O conştiinţă bine instruită îl glorifică pe Dumnezeu
O conştiinţă bine instruită îl glorifică pe Dumnezeu
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN UCRAINA
ÎNTORCÂNDU-SE acasă după o întrunire creştină, familia Cibisov, o familie de Martori din Ucraina, a găsit o poşetă cu lucruri de valoare, printre care un permis de conducere, cărţi de credit şi aproximativ 350 de euro. În această familie ce numără cinci membri doar soţul avea un loc de muncă. El câştiga vreo 50 de euro pe lună. Prin urmare, banii găsiţi le-ar fi prins bine. Dar ce au făcut ei?
Soţia relatează: „Fiicele noastre au început imediat să discute cum să înapoieze poşeta proprietarului, care, potrivit permisului, era o femeie. Eu şi soţul meu am fost încântaţi să vedem că fetele au o conştiinţă bine instruită. În ziua următoare, am sunat-o pe doamna care-şi pierduse poşeta. Plângând de bucurie, Olia a venit la noi şi ne-a spus că împreună cu soţul ei aveau câteva magazine mici în oraşul nostru. Banii din geantă erau salariile pe acea lună ale angajaţilor. În plus, unul dintre documentele găsite era foarte important pentru contabilitatea firmei.
Olia ne-a întrebat unde găsiserăm poşeta. I-am spus unde şi i-am explicat, de asemenea, că ne aflam acolo deoarece ne întorceam de la o întrunire creştină. Când i-am oferit literatură biblică, a acceptat cu respect.
La câteva săptămâni, o Martoră din congregaţia noastră ne-a povestit că, în timp ce făcea lucrare stradală, o femeie i-a mărturisit că mai demult nu i-ar fi ascultat niciodată pe Martorii lui Iehova. Acum însă, voia nu numai să asculte, ci şi să primească literatură. Iar asta deoarece, potrivit spuselor ei, Martorii îi înapoiaseră poşeta fiicei sale“.
[Legenda fotografiei de la pagina 31]
Familia Cibisov