Ce filme vom alege să vedem?

ÎN ULTIMII zeci de ani, ecranele au fost invadate de filme cu un limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă. Reacţiile stârnite sunt diferite. Unii afirmă că anumite scene erotice sunt obscene, alţii că sunt artistice. Unii spun că scenele de violenţă sunt nejustificate, în timp ce alţii susţin contrariul. Unii sunt de părere că dialogurile presărate cu înjurături sunt ofensatoare, alţii că reflectă realitatea. Ceea ce unii consideră a fi vulgar, alţii consideră a fi o formă a libertăţii de exprimare. Când asculţi ambele tabere, ţi se pare că totul se reduce la o chestiune de gust.

Dar conţinutul unui film nu este un simplu subiect de discuţii mărunte. El poate constitui un motiv serios de îngrijorare pentru părinţi şi pentru toţi cei care preţuiesc normele morale. „Ori de câte ori risc şi intru într-un cinematograf, ignorând glasul conştiinţei, mă simt ultimul om. Mi-e ruşine pentru cei care au făcut aşa o porcărie de film şi mi-e ruşine de mine. Mă coboară ca om“, s-a plâns o femeie.

Se stabilesc limite

Oamenii au fost întotdeauna preocupaţi de conţinutul filmelor. Începuturile cinematografiei au fost însoţite de dezbateri aprinse pe marginea filmelor ce prezentau infracţiuni sau scene erotice. Prin urmare, în anii ’30, s-au dat în Statele Unite nişte legi privind conţinutul filmelor.

Potrivit cu The New Encyclopædia Britannica, aceste legi „erau extrem de stricte, interzicând scenele care înfăţişau anumite aspecte din viaţa oamenilor. Nu se permitea difuzarea «scenelor pasionale». Se putea face aluzie la relaţiile adultere, imorale şi la viol doar dacă erau esenţiale în firul acţiunii şi dacă cei ce comiteau asemenea acte erau aspru pedepsiţi în finalul filmului“.

Iată ce se spunea despre violenţă: „Nu este permis să fie arătate pe ecran arme disponibile în prezent, nici să se discute despre ele; nu este permis să se prezinte detalii ale unei infracţiuni, scene în care poliţiştii sunt omorâţi de infractori, scene care pot duce cu gândul la  violenţă extremă, crime sau sinucideri. Acestea pot apărea doar dacă sunt indispensabile în firul acţiunii. . . . În nici o situaţie, infracţiunea săvârşită nu trebuie prezentată drept justificată“. În concluzie, legile interziceau „producerea de filme care puteau coborî standardele morale ale spectatorilor“.

De la restricţii la clasificări

În anii ’50, mulţi producători de la Hollywood ignorau aceste legi, considerându-le depăşite. Ca urmare, în 1968 acestea au fost înlocuite cu un sistem de clasificare a filmelor *. Producţiile cinematografice puteau conţine scene erotice sau de violenţă prezentate în mod explicit doar dacă aveau un marcaj distinctiv indicând categoria de filme pentru adulţi. Jack Valenti, care a fost aproape patru decenii preşedintele Motion Picture Association of America, afirmă că scopul marcajului este de „a-i avertiza pe părinţi, astfel încât ei să decidă ce filme pot vedea copiii lor“.

Odată cu introducerea sistemului de clasificare a filmelor, toate barierele au fost înlăturate. Scenariile hollywoodiene ale filmelor cu audienţă generală (AG) au fost invadate de limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă. Torentul nu mai putea fi stăvilit! Totuşi, prin intermediul clasificărilor, publicul putea fi avertizat asupra conţinutului filmelor. Dar pot acestea să ne spună tot ce vrem să ştim despre un film?

Limitele sistemului de clasificări

Unii sunt de părere că, odată cu trecerea timpului, criteriile de clasificare au devenit mai indulgente. Un studiu efectuat de Harvard School of Public Health confirmă această opinie. Studiul a dezvăluit că, în prezent, filmele considerate potrivite pentru adolescenţi conţin mai multe scene erotice şi de violenţă descrise în mod explicit decât cele produse cu numai zece ani în urmă. În concluzie se spune că „filmele încadrate în aceeaşi categorie pot fi foarte diferite: Într-un film numărul scenelor care ar putea ofensa spectatorii este mai mare decât în altul, iar unele scene pot fi mai ofensatoare decât altele“. Mai mult, „clasificările în funcţie de segmentul de vârstă nu oferă suficiente informaţii despre limbajul vulgar, scenele erotice şi de violenţă“ din filme. *

Părinţii care îşi trimit fără nici o grijă copiii la cinema probabil că nu sunt conştienţi de ceea ce este considerat azi un film potrivit pentru cei de vârsta copiilor lor. Iată bunăoară cum a descris un critic de film personajul principal al unei producţii considerate în Statele Unite potrivite pentru adolescenţi: Este „o tânără independentă în vârstă de 17 ani care se îmbată zilnic, se droghează, ia parte la petreceri dezmăţate şi se dedă la perversiuni sexuale cu un băiat pe care abia l-a cunoscut“. Un astfel de subiect de film nu este un caz izolat. The Washington Post Magazine precizează că aluziile la sexul oral sunt „de regulă acceptate“ în filmele considerate potrivite pentru adolescenţi. Aşadar e limpede, clasificările nu trebuie să fie singurul factor de care să ţinem seama când analizăm conţinutul unui film. Dar există oare un ghid mai bun?

