Treziţi-vă! a salvat viaţa unui copil
Treziţi-vă! a salvat viaţa unui copil
● Anita *, o femeie din Mexic, avea trei copii când a rămas însărcinată a patra oară. I-a mărturisit soţului că nu voia să mai aibă un copil şi că avea să facă orice ca să scape de el. Chiar a spus că intenţiona să se sinucidă. La acea vreme, ea studia Biblia cu o Martoră a lui Iehova, însă nu prea făcea progrese. „Eram arogantă“, recunoaşte Anita.
Martora i-a prezentat Anitei câteva principii biblice pertinente, explicându-i-le. I-a arătat, de pildă, că viaţa unui copil nenăscut este sacră în ochii lui Dumnezeu. În anticul Israel, dacă cineva lovea o femeie însărcinată, provocând astfel moartea ei sau a copilului ei nenăscut, legea lui Dumnezeu prevedea ca atacatorul să fie judecat ca un criminal (Exodul 21:22, 23) *. Anita însă nu a luat în seamă ce i se spunea. Ea luase deja decizia de a avorta.
„Cineva mi-a spus că, dacă îmi injectam un anumit medicament, acesta avea să-mi provoace un avort spontan“, povesteşte Anita. „Am cumpărat medicamentul şi l-am rugat pe un prieten să-mi facă injecţia. Mi-a făcut-o, însă nu s-a întâmplat nimic. Ulterior am aflat că, întrucât nu voia să-mi fie complice, a înlocuit acea substanţă cu apă.“
Totuşi, Anita nu s-a dat bătută. În luna a patra de sarcină a găsit un medic care a fost de acord să-i facă avort. Cu şase zile înainte de programare, Martora i-a dat Anitei o copie a articolului „Jurnalul unui copil nenăscut“, apărut în numărul din 8 iunie 1997 al revistei Treziţi-vă!. Jurnalul se încheie astfel: „Astăzi mama mea m-a ucis“. Acele cuvinte au şocat-o pe Anita. Ea nu s-a oprit din plâns ore în şir. „Articolul mi-a deschis în sfârşit ochii“, mărturiseşte ea.
Anita a adus pe lume o fetiţă sănătoasă. „În prezent, am privilegiul de a-l cunoaşte pe Iehova şi îl iubesc din tot sufletul“, declară ea. Întrucât doreşte ca şi fiica ei să-l iubească pe Iehova, Anita o instruieşte din Cuvântul lui Dumnezeu. Într-adevăr, fiica sa recunoaşte că îi datorează viaţa lui Dumnezeu: în primul rând, deoarece el este Sursa vieţii şi, în al doilea rând, deoarece învăţăturile din Cuvântul său, prezentate în revista Treziţi-vă!, i-au salvat viaţa.
[Note de subsol]
^ par. 2 Numele a fost schimbat.
^ par. 3 Cuvintele folosite în limba originală se referă la moartea mamei sau la moartea copilului.