„Sfîrşitul lumii“ este aproape!
Capitolul 18
„Sfîrşitul lumii“ este aproape!
1. Cum puteau şti discipolii pămînteni a lui Cristos că el şi-a început domnia în ceruri?
CÎND ISUS CRISTOS l-a aruncat pe Satan şi pe îngerii acestuia din ceruri şi a început să domnească, zilele lui Satan şi ale sistemului său nelegiuit au început să fie numărate (Apocalips 12:7–12). Dar cum puteau şti discipolii lui Cristos de pe pămînt că acest eveniment ceresc, deşi invizibil, a avut totuşi loc? Cum puteau ei să recunoască prezenţa invizibilă a lui Cristos în Regatul său şi faptul că „sfîrşitul lumii“ este aproape? Urmărind cu atenţie împlinirea „semnului“ dat de Isus.
2. Ce întrebare i-au pus lui Cristos discipolii săi?
2 Cu puţin timp înainte de moartea lui Isus, în timp ce se afla pe muntele Măslinilor, patru dintre apostolii lui i-au cerut un „semn“. Iată întrebarea lor: „Spune noŭî cândŭ vorŭ fi acestea? Şi care este semnulŭ venireĭ tale şi alŭ sfârşituluĭ lumeĭ ?“ (Matei 24:3, Sânta Scriptură, 1874). Dar ce înseamnă de fapt expresiile „venirii tale“ şi „sfîrşitul lumii“?
3. (a) Ce înseamnă expresiile „venirii tale“ şi „sfîrşitul lumii“? (b) Care este deci traducerea corectă a întrebării puse de către discipoli?
3 Cuvîntul grec tradus aici prin „venire“ este „parousia“, care înseamnă „prezenţă“. Astfel, apariţia „semnului“ indică faptul că Isus este prezent, invizibil, şi că a fost investit cu putere regală. Expresia „sfîrşitul lumii“ nu înseamnă sfîrşitul planetei, ci sfîrşitul sistemului satanic de lucruri (2 Corinteni 4:4). Întrebarea apostolilor trebuie deci citită astfel: „Spune-ne: Cînd vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ — Matei 24:3, New World Translation.
4. (a) Din ce este compus „semnul“ dat de Isus? (b) Cum poate fi „semnul“ comparat cu o amprentă digitală ?
2 Timotei 3:1–5; 2 Petru 3:3, 4). Aceste evenimente sînt comparabile cu amprentele digitale care au specificul lor pentru fiecare individ aparte. „Zilele din urmă“ au propriile lor caracteristici sau evenimente, care constituie o „amprentă“ clară, ce nu poate fi atribuită altei epoci.
4 Isus nu a limitat „semnul“ doar la un singur eveniment. Şi alţi scriitori biblici, în afară de Matei, au menţionat lucruri care vor marca aceste „zile din urmă“ şi care vor avea loc pe parcursul perioadei numită în Biblie „zilele din urmă“ (5, 6. Ce înţelegem cu privire la „încheierea sistemului de lucruri“, examinînd 11 aspecte ale semnului „zilelor din urmă“?
5 În capitolul 16 am examinat dovezile biblice ale reîntoarcerii lui Cristos şi ale investirii sale cu putere regală în mijlocul duşmanilor săi, în 1914. Acum vom analiza diferitele elemente ale „semnului“ prezenţei lui Cristos, care sînt o dovadă suplimentară a „zilelor din urmă“ ale sistemului de lucruri satanic. Să observăm modul în care s-au împlinit începînd cu anul 1914.
„SE VA RIDICA NAŢIUNE CONTRA NAŢIUNE ŞI REGAT CONTRA REGAT“ —Desigur că realizarea acestui element al „semnului“, începînd din anul 1914, nu a putut trece neobservat. În acel an a izbucnit primul război mondial. Acesta a fost un război total‚ mai ucigător decît toate marile conflicte înregistrate în decursul celor 2 400 de ani care l-au precedat. Cu toate acestea, la 21 de ani după terminarea lui, a izbucnit cel de al doilea război mondial, care a făcut de patru ori mai multe victime.
De la sfîrşitul celui de al doilea război mondial în 1945, şi-au pierdut viaţa mai bine de 30 de milioane de oameni în cursul celor 150 de conflicte armate care au zguduit lumea, zilnic avînd loc undeva pe pămînt, în medie, 12 războaie. La acestea se poate adăuga ameninţarea permanentă al unui nou conflict mondial. Numai arsenalul atomic al Statelor Unite ar fi suficient pentru a distruge de cel puţin douăsprezece ori omenirea.
„ŞI VA FI LIPSĂ DE ALIMENTE“ — Matei 24:7.
Primul război mondial a fost urmat de o foamete fără precedent în istorie. Numai în China de Nord au murit zilnic de foame 15 000 de oameni. Dar după cel de al doilea război mondial lipsa de alimente s-a accentuat, lovind un sfert din omenire. De atunci ea se face simţită în numeroase ţări.
În 1967 New York Times relata că „în ţările subdezvoltate, la fiecare 8,6 secunde o persoană moare de boală cauzată de subnutriţie.“ În fiecare an mor de foame 50 de milioane de oameni! În 1980 aproximativ un sfert din populaţia pămîntul (un miliard de oameni) suferea din cauza lipsei de alimente. Chiar şi acolo unde alimentele există din abundenţă, mulţi sînt prea săraci pentru a putea ajunge în posesia lor.
„DINTR-UN LOC ÎN ALTUL EPIDEMII“ —Imediat după primul război mondial, gripa spaniolă a făcut 21 000 000 de victime, mai mult decît orice epidemie din istoria omenirii. Epidemiile şi bolile continuă să bîntuie. Milioane de oameni mor anual de afecţiuni cardiace şi de cancer. Bolile venerice proliferează într-un ritm accelerat. Malaria, bilharzioza şi oncocerecoza se răspîndesc de la o ţară la alta, mai ales în Asia, Africa şi America Latină.
„ŞI VOR FI (. . .) CUTREMURE DE PĂMÎNT DINTR-UN LOC ÎNTR-ALTUL“ — Matei 24:7.
De la 1914 încoace, marile seisme s-au produs cu o frecvenţă încă necunoscută vreodată. Timp de mai bine de 1 000 de ani (din 856 e.n. pînă în 1914), nu au avut loc decît 24 mari cutremure de pămînt care au făcut 1 973 000 de victime. Iar în 63 de ani (de la 1915 la 1978), şi-au pierdut viaţa 1 600 000 de persoane în 43 de mari seisme.
„CREŞTEREA NELEGIURII“ — Matei 24:12.
În întreaga lume se remarcă o creştere a criminalităţii şi a nelegiuirii. Actele de violenţă, asasinatele, violurile şi furturile se înmulţesc într-un ritm vertiginos. Numai în Statele Unite se comite în fiecare secundă un delict grav. În multe locuri nesiguranţa domneşte pe străzi chiar şi în timpul zilei. După căderea nopţii oamenii se baricadează în locuinţele lor, fiindu-le frică să iasă afară.
„OAMENII VOR LEŞINA DE FRICĂ“! —Frica este probabil sentimentul cel mai răspîndit printre oamenii de astăzi. Iata ce a declarat savantul atomist Harold C. Urey, la puţin timp după explozia primei bombe atomice: „Mîncăm cu frică, dormim cu frică, trăim cu frică şi murim cu frică.“ Lucrul acesta este adevărat şi nu numai din cauza ameninţării permanente a unui război nuclear. Frica îi cuprinde pe oameni şi din cauza crimelor, a poluării, a bolilor, a inflaţiei şi din cauza multor altor lucruri care le ameninţă securitatea şi chiar viaţa.
„NEASCULTARE FAŢĂ DE PĂRINŢI“ — 2 Timotei 3:2.
Astăzi lipsa de autoritate a părinţilor asupra copiilor lor constată frecvent. Tinerii se răzvrătesc împotriva oricărei autorităţi. Delincvenţa juvenilă este prezentă în orice ţară. În anumite ţări, mai bine de jumătate din delictele grave sînt comise de copii între 10 şi 17 ani. Copiii sînt implicaţi în asasinate, violuri, jafuri, spargeri, furturi de automobile. Niciodată în istorie, neascultarea faţă de părinţi nu a fost atît de răspîndită ca astăzi.
„IUBITORI DE BANI“ — 2 Timotei 3:2.
Lăcomia este răspîndită pretutindeni. Mulţi oameni fac orice pentru bani, fiind gata să fure şi să ucidă. Oameni lacomi nu ezită să fabrice şi să pună în vînzare produse recunoscute că fiind periculoase sănătăţii şi vieţii semenilor lor. Fie direct, fie prin modul lor de viaţă, aceşti oameni spun: „Banul este dumnezeul meu“.
