Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 65

Estera își salvează poporul

Estera își salvează poporul

Estera a fost o iudeică ce a locuit în orașul persan Susa. Cu mulți ani înainte, familia ei fusese luată din Ierusalim de Nebucadnețar. Ea a fost crescută de vărul ei, Mardoheu, un slujitor al regelui Ahașveroș al Persiei.

Regele Ahașveroș voia o nouă regină. Slujitorii săi i-au adus la curte cele mai frumoase femei din imperiu, inclusiv pe Estera. Dintre toate, regele a ales-o pe Estera. Mardoheu însă a îndemnat-o să nu spună că era iudeică.

Un om mândru, pe nume Haman, era numit peste toți prinții. El voia ca toți să se plece înaintea lui. Pentru că Mardoheu a refuzat, Haman s-a înfuriat și a vrut să-l omoare. Când a aflat că Mardoheu era iudeu, Haman a pus la cale un plan ca să-i omoare pe toți iudeii din imperiu. El i-a spus regelui: „Iudeii sunt periculoși. Trebuie să scapi de ei”. Ahașveroș i-a zis lui Haman: „Fă ce crezi că este necesar”. Haman a primit puterea de a da o lege. Prin urmare, a dat o lege prin care toți iudeii trebuiau omorâți în a treisprezecea zi a lunii adar. Dar Iehova vedea ce se întâmpla.

Estera nu știa nimic de această lege. Mardoheu i-a trimis o copie a legii și i-a spus: „Vorbește cu regele!”. Estera i-a răspuns: „Oricine merge la rege fără să fie chemat este omorât. Regele nu m-a mai chemat de 30 de zile! Totuși, am să merg la el. Dacă îmi va întinde sceptrul, voi rămâne în viață. Dacă nu, voi muri”.

Estera a intrat în curtea regelui. Când a văzut-o, regele i-a întins sceptrul. Estera s-a apropiat, iar regele a întrebat-o: „Care îți este dorința, Estera?”. Ea i-a răspuns: „Vreau să te invit pe tine și pe Haman la un ospăț”. În acea seară, Estera i-a invitat la un alt ospăț, care avea să aibă loc a doua zi. La al doilea ospăț, regele a întrebat-o din nou pe Estera: „Care îți este dorința, Estera?”. Regina i-a răspuns: „Cineva are de gând să ne ucidă pe mine și pe poporul meu. Te rog, salvează-ne!”. Regele a întrebat-o: „Cine vrea să te omoare?”. Estera a zis: „Acest om rău, Haman!”. Ahașveroș s-a înfuriat atât de tare, încât a poruncit ca Haman să fie ucis imediat.

Dar nimeni nu putea anula legea dată de Haman, nici măcar regele. Așa că regele l-a pus pe Mardoheu peste toți prinții. Mardoheu avea acum puterea de a da o nouă lege, care le permitea iudeilor să se apere când urmau să fie atacați. În a treisprezecea zi a lunii adar, iudeii și-au învins dușmanii. Din acea zi, ei au sărbătorit această victorie în fiecare an.

„Veți fi târâți înaintea guvernatorilor și a regilor din cauza mea, ca mărturie pentru ei și pentru națiuni.” (Matei 10:18)