Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 21

Ești recunoscător pentru darurile oferite de Dumnezeu?

Ești recunoscător pentru darurile oferite de Dumnezeu?

„Multe sunt lucrările minunate pe care le-ai făcut pentru noi, o, Iehova, Dumnezeul meu, și multe sunt gândurile tale față de noi!” (PS. 40:5)

CÂNTAREA 5 Minunatele lucrări ale lui Dumnezeu

PREZENTARE a

1, 2. Potrivit cu Psalmul 40:5, ce daruri ne-a dat Iehova și de ce este important să le analizăm?

 IEHOVA este un Dumnezeu generos. El ne-a oferit multe daruri. De exemplu, ne-a dat o locuință frumoasă și inegalabilă, pământul, ne-a înzestrat cu un creier proiectat într-un mod impresionant și ne-a oferit Cuvântul său, Biblia. Astfel, Iehova ne-a dat un loc în care să trăim, ne-a creat cu capacitatea de a gândi și de a comunica și ne-a oferit răspuns la cele mai importante întrebări pe care ni le-am putea pune. (Citește Psalmul 40:5.)

2 În articolul de față vom analiza câteva aspecte referitoare la aceste daruri. Cu cât vom medita mai mult asupra lor, cu atât vom fi mai recunoscători pentru ele și vom cultiva o dorință mai puternică de a-i fi plăcuți Creatorului nostru iubitor, Iehova. (Rev. 4:11) De asemenea, vom fi mai pregătiți să susținem cu dovezi convingătoare existența lui Dumnezeu când discutăm cu persoane care nu cred într-un Creator.

PLANETA NOASTRĂ UNICĂ

3. De ce se deosebește pământul de toate celelalte planete?

3 Modul în care Dumnezeu a creat pământul este o dovadă incontestabilă a înțelepciunii sale. (Rom. 1:20; Evr. 3:4) Deși nu este singura planetă care gravitează în jurul soarelui, pământul se deosebește de celelalte planete din sistemul nostru solar deoarece întrunește toate condițiile necesare întreținerii vieții umane.

4. Cum reflectă modul în care a creat Dumnezeu pământul înțelepciunea sa? Ilustrați.

4 În anumite privințe, pământul se poate asemăna cu o ambarcațiune care plutește pe nesfârșitul ocean al universului. Există însă deosebiri semnificative între planeta noastră și o ambarcațiune făcută de om, plină cu pasageri. Să ne gândim, de exemplu: Cât timp ar putea supraviețui aceștia dacă ar trebui să-și producă singuri oxigenul, hrana și apa și dacă n-ar putea arunca peste bord niciun deșeu? Cu siguranță, ar muri în scurt timp. Pământul însă are capacitatea de a păstra în viață miliarde de viețuitoare. El produce în mod constant și în cantități suficiente oxigen, hrană și apă, elemente indispensabile vieții. De asemenea, deșeurile de pe pământ nu sunt eliminate în spațiu. Cu toate acestea, pământul continuă să fie o planetă frumoasă și o locuință ideală. De ce? Deoarece Iehova l-a proiectat cu capacitatea de a recicla deșeurile și de a-și reface resursele. În continuare vom analiza pe scurt două circuite ingenios concepute: circuitul oxigenului și circuitul apei.

5. În ce constă circuitul oxigenului și ce confirmă el?

5 Oxigenul este un gaz indispensabil vieții, pe care îl inspiră unele organisme vii, inclusiv omul. Potrivit estimărilor, creaturile vii inspiră anual o sută de miliarde de tone de oxigen și expiră dioxid de carbon, un gaz rezidual. Cu toate acestea, oxigenul nu se termină niciodată, iar atmosfera nu se supraîncarcă cu dioxid de carbon. De ce? Deoarece Iehova a creat și o varietate de organisme, de la copaci falnici la alge minuscule, care consumă dioxid de carbon și eliberează oxigen. Așadar, circuitul oxigenului confirmă adevărul cuvintelor consemnate în Faptele 17:24, 25: ‘Dumnezeu dă tuturor viață și suflare’.

6. În ce constă circuitul apei și ce demonstrează acesta? (Vezi și chenarul „ Circuitul apei, un dar de la Iehova”.)