„Urâţi răul“

Clasificările nu substituie rolul unei conştiinţe instruite biblic. Când iau decizii, inclusiv în legătură cu divertismentele, creştinii se străduiesc să aplice sfatul menţionat în Biblie la Psalmul 97:10: „Urâţi răul“. Cine urăşte răul nu va alege o formă de divertisment pe care Dumnezeu o urăşte.

Părinţii mai cu seamă trebuie să fie atenţi la ce filme le permit copiilor să meargă. Ar fi naivi dacă ar crede că e suficient să arunce o privire la categoria în care se încadrează filmul respectiv. Se poate ca un film  care e considerat potrivit pentru cei de vârsta copilului vostru să promoveze valori pe care voi ca părinţi nu le acceptaţi. Lucrul acesta nu ar trebui să-i surprindă pe creştini, întrucât societatea actuală a adoptat un mod de gândire şi o conduită care contravin normelor divine. * — Efeseni 4:17, 18; 1 Ioan 2:15–17.

Asta nu înseamnă că toate filmele sunt nepotrivite. Dar e nevoie de prudenţă! Iată ce comentariu s-a făcut în acest sens în revista Treziţi-vă! din 22 mai 1997: „Fiecare persoană trebuie să cântărească bine lucrurile şi să ia decizii care îi vor permite să aibă o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“. — 1 Corinteni 10:31–33.

Alegerea divertismentelor sănătoase

Cum pot fi părinţii selectivi în privinţa filmelor pe care le vizionează familia lor? Observaţi ce comentarii au făcut unii părinţi. Acestea vă pot ajuta când decideţi ce divertismente sunt potrivite pentru familia voastră. — Vezi şi chenarul „Alte forme de destindere“, de la pagina 14.

„Eu şi soţia mea am mers întotdeauna cu copiii la film când erau mici“, spune Juan din Spania. „Nu-i lăsam niciodată să se ducă singuri sau cu alţi copii de vârsta lor. Acum, chiar dacă sunt adolescenţi, nu merg la premiere. Preferăm să citim mai întâi unele cronici de film sau să auzim comentarii despre o anumită producţie cinematografică de la persoane de încredere. După aceea, decidem ca familie dacă e înţelept să vedem acel film.“

Mark, din Africa de Sud, îşi încurajează fiul adolescent să-şi spună deschis părerea despre filmele care rulează în cinematografe. „Eu şi soţia mea îl întrebăm ce crede el despre un anume film“, spune Mark. „Asta ne dă posibilitatea să aflăm ce gândeşte şi să discutăm pe larg subiectul. Astfel reuşim să alegem filme care să ne placă tuturor.“

 Rogerio, din Brazilia, îşi rezervă timp să discute cu copiii despre filmele la care aceştia vor să se uite. „Citim împreună cronicile de film. Merg cu ei la magazinul de închiriat videocasete şi DVD-uri şi le arăt cum pot să-şi dea seama de pe carcasă care film e potrivit şi care nu“, spune el.

Matthew, din Marea Britanie, consideră că e util să vorbească cu copiii despre filmele pe care vor să le vadă. Iată ce afirmă el: „Încă de când erau mici, copiii participau la discuţiile noastre despre filmele pe care voiam să le vedem. Când eu şi soţia mea considerăm că un film este nepotrivit, nu le interzicem să se uite la el fără să le explicăm motivul pentru care am ajuns la această concluzie“.

Unii părinţi caută informaţii despre filme şi pe Internet. Anumite site-uri web conţin descrieri detaliate ale unor filme, care îi pot ajuta pe părinţi să-şi dea seama ce valori promovează ele.

Foloasele unei conştiinţe instruite

Biblia vorbeşte despre cei care „şi-au exersat facultăţile de percepţie ca să deosebească atât binele, cât şi răul“ (Evrei 5:14). Astfel, părinţii trebuie să le insufle copiilor valori morale care să-i ajute să ia decizii înţelepte când vor avea libertatea de a-şi alege singuri modul de a se destinde.

Mulţi tineri Martori ai lui Iehova au primit o instruire excelentă din partea părinţilor. Lui Bill şi lui Cherie din Statele Unite le place să meargă la film cu cei doi băieţi adolescenţi ai lor. Bill spune: „După ce ieşim din sala de cinema discutăm cu toţii despre film — ce valori promovează şi dacă le găsim potrivite“. Evident, Bill şi Cherie ştiu că trebuie să fie selectivi. „Citim dinainte câte ceva despre film şi nu ne este ruşine să ieşim din sală dacă ne dăm seama că filmul e nepotrivit“, afirmă Bill. Întrucât obişnuiesc să ia decizii înţelepte împreună cu copiii, Bill şi Cherie sunt de părere că băieţii lor vor ajunge să discearnă singuri între bine şi rău. „Acum ei se  descurcă mai bine când trebuie să aleagă un film“, spune Bill.

