Umilul Iosia s-a bucurat de favoarea lui Iehova
Umilul Iosia s-a bucurat de favoarea lui Iehova
IOSIA, prinţul în vârstă de cinci ani al regatului lui Iuda, este, fără îndoială, înspăimântat. Mama lui, Iedida, plânge. Ea are toate motivele să plângă, deoarece bunicul lui Iosia, regele Manase, a murit. — 2 Împăraţi 21:18.
Acum, în Iuda va fi rege Amon, tatăl lui Iosia (2 Cronici 33:20). Doi ani mai târziu (în 659 î.e.n.), Amon este asasinat de slujitorii săi. Poporul îi ucide pe conspiratori şi îl face rege pe tânărul Iosia (2 Împăraţi 21:24; 2 Cronici 33:25). În timpul domniei lui Amon, Iosia se obişnuise cu mirosul tămâiei care umplea aerul Ierusalimului şi care provenea de la numeroasele altare de pe terasa acoperişurilor, altare ale unor zei falşi înaintea cărora oamenii se prosternau. Preoţii păgâni puteau fi văzuţi plimbându-se de colo-colo, iar fanaticii religioşi — chiar şi unii care pretindeau că sunt închinători ai lui Iehova — jurau pe zeul Malcam. — Ţefania 1:1, 5.
Iosia ştie că Amon a acţionat greşit închinându-se la zeităţi false. Totodată, tânărul rege al lui Iuda ajunge să dobândească o înţelegere mai clară a declaraţiilor lui Ţefania, un profet al lui Dumnezeu. În al optulea an al domniei sale, la vârsta de 15 ani (în 652 î.e.n.), Iosia se hotărăşte să dea ascultare cuvintelor lui Ţefania. Deşi este încă un copil, Iosia începe să-l caute pe Iehova. — 2 Cronici 33:21, 22; 34:3.
Iosia trece la acţiune!
Au trecut patru ani, iar Iosia începe să cureţe Iuda şi Ierusalimul de religia falsă (în 648 î.e.n.). Distruge idolii, stâlpii sacri şi altarele pentru tămâie folosite în închinarea la Baal. Imaginile zeilor falşi sunt făcute pulbere, care apoi este împrăştiată peste mormintele celor ce le-au adus jertfe. Altarele folosite în închinarea necurată sunt profanate şi apoi dărâmate. — 2 Împăraţi 23:8–14.
Acţiunea de curăţare efectuată de Iosia este în plină desfăşurare când Ieremia, fiul unui preot levit, vine la Ierusalim (647 î.e.n.). Iehova Dumnezeu l-a numit pe tânărul Ieremia profet al său, iar Ieremia declară în mod energic mesajul lui Iehova împotriva religiei false. Iosia avea cam aceeaşi vârstă ca Ieremia. Totuşi, în pofida curajoasei acţiuni de curăţare efectuate de Iosia şi a declaraţiilor neînfricate ale lui Ieremia, poporul cade din nou în închinarea falsă. — Ieremia 1:1–10.
O preţioasă descoperire!
Au trecut aproximativ cinci ani. Iosia, care acum este în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, domneşte de circa 18 ani. El îi cheamă pe Şafan, secretarul, pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioah, arhivarul. Regele îi porunceşte lui Şafan: ‘Spune-i marelui preot Hilchia să strângă argintul adus în casa DOMNULUI, pe care cei ce păzesc pragul l-au primit de la popor şi să-l dea lucrătorilor ca să repare casa DOMNULUI’. — 2 Împăraţi 22:3–6; 2 Cronici 34:8.
Din zori, cei ce repară templul lucrează cu hărnicie. Bineînţeles, Iosia îi este recunoscător lui Iehova că lucrătorii repară stricăciunile pe care unii dintre strămoşii săi răi le-au cauzat casei lui Dumnezeu. În timp ce lucrarea progresează, soseşte 2 Cronici 34:12–18). Ce descoperire! Fără îndoială este exemplarul original al Legii.
Şafan pentru a-i prezenta un raport. Dar ce ţine el în mână? O, ţine un sul! El îi spune că marele preot Hilchia a găsit „cartea legii DOMNULUI, dată prin Moise“ (Iosia este nerăbdător să audă fiecare cuvânt al cărţii. În timp ce Şafan citeşte, regele încearcă să vadă cum se aplică la el şi la popor fiecare poruncă. El este impresionat îndeosebi de modul în care cartea scoate în evidenţă închinarea adevărată şi prezice plăgile şi exilul care urmau dacă poporul se amesteca în religia falsă. Acum, dându-şi seama că nu toate poruncile lui Dumnezeu sunt respectate, Iosia îşi rupe hainele şi le dă lui Hilchia, Şafan şi altora următoarea poruncă: ‘Întrebaţi pe DOMNUL cu privire la cuvintele cărţii acesteia; căci mare este mânia DOMNULUI, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia’. — 2 Împăraţi 22:11–13; 2 Cronici 34:19–21.
Cuvintele lui Iehova sunt repetate
Solii lui Iosia merg la Hulda, profetesa din Ierusalim, şi se întorc cu un raport. Hulda repetă cuvintele lui Iehova, spunând că acele nenorociri consemnate în cartea recent găsită se vor abate asupra naţiunii apostate. Totuşi, deoarece s-a umilit înaintea lui Iehova Dumnezeu, Iosia nu va trebui să fie martor la acele nenorociri. El va fi adăugat la strămoşii săi şi dus în cimitirul său în pace. — 2 Împăraţi 22:14–20; 2 Cronici 34:22–28.
A fost adevărată profeţia Huldei având în vedere că Iosia a murit în bătălie (2 Împăraţi 23:28–30)? Da, pentru că ‘pacea’ în care a fost el adăugat în cimitirul său contrastează cu „nenorocirea“ care urma să vină peste Iuda (2 Împăraţi 22:20; 2 Cronici 34:28). Iosia a murit înainte de nenorocirea din 609–607 î.e.n., când babilonienii au asediat şi distrus Ierusalimul. În plus, expresia ‘a fi adăugat la părinţi’ nu exclude neapărat ideea de a muri de o moarte violentă. O expresie asemănătoare este folosită cu referire atât la moartea violentă, cât şi la cea nonviolentă. — Deuteronomul 31:16; 1 Împăraţi 2:10; 22:34, 40.
Adevărata închinare ia avânt
Iosia îi adună la templu pe membrii poporului din Ierusalim şi le citeşte „toate cuvintele din cartea legământului“ care fusese găsită în casa lui Iehova. Apoi face un legământ „să urmeze pe DOMNUL şi să împlinească poruncile, mărturiile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta“. Toţi membrii poporului intră în acest legământ. — 2 Împăraţi 23:1–3.
Regele Iosia porneşte acum o altă campanie, evident una mai energică, împotriva idolatriei. Preoţii din Iuda care slujesc dumnezeilor străini sunt destituiţi. Preoţii leviţi implicaţi în închinarea necurată îşi pierd privilegiul de a sluji la altarul lui Iehova, iar locurile înalte construite în timpul domniei regelui Solomon sunt făcute improprii pentru închinare. Acţiunea de curăţare se extinde şi asupra teritoriului fostului regat al celor zece triburi ale lui Israel, înfrânt mai înainte de asirieni (740 î.e.n.).
Ca împlinire a cuvintelor rostite cu 300 de ani înainte de un „om al lui Dumnezeu“ al cărui nume nu este specificat, Iosia arde osemintele preoţilor lui Baal pe altarul pe care regele Ieroboam I l-a ridicat la Betel. Locurile înalte de aici şi din celelalte cetăţi sunt dărâmate, iar preoţii idolatri sunt sacrificaţi chiar pe altarele pe care oficiaseră ei. — 1 Împăraţi 13:1–4; 2 Împăraţi 23:4–20.
Este ţinută o mare sărbătoare a paştelui
Acţiunile întreprinse de Iosia în vederea promovării închinării pure se bucură de sprijinul divin. Pe tot parcursul vieţii sale, regele îi va fi recunoscător lui Dumnezeu pentru că poporul „nu s-a abătut de la DOMNUL, Dumnezeul părinţilor lor“ (2 Cronici 34:33). Dar cum poate să uite Iosia un eveniment minunat care a avut loc în cel de-al 18-lea an al domniei sale?
Regele porunceşte poporului: „Sărbătoriţi Paştele pentru DOMNUL Dumnezeul vostru, cum este scris în această carte a legământului [găsită de curând]“ (2 Împăraţi 23:21). Iosia este bucuros să vadă excelenta reacţie a poporului. Pentru această ceremonie, el însuşi contribuie cu 30 000 de animale de Paşte şi 3 000 de vite. Ce Paşte! În privinţa ofrandelor, a pregătirilor minuţioase şi a numărului de închinători, acest Paşte a întrecut orice Paşte ţinut din zilele profetului Samuel. — 2 Împăraţi 23:22, 23; 2 Cronici 35:1–19.
Plâns de mulţi la moartea sa
Până la sfârşitul domniei lui de 31 de ani (659–629 î.e.n.), Iosia este un rege bun. Spre sfârşitul domniei sale, el află că faraonul Neco intenţionează să treacă prin Iuda pentru a împiedica înaintarea armatelor Babilonului şi, astfel, să-l ajute pe regele Asiriei la Carchemiş, pe fluviul Eufrat. Din motive necunoscute, Iosia porneşte împotriva egiptenilor. Neco îi trimite soli, spunând: „Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească“. Dar Iosia se deghizează şi încearcă să-i întoarcă pe egipteni la Meghido. — 2 Cronici 35:20–22.
Ce acţiune necugetată din partea regelui lui Iuda! Arcaşii inamici îşi ochesc ţinta, iar Iosia le spune slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt greu rănit“. Ei îl scot pe Iosia din carul său de război, îl pun în alt car şi se îndreaptă spre Ierusalim. Acolo sau în drum spre cetate, Iosia îşi dă ultima suflare. „A murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi“, spune relatarea inspirată, şi „tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia“. Ieremia a intonat un cântec de jale deasupra lui, iar regele a devenit subiectul unor cântece funebre intonate ulterior în ocazii speciale. — 2 Cronici 35:23–25.
Da, regele Iosia a comis o greşeală regretabilă intrând în lupta împotriva egiptenilor (Psalmul 130:3). Cu toate acestea, umilinţa şi ataşamentul său faţă de închinarea adevărată i-au adus aprobarea lui Dumnezeu. Cât de bine ilustrează viaţa lui Iosia faptul că Iehova acordă favoare slujitorilor săi devotaţi care au o inimă umilă! — Proverbele 3:34; Iacov 4:6.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]
Tânărul rege Iosia l-a căutat cu sinceritate pe Iehova
[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]
Iosia a distrus locurile înalte şi a promovat închinarea adevărată