Scrisoare de la Corpul de Guvernare
Dragă vestitor al Regatului,
IMAGINEAZĂ-ŢI că eşti un membru al familiei Betel din Brooklyn. Este vineri dimineaţa, 2 octombrie 1914. Te afli la locul pe care îl ocupi de regulă la închinarea de dimineaţă şi aştepţi să sosească fratele Charles Russell. La un moment dat, uşa de la sala de mese se deschide şi intră fratele Russell. Se opreşte o clipă, cum are obiceiul, şi salută jovial familia Betel spunând: „Bună dimineaţa, tuturor!”. Dar apoi, în loc să se aşeze în capul mesei, bate din palme şi face un anunţ emoţionant: „Timpurile naţiunilor s-au sfârşit; regii lor şi-au trăit traiul!”. Inima îţi freamătă de bucurie. Ai aşteptat acest moment de mult timp. Împreună cu restul familiei Betel, primeşti această veste extraordinară cu entuziasm, aplaudând îndelung.
Au trecut zeci de ani de când fratele Russell a făcut acel anunţ impresionant. De atunci, Regatul a realizat foarte multe. Prin intermediul Regatului, Iehova şi-a rafinat şi şi-a instruit în mod treptat poporul, care, în 1914, număra câteva mii, iar în prezent, aproape opt milioane de vestitori. În ce privinţe ai avut şi tu foloase în urma acestei instruiri?
Astăzi, îi auzim deseori pe fraţii noştri spunând: „Carul ceresc al lui Iehova este în mişcare!”, şi au dreptate. Însă adevărul este că, din 1914, carul ceresc, reprezentând partea invizibilă a organizaţiei lui Iehova, se mişcă într-un ritm foarte alert, aşa cum reiese dintr-o citire atentă a acestei publicaţii. Având ca obiectiv răspândirea veştii bune în întreaga lume, vestitorii Regatului au folosit diverse metode inovatoare, printre care ziarele, marşurile de informare, diapozitivele şi filmul, fişele de mărturie, fonografele, radioul şi chiar internetul.
Întrucât Iehova binecuvântează lucrarea, reuşim să publicăm literatură biblică în peste 670 de limbi şi să o oferim gratuit tuturor. Voluntari cu spirit de sacrificiu ajută la construirea de săli ale Regatului, de săli de congrese şi de clădiri de filială atât în ţări prospere, cât şi în ţări cu resurse limitate. Iar în caz de dezastru, fraţi şi surori le vin în ajutor cu multă iubire celor din zonele calamitate, dovedind că sunt într-adevăr ‘născuţi pentru ziua necazului’ (Prov. 17:17).
Uneori, clerul şi alţi împotrivitori urzesc „nenorociri prin decrete”, dar este încurajator să vedem că, în repetate rânduri, eforturile lor eşuează, ‘ducând mai degrabă la progresul veştii bune’ (Ps. 94:20; Filip. 1:12).
Este o onoare să colaborăm cu voi, întrucât toţi suntem ‘servitori’ ai Regelui nostru, Isus Cristos. Vă asigurăm că vă iubim nespus de mult pe fiecare dintre voi. Ne rugăm ca informaţiile din această publicaţie să vă ajute să apreciaţi mai mult ca oricând moştenirea voastră spirituală (Mat. 24:45).
Cu mult drag,
Fraţii voştri,
Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova