Noi facem tot ce ne stă în putinţă!

„FĂ TOT ce-ţi stă în putinţă“, l-a îndemnat odată un membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova pe un misionar. Însă de ce i-a dat el acest sfat elementar unui ministru cu experienţă? Nu sunt majoritatea misionarilor persoane pline de curaj, care înfruntă în fiecare zi căldura, bolile, tot felul de insecte şi şerpi, precum şi multe alte dificultăţi?

De fapt, misionarii Martori ai lui Iehova sunt oameni obişnuiţi, creştini a căror iubire profundă faţă de Iehova şi faţă de aproapele i-a îndemnat să meargă să slujească în străinătate. Ei se străduiesc să-şi folosească la maximum capacităţile în serviciul lui Iehova, apelând la el pentru a primi forţă. — Efeseni 6:10.

Pentru a afla mai multe lucruri despre serviciul misionar, haideţi să facem o vizită imaginară la o casă de misionari obişnuită din vestul Africii şi să petrecem o zi aici.

O zi în lucrarea misionară

E aproape 7.00 dimineaţa. Am sosit la casa de misionari tocmai la timp pentru a participa la analizarea textului biblic al zilei. Suntem primiţi cu căldură de cei zece misionari care locuiesc aici şi ni se face loc pentru a ne aşeza la masă. După ce se fac prezentările, una dintre misionare, care slujeşte de mulţi ani în această repartiţie, începe să ne povestească o experienţă comică din minister. Însă conversaţia noastră ia sfârşit când preşedintele programului în cadrul căruia se analizează textul zilei le aminteşte fraţilor, toţi bine dispuşi, că programul trebuie să înceapă. Acesta va fi ţinut în limba franceză. Deşi nu cunoaştem această limbă, ne dăm seama că misionarii o stăpânesc foarte bine.

Discuţia biblică este urmată de o rugăciune sinceră, după care se serveşte micul dejun. După ce ne punem câte o porţie destul de mare de fulgi de cereale, misionarul de lângă noi ne îndeamnă să ne punem şi câteva felii de banană peste fulgi. Îi spunem că nouă nu ne prea plac bananele, dar el ne asigură că odată ce vom gusta din bananele care cresc aici vom fi de altă părere. Aşadar, ne punem şi câteva felii de banană. Câtă dreptate are! Bananele care se cultivă aici sunt foarte gustoase; sunt dulci ca îngheţata. Ni se spune, de asemenea, că franzela pe care o mâncăm a fost coaptă în această dimineaţă, foarte devreme, într-o mică brutărie situată vizavi de casa de misionari.

După micul dejun, urmează să petrecem întreaga zi cu un cuplu de misionari, cărora le vom spune Ben şi Karen. Am auzit că teritoriul din această ţară din vestul Africii este foarte rodnic şi suntem nerăbdători să ne convingem singuri că aşa stau lucrurile.

 În staţia de autobuz în care ajungem, aşteaptă cam zece persoane. Misionarii pe care îi însoţim intră imediat în vorbă cu o femeie şi cu băiatul ei, purtând cu însufleţire o conversaţie despre un subiect biblic. Deoarece nu cunoaştem franceza, noi nu putem face altceva decât să le zâmbim! Tocmai când femeia primeşte revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! soseşte autobuzul şi toţi se îmbulzesc să urce! Când încercăm să ne urcăm şi noi, suntem luaţi de mulţime şi împinşi din spate. Cu greu ne putem ţine echilibrul în timp ce ne îndreptăm spre uşa din spate a autobuzului. Şoferul porneşte, iar noi ne ţinem cât putem de bine. Din când în când, autobuzul se îndreaptă hurducându-se spre o staţie unde şi mai mulţi oameni se înghesuie în autobuz. Ne uităm la călătorii de lângă noi şi le zâmbim. Ei ne răspund tot cu un zâmbet. Cât de mult ne-am dori să putem comunica şi noi cu ei!

În timp ce autobuzul goneşte înainte, ne uităm pe geam la forfota de pe stradă. Două femei merg alături ducând pe cap mari greutăţi. Una dintre ele duce un vas mare de apă. Un bărbat întreprinzător a întins pe marginea drumului o pătură şi a înşirat pe ea câteva mărunţişuri pe care speră să le vândă. Peste tot vezi oameni care cumpără şi vând orice lucru posibil.

Deodată, Ben, care stă în picioare chiar lângă mine, simte că este ciupit de picior. Ce să fie oare? Autobuzul este foarte aglomerat. Totuşi ciupiturile continuă. Ben reuşeşte să se uite în jos şi vede la picioarele lui o sacoşă în care este o raţă vie. Din când în când, raţa scoate capul din sacoşă şi îl ciupeşte! Ben îmi spune că probabil proprietarul raţei o duce la piaţă ca s-o vândă.

Ajungând în teritoriu, suntem bucuroşi să aflăm că vom vizita un cartier tipic african. În timp ce ne apropiem de prima casă, Ben bate puternic din palme pentru a-l anunţa pe locatar de prezenţa noastră. Aşa se „ciocăneşte la uşă“ în această parte a lumii. Apare un tânăr care ne spune că momentan este ocupat şi ne roagă să ne întoarcem puţin mai târziu.

La următoarea uşă, întâlnim o femeie care vorbeşte un dialect pe care Ben nu-l cunoaşte. Ea îl cheamă pe fiul ei şi îi cere să-i traducă ce spune Ben. Când Ben încheie prezentarea, femeia acceptă o broşură cu subiecte biblice, iar fiul ei promite să-i explice conţinutul broşurii. La a treia casă, în curte stau mai mulţi tineri. Doi dintre ei ne oferă imediat scaunele lor ca să luăm loc. Urmează o discuţie animată despre folosirea crucii în închinare. Se stabileşte să se continue discuţia săptămâna viitoare. Acum trebuie să ne întoarcem la tânărul de la prima casă care era ocupat. El a auzit deja, nu ştim cum, de discuţia pe care am avut-o cu tinerii de pe aceeaşi stradă şi are multe întrebări cu privire la Biblie, dorind chiar un studiu biblic. După ce îşi consultă carneţelul cu programări, Ben este de acord să se întoarcă săptămâna viitoare în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. În timp ce ne întoarcem la casa de misionari pentru a lua prânzul, Ben şi Karen ne spun că trebuie să îşi planifice cu mare atenţie studiile biblice deoarece le este foarte uşor să iniţieze multe studii, chiar mai multe decât pot să conducă.

Îi lăudăm pentru exprimarea lor fluentă în franceză. Ben ne spune că el şi Karen slujesc ca misionari de şase ani şi că abia acum încep să vorbească franceza cu mai multă uşurinţă. Ei ne asigură că nu le-a fost uşor să înveţe o limbă nouă, însă perseverenţa lor a dat rezultate.

La amiază, la ora 12.30, toţi misionarii se aşază din nou la masă pentru a lua prânzul. Ni se spune că în fiecare zi alt misionar este repartizat să pregătească micul dejun şi prânzul şi să spele vasele după servirea mesei.  Astăzi, una dintre misionare a pregătit specialitatea ei: friptură de pui cu cartofi pai şi salată de roşii, un meniu care-ţi lasă gura apă!

Ce planuri au Ben şi Karen pentru după-amiază? Aflăm de la ei că, între orele 1.00 şi 3.00 după-amiaza, toată lumea stă la adăpost pentru a se feri de soarele dogoritor. De obicei, misionarii folosesc acest timp pentru a studia sau pentru a-şi face siesta. Karen ne spune că noilor misionari nu le este greu să se obişnuiască cu acest obicei, lucru care nu ne miră.

După ce ne facem siesta, reîncepem ministerul de teren. Un bărbat interesat cu care Ben încearcă de câtva timp să ia legătura nu este nici acum acasă, însă la bătăile din palme ale lui Ben apar la uşă doi băieţi. Aflăm de la ei că stăpânul casei le-a vorbit despre vizitele lui Ben şi le-a cerut insistent să facă rost de auxiliarul biblic Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. Le lăsăm cu bucurie un exemplar al cărţii. După aceea, reuşim să prindem un autobuz care ne va duce într-o zonă unde Karen va conduce un studiu cu o femeie interesată.

În timp ce autobuzul îşi croieşte drum pe străzile aglomerate, Karen ne povesteşte cum a luat legătura cu această femeie. Într-o zi, în timp ce călătorea împreună cu alte câteva persoane într-un taxi, Karen i-a dat acestei femei un tract pe care să-l citească pe drum. După ce a citit tractul, femeia i-a cerut un altul, pe care l-a citit cu şi mai mult interes. Când au ajuns la destinaţie, Karen a stabilit să o viziteze pe femeie acasă şi a iniţiat cu ea un studiu biblic din broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi?, studiu care progresează frumos. Astăzi, Karen va parcurge împreună cu această femeie a cincea lecţie din broşură.

Ne-am bucurat din plin de această zi în serviciul de teren, însă ne stăruie încă în minte câteva întrebări cu privire la serviciul misionar. Gazdele noastre ne asigură că la întoarcerea acasă ne vor pregăti o masă uşoară şi ne vor răspunde la întrebări.

Cum păstrează ei relaţii paşnice

În timp ce mâncăm cu plăcere ochiurile, franzela şi brânza, aflăm şi alte lucruri din viaţa misionarilor. Lunea, de obicei, misionarii se odihnesc sau se ocupă de unele probleme personale. În această zi, marea majoritate a misionarilor îşi rezervă timp pentru a le scrie rudelor şi prietenilor. Pentru misionari e important să primească veşti de-acasă şi le place să scrie scrisori.

