Alphornul — Glasul din înaltul Alpilor elveţieni
Alphornul — Glasul din înaltul Alpilor elveţieni
VEACURI la rând, locuitorii Alpilor elveţieni au folosit un instrument de comunicare cu totul unic: alphornul. Înrudit cu buciumul, acesta nu pare a fi un mijloc ideal de comunicare, căci unele modele sunt de două ori mai înalte decât cei ce le folosesc. Totuşi, aceste instrumente pot fi duse în mână, unele chiar demontându-se pentru a fi transportate în cutii adecvate. Sunetul limpede al alphornului se poate auzi pe o distanţă de până la 10 kilometri, răsunând amplu în văile din înălţimi.
Cum se confecţionează
Fabricat, potrivit tradiţiei, din lemn de molid, alphornul este la el acasă în splendida regiune a Alpilor elveţieni. Datorită condiţiilor de mediu, la baza trunchiului molizilor care cresc pe versanţii abrupţi se formează în mod natural o curbură.
După ce alege un copac, meşterul despică cu grijă trunchiul în două şi scobeşte jumătăţile folosind dălţi speciale. Doar această etapă îi va lua până la 80 de ore! După ce netezeşte şi şlefuieşte interiorul trunchiului, artizanul lipeşte cele două părţi şi le strânge bine cu nuiele de mesteacăn. La baza lui fixează apoi un suport de lemn, pe care va fi poziţionat instrumentul în timpul interpretării. În cele din urmă, după ce montează ambuşura şi decorează pâlnia cu un desen sau o gravură realizate manual, meşterul aplică pe instrument un lac rezistent la apă.
Întrebuinţări străvechi
Generaţii la rând, păstorii şi crescătorii de vite au sunat din alphorn de pe pajiştile din înaltul munţilor pentru a-şi asigura familiile din văi că totul e bine. Totuşi, instrumentul era folosit în principal pentru a chema vitele la muls. Lăptarii şi crescătorii de vaci elveţieni socoteau că glasul cald al buciumului liniştea animalele în timpul mulsului.
Iarna, când vitele erau adăpostite în grajduri, jos în vale, văcarii îşi luau cu ei buciumele în oraş şi cântau la ele, iar cu donaţiile primite îşi completau întrucâtva veniturile. De-a lungul vremii însă, au existat şi situaţii în care sunetul alphornului a chemat bărbaţii la luptă.
Cum se cântă la alphorn?
La prima vedere, cântatul la alphorn pare floare la ureche. La urma urmei, instrumentul nu este prevăzut cu găuri, clape sau ventile, care să influenţeze înălţimea sunetelor emise. Dificultatea constă însă în reglarea coloanei de aer în tub în aşa fel încât interpretul să obţină sunetul dorit.
Cornul Alpilor, cum mai este el numit, produce doar 12 sunete naturale. Deşi la alphorn nu se poate interpreta orice melodie, acestuia i-au fost dedicate compoziţii muzicale. De aceea, în mâna unui virtuoz, posibilităţile de expresie ale alphornului devin nelimitate.
Alphornul nu lipseşte nici din operele unor compozitori celebri. De pildă, Leopold Mozart, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart, a scris Sinfonia Pastorella pentru corno pastoritio — un fel de alphorn — şi orchestră. În una dintre compoziţiile lui Brahms, flautele şi cornii reproduc timbrul alphornului elveţian, iar unele fragmente din Pastorala lui Beethoven evocă, prin motive muzicale specifice alphornului, atmosfera vieţii pastorale.
Alphornul a fost prima oară menţionat în scris în 1527 într-un registru contabil aparţinând Mănăstirii Sf. Urban din Elveţia. Chiar şi acum, la mai bine de 500 de ani de la acea consemnare, glasul cald al buciumului elveţian răzbate dinspre pajiştile alpine, făcând să vibreze văile munţilor.
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Alphornul poate fi demontat şi transportat în mână