6 Pe pământ există apă în stare lichidă deoarece planeta noastră se află la distanța ideală față de soare. Dacă ar fi cu puțin mai aproape, toată apa s-ar evapora, iar pământul ar fi o planetă fierbinte și aridă, lipsită de viață. Dacă ar fi puțin mai departe de soare, apa de pe el ar îngheța, iar pământul s-ar transforma într-o uriașă minge de gheață. Întrucât Iehova a așezat pământul la distanța ideală față de soare, circuitul apei permite să existe viață pe el. Căldura soarelui evaporă apa din mări, din oceane și de pe uscat, ducând la formarea norilor. Anual se evaporă aproximativ 500 000 km3 de apă. Vaporii de apă rămân în atmosferă circa zece zile, apoi cad pe pământ sub formă de ploaie sau de zăpadă. În cele din urmă, apa se întoarce în mări, în oceane sau în alte întinderi de apă, după care circuitul se reia. Acest circuit eficient, care nu se oprește niciodată, este o dovadă incontestabilă a înțelepciunii și a puterii lui Iehova. (Iov 36:27, 28; Ecl. 1:7)

7. Care sunt câteva modalități prin care putem arăta recunoștință pentru darul descris în Psalmul 115:16?

7 Cum putem cultiva recunoștință pentru impresionantele condiții de viață pe care le oferă planeta noastră? (Citește Psalmul 115:16.) O modalitate este aceea de a medita la tot ce a făcut Iehova. Aceasta ne va îndemna să-i mulțumim zilnic lui Iehova pentru lucrurile bune primite de la el. În plus, arătăm recunoștință pentru locuința noastră minunată păstrând curată zona în care trăim.

UIMITORUL NOSTRU CREIER

8. De ce este creierul nostru o capodoperă a ingineriei?

8 Creierul omului este o capodoperă a ingineriei. Când am fost în pântecele mamei, creierul nostru s-a dezvoltat potrivit unui plan stabilit dinainte, astfel că în fiecare minut s-au format mii de celule nervoase. Potrivit estimărilor, creierul unui adult cântărește în jur de 1,5 kg și conține circa 100 de miliarde de celule specializate, numite neuroni. Să analizăm câteva dintre capacitățile uimitoare ale creierului.

9. De ce este capacitatea de a vorbi un dar de la Dumnezeu?

9 Capacitatea de a vorbi cu care am fost înzestrați este un miracol. Să ne gândim la mecanismele vorbirii. Când rostim un cuvânt, creierul coordonează mișcarea a circa 100 de mușchi ai limbii, ai laringelui, ai buzelor, ai maxilarului și ai toracelui. Acești mușchi se mișcă într-o anumită ordine, ceea ce permite să rostim cuvinte inteligibile. Un studiu publicat în 2019 cu privire la capacitatea omului de a vorbi arată că nou-născuții recunosc cuvinte și reacționează la ele. Această descoperire vine în sprijinul unei teorii promovate de mulți cercetători, potrivit căreia ne naștem cu capacitatea de a recunoaște și de a învăța o limbă. Cu siguranță, capacitatea de a vorbi este un dar de la Dumnezeu! (Ex. 4:11)

10. Cum ne putem exprima recunoștința pentru darul vorbirii?

10 O modalitate prin care ne putem exprima recunoștința pentru darul vorbirii este aceea de a le explica celor care susțin evoluția de ce credem în existența unui Creator. (Ps. 9:1; 1 Pet. 3:15) Susținătorii teoriei evoluției consideră că pământul și viața de pe el au apărut din întâmplare. Cu ajutorul Bibliei și al unor idei prezentate în acest articol, putem susține existența Tatălui nostru ceresc explicându-le celor dispuși să ne asculte de ce suntem convinși că Iehova este Creatorul cerului și al pământului. (Ps. 102:25; Is. 40:25, 26)

11. De ce este creierul uman un dar uimitor?

11 Memoria este alt dar uimitor cu care am fost înzestrați. În trecut, un scriitor a estimat că creierul omului are capacitatea de a-și aminti informații care ar putea încăpea în 20 de milioane de cărți. În prezent însă, se crede că avem o capacitate de memorare mult mai mare. Întrucât am fost înzestrați cu memorie, mai avem o capacitate deosebită.

12. Prin ce capacitate ne deosebim de celelalte ființe?

12 Dintre toate ființele de pe pământ, numai omul are capacitatea de a-și însuși lecții de ordin moral în urma analizării evenimentelor din trecut pe care le-a stocat în memorie. Ca urmare a acestui fapt, noi, oamenii, putem să ne însușim norme morale înalte și să ne schimbăm modul în care gândim și trăim. (1 Cor. 6:9-11; Col. 3:9, 10) De fapt, putem să ne instruim conștiința pentru a ști să deosebim binele de rău. (Evr. 5:14) Mai mult, putem învăța să manifestăm iubire, compasiune și îndurare și să imităm dreptatea lui Iehova.