Întrucât locuiesc împreună şi colaborează strâns, misionarii trebuie să menţină o bună comunicare între ei petrecând timp unii cu alţii şi discutând lucruri spirituale. În acest scop, pe lângă studiul biblic personal, pe care toţi se străduiesc să-l efectueze în mod regulat, lunea seara misionarii studiază împreună Biblia, folosind revista Turnul de veghere. Aşa cum aflăm de la Ben, când misionarii, care provin din diferite medii, locuiesc împreună, este imposibil să nu apară mici diferenţe de opinie, însă această măsură de natură spirituală, studiul în familie, îi ajută să păstreze relaţii paşnice şi să conlucreze într-o atmosferă de unitate. El scoate în relief şi  necesitatea de a nu se considera prea importanţi.

Este esenţială şi umilinţa. Îndatorirea misionarilor este aceea de a le sluji altora, nu de a fi slujiţi. Prietenii noştri au observat că, în orice limbă, cuvintele cel mai greu de rostit sunt „Îmi pare rău“, mai ales atunci când cineva a spus sau a făcut neintenţionat ceva greşit. Ben ne aduce aminte de exemplul biblic al lui Abigail, care a cerut iertare pentru insolenţa soţului ei şi, astfel, a aplanat o situaţie ce ar fi putut avea un deznodământ tragic (1 Samuel 25:23–28). Un bun misionar nu trece cu vederea importanţa pe care o are capacitatea ‘de a trăi în pace’. — 2 Corinteni 13:11.

O dată pe lună, misionarii se întrunesc pentru a discuta chestiuni de interes pentru întreaga familie, precum şi unele schimbări în programul administrativ al casei. După întrunire, toţi savurează un desert pregătit special. Ni se pare o măsură foarte practică şi . . . delicioasă!

După cină, vizităm puţin casa de misionari. Observăm că, deşi este o locuinţă modestă, misionarii colaborează pentru a păstra o curăţenie impecabilă. Locuinţa este dotată cu un frigider, cu o maşină de spălat şi cu un aragaz. Karen ne spune că în ţările tropicale, cum este şi aceasta din vestul Africii, se găsesc şi sisteme de aer condiţionat. O locuinţă adecvată, hrană sănătoasă şi câteva norme simple de igienă îi ajută pe misionari să se menţină sănătoşi şi să fie eficienţi.

Ei se concentrează asupra lucrurilor pozitive

Am rămas plăcut surprinşi de tot ceea ce am văzut. Am putea oare şi noi să slujim ca misionari? Cum ne putem da seama de aceasta? Gazdele noastre ne spun câteva lucruri asupra cărora am putea să medităm.

Un aspect important este că misionarii creştini nu încep această lucrare din spirit de aventură. Ei sunt în căutarea persoanelor sincere care doresc să afle despre promisiunile minunate ale lui Dumnezeu. Misionarii dedică cel puţin 140 de ore pe lună în serviciul de teren, prin urmare, iubirea pentru această lucrare este un lucru esenţial.

Dar cum se descurcă cu şerpii, şopârlele şi insectele care mişună pe aici?, ne întrebăm noi. Ben ne spune că acestea sunt ceva firesc în multe repartiţii misionare, însă misionarii se obişnuiesc cu ele. În plus, fiecare repartiţie are farmecul ei şi, în timp, misionarii învaţă să se concentreze asupra aspectelor pozitive din repartiţia lor. Situaţia care înainte părea „diferită“ devine în scurt timp ceva obişnuit şi, uneori, chiar plăcut. O misionară — care a slujit mulţi ani în vestul Africii şi care, din cauza unor obligaţii personale, a trebuit să se întoarcă acasă — a spus că i-a fost mai greu să-şi părăsească repartiţia decât i-a fost să-şi părăsească ţara natală cu mulţi ani înainte. Ajunsese să se simtă ca acasă în repartiţia ei misionară.

Sunteţi pregătiţi?

Ben şi Karen ne-au spus multe lucruri care ne-au dat de gândit. Ce se poate spune despre voi? V-aţi gândit vreodată să slujiţi ca misionari în străinătate? Dacă da, puteţi fi mai aproape de atingerea acestui obiectiv decât v-aţi gândit vreodată. Una dintre cerinţele de bază este iubirea pentru ministerul cu timp integral şi faptul de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalţi. Nu uitaţi un lucru: misionarii nu sunt supraoameni, ci femei şi bărbaţi obişnuiţi, care fac tot ce le stă în putinţă pentru a duce la îndeplinire o sarcină extrem de importantă.

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Fiecare zi începe cu analizarea unui text biblic

[Legenda fotografiei de la paginile 28 şi 29]

Imagini din Africa

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Viaţa ca misionar poate fi plină de satisfacţii