Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Mapamond

„Anual, aproape 3 milioane de nou-născuţi mor în prima lună de viaţă, în majoritatea cazurilor decesul putând fi evitat. Peste o treime dintre aceştia mor în prima zi de viaţă.” (Save the Children International)

Marea Britanie

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică din Anglia, în 2011, în 15 districte londoneze s-a înregistrat o creştere a numărului de decese cauzate de poluarea aerului cu particule fine. Paradoxal, motorina a fost promovată drept carburant „verde” întrucât are un randament mai bun şi emite mai puţin dioxid de carbon decât alţi carburanţi. Totuşi, poluarea aerului în zona evaluată este cauzată în proporţie de 91% de motoarele diesel.

Rusia

Potrivit unui sondaj efectuat în 2013 de Fundaţia pentru Opinia Publică din Rusia, aproximativ 52% dintre ruşii care s-au declarat creştini ortodocşi au recunoscut că nu au citit niciodată vreun fragment din Biblie, iar 28% au spus că rareori s-au rugat.

Africa

Confuzia legată de identitatea proprietarului de drept al terenurilor agricole împiedică producţia agricolă şi accentuează sărăcia, precizează un raport al Băncii Mondiale. Jumătate din terenul agricol necultivat de pe glob, circa 202 milioane de hectare, se află în Africa, unde productivitatea agricolă se pare că a atins doar 25% din adevăratul ei potenţial.

Statele Unite

Mai multe şcoli şi universităţi înlocuiesc manualele şcolare cu tablete echipate cu materialele de studiu, materialele media şi aplicaţiile necesare. Rămâne totuşi sub semnul întrebării dacă această acţiune contribuie la reducerea costurilor în educaţie.