13. Conform cu Psalmul 77:11, 12, cum ar trebui să ne folosim darul memoriei?

13 Arătăm că prețuim darul memoriei străduindu-ne să ne amintim toate situațiile în care am fost ajutați și mângâiați de Iehova. Astfel, ni se întărește încrederea că el ne va ajuta și în viitor. (Citește Psalmul 77:11, 12.) (Ps. 78:4, 7) O altă modalitate este aceea de a ne aduce aminte cu recunoștință de binele pe care ni l-au făcut alții. Cercetătorii au descoperit că oamenii recunoscători sunt, în general, mai fericiți. De asemenea, putem urma exemplul lui Iehova alegând să uităm unele lucruri. Iehova are o memorie perfectă, totuși, dacă ne căim, el iartă și uită greșelile pe care le comitem. (Ps. 25:7; 130:3, 4) El așteaptă ca și noi să iertăm și să uităm greșelile semenilor noștri când aceștia regretă că ne-au rănit. (Mat. 6:14; Luca 17:3, 4)

Manifestăm recunoștință pentru creierul minunat cu care am fost înzestrați folosindu-l ca să-i aducem onoare lui Iehova (Vezi paragraful 14) b

14. Cum putem arăta recunoștință pentru că am fost înzestrați cu un creier minunat?

14 Arătăm recunoștință pentru creierul minunat cu care am fost înzestrați folosindu-l ca să-i aducem onoare Celui care ni l-a oferit. Unii preferă să-și folosească inteligența pentru a stabili singuri ce este bine și ce este rău. Totuși, întrucât Iehova este Creatorul nostru, normele sale sunt mult superioare celor pe care le-am putea stabili noi înșine. (Rom. 12:1, 2) Când aplicăm în viață normele lui Iehova, ne bucurăm din plin de pace. (Is. 48:17, 18) În plus, înțelegem că scopul vieții noastre este acela de a-i aduce onoare Creatorului și Tatălui nostru și de a-i bucura inima. (Prov. 27:11)

BIBLIA – UN DAR UNIC

15. De ce este Biblia o dovadă a iubirii lui Iehova față de omenire?

15 Biblia este un dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit din iubire. Tatăl nostru ceresc i-a inspirat pe câțiva oameni să o scrie deoarece îl preocupă binele copiilor săi pământești. Prin intermediul Bibliei, Iehova răspunde la cele mai importante întrebări pe care ni le-am putea pune: Cum am venit în existență? Care este scopul vieții? Ce ne rezervă viitorul? Iehova vrea ca toți copiii lui să afle răspunsul la aceste întrebări. De aceea, de-a lungul secolelor, el i-a impulsionat pe unii oameni să traducă Biblia în multe limbi. În prezent, Biblia este disponibilă, integral sau parțial, în peste 3 000 de limbi, fiind cea mai tradusă și mai răspândită carte din câte au existat vreodată. Majoritatea oamenilor au posibilitatea să cunoască mesajul Bibliei în limba maternă, indiferent de locul în care trăiesc sau de limba pe care o vorbesc. (Vezi chenarul „ Biblia, disponibilă în limbi africane”.)

16. În armonie cu Matei 28:19, 20, cum putem arăta că prețuim Biblia?

16 Faptul de a citi din Biblie în fiecare zi, de a medita la învățăturile ei și de a ne strădui să aplicăm cele învățate sunt modalități prin care demonstrăm că prețuim acest dar minunat. De asemenea, manifestăm recunoștință față de Dumnezeu străduindu-ne să le împărtășim mesajul Bibliei cât mai multor oameni. (Ps. 1:1-3; Mat. 24:14) (Citește Matei 28:19, 20.)

17. Despre ce daruri am discutat în acest articol și ce vom analiza în articolul următor?

17 În acest articol am analizat trei daruri pe care ni le-a oferit Dumnezeu: locuința noastră, pământul, creierul uman, proiectat într-un mod impresionant, și Cuvântul său inspirat, Biblia. Iehova ne-a oferit și alte daruri, care însă nu sunt de ordin fizic. În articolul următor vom analiza aceste comori.

CÂNTAREA 12 Ce Dumnezeu măreț ești, Iehova!

a Acest articol ne va adânci recunoștința pentru Iehova și pentru trei dintre darurile oferite de el. De asemenea, ne va ajuta să susținem cu dovezi convingătoare existența lui Dumnezeu când discutăm cu persoane care nu cred într-un Creator.

b LEGENDA IMAGINII: O soră învață o limbă străină pentru a le preda imigranților adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu.