Este târziu, poate trecut de miezul nopţii. Isus i-a încurajat pe apostolii săi fideli vorbindu-le din inimă. Acum el face o ilustrare îmbolditoare.

„Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl meu este viticultorul”, începe Isus să spună (Ioan 15:1). Ilustrarea sa aminteşte de ceea ce s-a spus cu secole în urmă despre naţiunea Israel, care a fost numită viţa lui Iehova (Ieremia 2:21; Osea 10:1, 2). Însă Iehova respinge această naţiune (Matei 23:37, 38). Prin urmare, Isus aduce în discuţie o idee nouă. El este viţa pe care Tatăl său o cultivă de la ungerea sa cu spirit sfânt în 29 e.n.

Dar Isus arată că viţa nu-l reprezintă doar pe el. Isus spune: „Pe orice mlădiţă din mine care nu dă rod [Tatăl] o înlătură şi pe orice mlădiţă care dă rod o curăţă, ca să dea mai mult rod. . . . Aşa cum mlădiţa nu poate da rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi dacă nu rămâneţi în unitate cu mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (Ioan 15:2-5).

Isus le-a promis discipolilor săi fideli că, după ce va pleca, le va trimite un ajutor, spiritul sfânt. Cincizeci şi una de zile mai târziu, când au primit spiritul sfânt, apostolii şi alţii au devenit mlădiţe ale viei. Toate „mlădiţele” vor trebui să rămână în unitate cu Isus. Ce se va realiza astfel?

Isus explică: „Cine rămâne în unitate cu mine şi eu în unitate cu el, acela dă mult rod, pentru că fără mine nu puteţi face nimic”. Aceste „mlădiţe”, continuatorii săi fideli, vor da mult rod, imitând calităţile lui Isus, vorbindu-le altora cu zel despre Regatul lui Dumnezeu şi făcând discipoli. Dar dacă un continuator al lui Isus nu rămâne în unitate cu el şi nu dă rod? Isus spune: „Dacă cineva nu rămâne în unitate cu mine, este aruncat afară”. Pe de altă parte, el zice: „Dacă rămâneţi în unitate cu mine şi cuvintele mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face” (Ioan 15:5-7).

Apoi Isus vorbeşte din nou despre respectarea poruncilor sale, idee pe care a menţionat-o deja de două ori (Ioan 14:15, 21). El scoate în evidenţă o modalitate importantă prin care discipolii săi pot demonstra că fac aceasta: „Dacă respectaţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, aşa cum şi eu am respectat poruncile Tatălui şi rămân în iubirea lui”. Totuşi, nu este suficient ca ei să-l iubească pe Iehova Dumnezeu şi pe Fiul său. Isus spune: „Iată porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are iubire mai mare decât aceea în care cineva îşi dă sufletul pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ce vă poruncesc” (Ioan 15:10-14).

Peste câteva ore, Isus îşi va demonstra iubirea dându-şi viaţa pentru toţi cei ce manifestă credinţă în el. Exemplul său ar trebui să-i îndemne pe continuatorii săi să aibă aceeaşi iubire unii faţă de alţii, o iubire care presupune spirit de sacrificiu. Această iubire va fi semnul lor de identificare, aşa cum a afirmat Isus mai devreme: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi” (Ioan 13:35).

Apostolii pot să remarce că Isus i-a numit prieteni. El explică de ce îi consideră astfel: „V-am numit prieteni, pentru că toate lucrurile pe care le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute”. Cât de privilegiaţi sunt apostolii să fie prieteni apropiaţi ai lui Isus şi să cunoască lucrurile pe care Tatăl i le-a spus! Însă, pentru a se bucura de această relaţie strânsă cu Isus, ei trebuie ‘să continue să dea rod’. Isus le spune că, dacă vor face aceasta, orice îi cer Tatălui în numele său, el le va da (Ioan 15:15, 16).

 Iubirea dintre discipolii săi, mlădiţele din ilustrare, îi va ajuta să depăşească încercările ce vor veni. El îi avertizează că lumea îi va urî, însă îi încurajează spunându-le: „Dacă lumea vă urăşte, ştiţi că pe mine m-a urât înainte să vă urască pe voi. Dacă aţi face parte din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, fiindcă nu faceţi parte din lume, . . . de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15:18, 19).

Explicându-le mai departe de ce lumea îi va urî, Isus adaugă: „Vă vor face toate acestea din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis”. Isus spune că miracolele sale îi condamnă pe cei care-l urăsc: „Dacă n-aş fi făcut în mijlocul lor lucrările pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat. Dar acum m-au văzut şi m-au urât, atât pe mine, cât şi pe Tatăl meu”. De fapt, ura lumii împlineşte o profeţie (Ioan 15:21, 24, 25; Psalmul 35:19; 69:4).

Isus promite din nou că va trimite ajutorul, spiritul sfânt. Această forţă puternică poate fi primită de toţi continuatorii săi şi îi poate ajuta să dea rod, ‘să depună mărturie’ (Ioan 15:27).