevărul, . . . simţeam un mare gol“

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Asocierea cu închinătorii adevăraţi contribuie la satisfacerea necesităţilor noastre spirituale