Mulţi alţi părinţi, asemenea lui Bill şi Cherie, şi-au ajutat copiii să-şi exerseze facultăţile de percepţie când aleg modul în care se destind. Într-adevăr, multe dintre filmele de azi nu sunt potrivite pentru creştini. Însă, lăsându-se îndrumaţi de principiile biblice, ei pot să aibă parte de distracţii sănătoase şi înviorătoare.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 12]

„LUĂM DECIZII ÎMPREUNĂ“

„Când eram mai mică mergeam cu familia la cinema. Acum am voie să mă duc şi singură. Însă, înainte de a mă lăsa la un film, părinţii vor să ştie titlul şi subiectul lui. Dacă n-au auzit nimic de el, citesc o cronică de film sau se uită la un film-anunţ la televizor. De asemenea, caută informaţii şi pe Internet. Dacă sunt de părere că filmul nu este potrivit, îmi zic de ce. Dar mă lasă şi pe mine să-mi spun punctul de vedere. Discutăm deschis şi luăm decizii împreună.“ — Héloïse, 19 ani, Franţa.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 13]

DISCUTAŢI PROBLEMA!

„Dacă părinţii le interzic copiilor un anumit lucru, dar nu le oferă nimic în schimb, copiii ar putea să facă ce doresc pe ascuns. Prin urmare, când copiii spun că vor să urmărească o emisiune sau vreun film care nu e tocmai potrivit, unii părinţi nu le interzic imediat, dar nici nu le dau voie să se uite la ce vor ei. Părinţii lasă să treacă un timp până se calmează spiritele şi apoi discută problema cu copiii în mai multe rânduri. Ei încearcă să afle de ce cred copiii că acest film, sau emisiune, merită să fie văzut. Astfel, tinerii ajung adesea să fie de acord cu părinţii lor şi chiar să le mulţumească. Apoi, părinţii iau iniţiativa, căutând împreună cu copiii un alt mod de a se destinde.“ — Masaaki, supraveghetor itinerant din Japonia.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 14]

ALTE FORME DE DESTINDERE

▪ „Tinerii simt nevoia să fie cu cei de-o seamă cu ei, de aceea am încercat mereu ca fiica noastră să se bucure de o companie sănătoasă, dar sub supravegherea noastră. Întrucât în congregaţie sunt mulţi tineri exemplari, am încurajat-o să se împrietenească cu ei.“ — Elisa, Italia.

▪ „Ne interesează mult felul în care se destind copiii noştri. Le creăm un cadru sănătos, ieşind la o plimbare, la un grătar, la un picnic sau la reuniuni cu creştini de toate vârstele. Astfel, copiii noştri nu vor avea niciodată impresia că dacă nu sunt cu cei de vârsta lor nu se distrează cu adevărat.“ — John, Marea Britanie.

▪ „Ne simţim de minune când suntem cu fraţii noştri creştini. Copiilor mei le place să joace fotbal, aşa că, din când în când, organizăm ieşiri la fotbal în grup.“ — Juan, Spania.

▪ „Ne încurajăm copiii să înveţe să cânte la instrumente muzicale. Facem şi lucruri distractive împreună: Jucăm tenis, volei, mergem cu bicicleta, citim şi stăm împreună cu prietenii.“ — Mark, Marea Britanie.

▪ „Ne-am făcut obiceiul să mergem la bowling cu prietenii noştri. În plus, încercăm să ne programăm unele activităţi deosebite o dată pe lună, în care sunt implicaţi toţi membrii familiei. Ca să nu apară nici un fel probleme, noi, părinţii trebuie să fim mereu atenţi la ceea ce fac copiii noştri.“ — Danilo, Filipine.

▪ „De multe ori e mai interesant să iei parte la unele evenimente decât să stai lipit de scaun şi să te uiţi la un film. Suntem la curent cu toate evenimentele culturale din localitatea noastră. Ne plac expoziţiile de artă, saloanele de maşini şi concertele. Când mergem în astfel de locuri putem şi vorbi între noi. Avem grijă totodată să nu acordăm prea multă atenţie distracţiilor. Ele ne pot răpi timpul. Suntem conştienţi că, dacă sunt prea multe, ele îşi pot pierde din farmec.“ — Judith, Africa de Sud.

▪ „Nu cred că ceea ce e bun pentru alţi copii e bun şi pentru copiii mei şi încerc să-i fac să înţeleagă asta. Dar, eu şi soţul meu îi ajutăm să găsească forme de destindere sănătoasă. Facem tot ce putem ca ei să nu ajungă vreodată să ne zică: «Noi nu ieşim nicăieri şi nu facem nimic». Mergem în parc sau organizăm reuniuni la noi acasă unde îi invităm pe fraţii din congregaţia noastră.“ * — Maria, Brazilia.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei]

James Hall Museum of Transport, Johannesburg, Africa de Sud

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Citiţi cronicile de film ÎNAINTE de a vedea filmul

[Legenda fotografiei de la paginile 12, 13]

Părinţi, învăţaţi-vă copiii să fie selectivi