„IUBITORI MAI MULT DE PLĂCERI DECÎT IUBITORI DE DUMNEZEU“ —Majoritatea oamenilor caută numai propriile lor plăceri sau pe cele ale familiilor lor şi nu caută deloc să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu. Ei îşi găsesc plăcerea tocmai în practicile pe care Dumnezeu le condamnă : în fornicaţie, adulter, beţie, droguri şi alte aşa-zise plăceri. Dar chiar şi atunci cînd se limitează la plăceri care nu sînt condamnabile, ei le acordă acestora o importanţă mai mare decît faptului de a-l cunoaşte şi de a-l servi pe Dumnezeu.
„AVÎND O FORMĂ DE SFÎNTĂ DEVOŢIUNE‚ DAR DOVEDINDU-SE FALŞI FAŢĂ DE PUTEREA EI“ — 2 Timotei 3:5.
Atît unii conducători ai lumii cît şi oamenii de rînd fac adesea paradă de sfînta lor devoţiune. Ei asistă la slujbe religioase sau fac donaţii pentru cauze cu caracter religios. Unii bărbaţi de stat jură chiar cu mîna pe Biblie atunci cînd sînt investiţi în funcţiile lor. Dar adesea toate acestea nu sînt decît „o formă de sfîntă devoţiune“. Aşa cum a fost profeţit de Biblie, majoritatea oamenilor de astăzi nu iau în serios adevărata închinare la Dumnezeu. Nu există în ei o adevărată forţă care să-i îndemne să facă binele.
EI „RUINEAZĂ PĂMÎNTUL“ — Apocalips 11:18.
Aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, solul în care cultivăm cele necesare hranei, toate sînt poluate. Poluarea este atît de gravă încît savantul Barry Commoner a lansat acest avertisment: „Eu cred că poluarea constantă şi necontrolată a pămîntului va face ca planeta noastră să devină nelocuibilă.“
6 Analiza celor arătate demonstrează că „semnul“ dat de către Isus precum şi evenimentele profeţite de către discipolii săi sînt în curs de realizare. Dovezile sînt mai multe, deşi cele
analizate sînt suficiente pentru a demonstra că noi trăim în „zilele din urmă“, profeţite de Biblie.7. (a) Ce anume face ca profeţiile biblice referitoare la prezenţa lui Cristos şi la „zilele din urmă“ să fie atît de remarcabile? (b) Ce au spus conducătorii lumii, contrar profeţiilor biblice, cu puţin înainte de anul 1914?
7 „Dar, am putea spune, războaiele, foametea, epidemiile şi cutremurele de pămînt au existat în tot cursul istoriei, aşa că a face astfel de profeţii nu implică nici un risc.“ Să reţinem însă faptul că Biblia nu numai că a anunţat aceste calamităţi, ci a şi precizat că ele vor avea loc la scară mondială şi anume, în timpul generaţiei care în anul 1914 era deja în viaţă. Însă chiar cu puţin înainte de anul 1914, marii conducători ai timpului au afirmat că niciodată condiţiile necesare păcii mondiale nu au fost atît de favorabile. Cu toate acestea, nenorocirea profeţită de Biblie a venit la timpul fixat, adică în 1914. De atunci, conducătorii lumii spun că anul 1914 a marcat o cotitură în istorie.
8. (a) Care generaţie spunea Isus că va vedea sfîrşitul prezentului sistem de lucruri? (b) Ce fel de certitudine putem avea?
8 După ce atrăsese atenţia asupra principalelor evenimente ce au marcat perioada care a început cu anul 1914, Isus a zis: „Această generaţie nu va trece nicidecum pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri [inclusiv sfîrşitul prezentului sistem]“ (Matei 24:34, 14). La care generaţie se referea Isus? La generaţia care în 1914 era deja în viaţă. Oamenii acestei generaţii sînt acum foarte înaintaţi în vîrstă. Totuşi, unii dintre ei vor fi martori oculari ai sfîrşitului prezentului sistem rău. Putem fi siguri că în curînd toată răutatea şi toţi cei răi îşi vor găsi sfîrşitul în Harmaghedon.
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 149]
Isus le-a spus apostolilor care va fi dovada vizibilă a prezenţei sale invizibile în putere regală
[Legenda ilustraţiei de la pagina 154]
1914 — HARMAGHEDON
Unii din generaţia celor care trăiau în 1914 vor vedea sfîrşitul prezentului sistem şi vor supravieţui acestuia