CAPITOLUL 8

De ce sunt bolnav?

„Când eşti tânăr, te crezi invincibil. Apoi, pe neaşteptate, primeşti vestea că eşti grav bolnav. Te simţi zdrobit. Parcă ai îmbătrânit peste noapte.“ — Jason

LA 18 ani, Jason a aflat că are boala Crohn, o boală intestinală debilitantă, care pricinuieşte multă durere. Poate că şi tu suferi de o boală cronică sau ai o dizabilitate. Activităţi care pentru mulţi sunt banale — îmbrăcatul, mâncatul sau mersul la şcoală — pot necesita eforturi uriaşe.

O boală cronică te poate face să te simţi privat de libertate. Poate că şi singurătatea te copleşeşte uneori. Probabil că începi să te întrebi dacă nu l-ai supărat cumva pe Dumnezeu sau dacă nu cumva Dumnezeu îţi încearcă integritatea într-un fel aparte. Biblia spune însă: „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni“ (Iacov 1:13). Din păcate, boala face parte din viaţă.  Mai mult, „timpul şi evenimentele neprevăzute“ ne ajung pe toţi (Eclesiastul 9:11).

Din fericire, Iehova Dumnezeu ne-a promis o lume nouă în care „niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»“ (Isaia 33:24). Chiar şi morţii vor fi înviaţi pentru a se bucura de lumea nouă (Ioan 5:28, 29). Dar până atunci, cum poţi face faţă mai bine situaţiei?

Străduieşte-te să fii pozitiv. Biblia spune: „O inimă veselă este un bun medicament“ (Proverbele 17:22). Unii cred că veselia şi râsul nu fac casă bună cu o boală gravă. Însă umorul de calitate şi o companie plăcută te pot înviora pe plan mintal şi-ţi pot reda pofta de viaţă. Gândeşte-te, aşadar, ce poţi face ca să-ţi mai înveseleşti puţin viaţa. Nu uita că bucuria este o calitate divină, care face parte din rodul spiritului lui Dumnezeu (Galateni 5:22). Iar spiritul sfânt te poate ajuta să suporţi suferinţa cu zâmbetul pe buze (Psalmul 41:3).

Stabileşte-ţi obiective realiste. „Înţelepciunea este cu cei modeşti“, spune Biblia (Proverbele 11:2). Modestia te va ajuta să nu fii nici neatent, dar nici peste măsură de prudent cu tine însuţi. De pildă, dacă starea sănătăţii îţi permite, fă unele activităţi fizice. Te vei simţi cu siguranţă mai bine. Unele centre medicale chiar oferă  programe de kinetoterapie şi de fizioterapie pentru pacienţii tineri. De multe ori, exerciţiile fizice corespunzătoare te ajută nu numai să te vindeci mai repede, ci şi să ai o stare de spirit bună. Însă cel mai important lucru este să-ţi analizezi cu sinceritate situaţia şi să-ţi stabileşti obiective realiste.

Învaţă cum să te porţi cu alţii. Ce-ai putea face când cineva vorbeşte necugetat despre boala ta? Biblia afirmă: „Nu pune la inimă toate cuvintele pe care le spun oamenii“ (Eclesiastul 7:21). Uneori, cel mai bine ar fi să nu iei în seamă astfel de cuvinte. Alteori ai putea preveni asemenea incidente. Dacă, de exemplu, vezi că unii se simt tensionaţi în prezenţa ta pentru că eşti în scaunul cu rotile, caută să-i faci să se simtă în largul lor. Le-ai putea spune: „Poate că te întrebi de ce sunt în scaunul cu rotile. Vrei să-ţi povestesc?“.

Nu te da bătut. Când a trecut prin mari suferinţe, Isus s-a rugat lui Dumnezeu, şi-a pus încrederea în El şi s-a concentrat asupra viitorului fericit care îl aştepta, nu asupra durerii sale (Evrei 12:2). El a învăţat lecţii valoroase din încercările grele prin care a trecut (Evrei 4:15, 16; 5:7–9). A acceptat ajutorul şi încurajările oferite (Luca 22:43). S-a concentrat asupra bunăstării altora, nu asupra propriei suferinţe (Luca 23:39–43; Ioan 19:26, 27).

Iehova ‘se interesează de tine’

Indiferent care ar fi boala de care suferi, nu ar trebui să te gândeşti că Dumnezeu te consideră lipsit de valoare. Dimpotrivă, Iehova îi preţuieşte pe toţi cei care se străduiesc  să-i fie plăcuţi (Luca 12:7). ‘El se interesează de tine’ ca persoană şi este fericit că poate conta pe tine în lucrarea sa, şi asta în pofida bolii sau a dizabilităţii tale (1 Petru 5:7).

Aşadar, nu permite ca teama sau sentimentele de nesiguranţă să te împiedice să faci lucrurile pe care doreşti să le faci sau pe care trebuie să le faci. Cere-i întotdeauna ajutorul lui Iehova Dumnezeu. El îţi înţelege necesităţile şi sentimentele. Mai mult decât atât, îţi dă „puterea care depăşeşte normalul“ ca să poţi persevera (2 Corinteni 4:7). Cu timpul, probabil vei fi mai optimist, asemenea lui Timothy care, la 17 ani, a fost diagnosticat cu sindromul oboselii cronice. Iată ce spune el: „Potrivit textului din 1 Corinteni  10:13, Iehova nu permite să trecem prin încercări imposibil de suportat. Dacă Creatorul meu are încredere că pot face faţă acestor încercări, atunci cine sunt eu să mă împotrivesc lui?“.

Ce poţi face dacă cunoşti pe cineva care e bolnav

Ce poţi face dacă cunoşti pe cineva care e bolnav sau care are o dizabilitate? Cel mai important lucru este să manifeşti empatie şi ‘să fii plin de o tandră compasiune’ (1 Petru 3:8). Încearcă să înţelegi prin ce trece acea persoană şi să-i priveşti greutăţile prin ochii ei, nu prin ai tăi. Nina, care s-a născut cu spina bifida, mărturiseşte: „Întrucât sunt mică de statură şi stau într-un scaun cu rotile, unii îmi vorbesc ca unui copil, lucru care mă descurajează. Alţii însă fac efortul de a se aşeza lângă mine când îmi vorbesc, ca să fim la acelaşi nivel. Asta îmi place foarte mult!“.

Priveşte dincolo de problemele de sănătate ale unor astfel de tineri şi vei descoperi că îţi seamănă mult. Nu uita: cuvintele tale pot fi ca un „dar spiritual“ pentru ei! Făcând aşa, ‘încurajarea va fi reciprocă’ şi vei fi binecuvântat (Romani 1:11, 12).

PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL I, CAPITOLUL 13

VERSETE-CHEIE

„În timpul acela ... niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav».“ (Isaia 33:23, 24)

SFAT

Cunoştinţa diminuează teama de necunoscut. Aşadar, informează-te cât mai bine cu privire la boala de care suferi. Dacă nu ai înţeles ceva, pune-i medicului întrebări clare.

ŞTIAI CĂ . . . ?

Boala sau dizabilitatea pe care o ai nu reprezintă o pedeapsă de la Dumnezeu, ci este o consecinţă a imperfecţiunii pe care cu toţii o moştenim de la Adam (Romani 5:12).

PLAN DE ACŢIUNE

Ca să-mi pot păstra optimismul în ciuda bolii sau a dizabilităţii mele, am să ․․․․․

Un obiectiv realist pe care mi-l pot stabili este de a ․․․․․

Dacă cineva face remarci jignitoare cu privire la starea mea fizică, am să reacţionez astfel: ․․․․․

Aş vrea să-l întreb pe unul din părinţi sau pe amândoi: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

● Cum ai putea folosi informaţiile din acest capitol pentru a ajuta o persoană cu dizabilităţi sau care suferă de o boală cronică?

● Dacă suferi de o boală cronică, la ce lucruri pozitive ai putea medita ca să poţi face faţă situaţiei cât mai bine?

● Cum poţi fi sigur că suferinţa nu este un semn al dezaprobării divine?

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 75]

DUSTIN (22 de ani)

„Când am primit vestea că voi ajunge în scaunul cu rotile, mi-amintesc că m-am cuibărit la pieptul mamei şi am început să plâng. Nu aveam decât opt ani.

Sufăr de distrofie musculară. Am nevoie de ajutor ca să mă îmbrac, să fac baie şi să mănânc. Nici măcar nu-mi pot ridica braţele. Cu toate astea, am o viaţă plină şi fericită. Am multe motive să fiu recunoscător. Particip cu regularitate la lucrarea de predicare şi sunt slujitor auxiliar în congregaţie. Nu mă gândesc că «viaţa e o luptă». În serviciul lui Iehova există mereu ceva de făcut, ceva ce să aştepţi cu nerăbdare. Cel mai mult aştept lumea nouă a lui Dumnezeu, când «voi sări ca un cerb».“ (Isaia 35:6)

[Chenarul/Fotografia de la pagina 75]

TOMOKO (21 de ani)

„Când aveam patru ani, un medic mi-a spus că va trebui să fac toată viaţa injecţii cu insulină.

Unui bolnav de diabet nu-i este uşor să ţină sub control nivelul glucozei din sânge. De regulă, nu pot să mănânc când vreau şi sunt nevoită să mănânc când nu vreau. Până acum am făcut 25 000 de injecţii. Braţele şi şoldurile îmi sunt pline de gâlme. Dar părinţii m-au ajutat să fac faţă situaţiei. Au fost mereu veseli şi optimişti şi m-au ajutat să preţuiesc lucrurile spirituale. Iehova a fost bun cu mine. Când sănătatea mi-a permis, mi-am arătat recunoştinţa începând serviciul cu timp integral.“

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 76]

JAMES (18 ani)

„Oamenii nu ştiu cum să reacţioneze în prezenţa cuiva care arată altfel decât ei.

Am o formă rară de nanism. Oamenii pun mult accent pe înfăţişare, de aceea mă străduiesc să le dovedesc că nu sunt doar un copil cu vocea groasă. În loc să mă las copleşit de mâhnire pentru că nu arăt ca ceilalţi, mă concentrez asupra persoanei mele lăuntrice. Mă bucur de viaţă. Studiez Biblia şi îl rog pe Iehova să mă susţină. Familia îmi este mereu alături şi mă încurajează. Abia aştept să vină vremea când Dumnezeu va înlătura toate bolile de pe faţa pământului. Până atunci însă învăţ să trăiesc cu problema mea şi nu las ca ea să-mi domine gândurile.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 76]

DANITRIA (16 ani)

„Am simţit că ceva era în neregulă cu mine când şi simplul fapt de a lua un pahar cu apă în mână îmi pricinuia multă durere.

Fibromialgia îmi aduce numai suferinţă. Fiind adolescentă, mi-ar plăcea să fiu ca cei de vârsta mea. Dar pentru mine totul e foarte greu de făcut. Nimic nu mai este ca în trecut. Parcă trece o veşnicie şi până să adorm! Totuşi, am învăţat că, în pofida bolii mele, pot face lucrurile obişnuite ale vieţii dacă mă bizui pe Iehova. Chiar am reuşit să petrec mai mult timp în lucrarea de predicare ca pionieră auxiliară. A fost greu, dar am izbutit. Mă străduiesc să fac tot ce-mi stă în putinţă. Trebuie însă să-mi recunosc limitele şi să le accept. În caz că uit, am rugat-o pe mama să-mi reamintească acest lucru.“

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 77]

ELYSIA (20 de ani)

„Eram o elevă de 10. Acum însă mi-e greu să citesc chiar şi numai o propoziţie. De aceea uneori sunt deprimată.

Sindromul oboselii cronice transformă activităţile simple într-o adevărată încercare. Uneori nu pot nici să mă dau jos din pat. Dar nu am lăsat ca boala să-mi dirijeze viaţa. Citesc zilnic din Biblie, chiar dacă asta înseamnă să parcurg doar câteva versete sau să rog pe cineva din familie să-mi citească. Sunt nespus de recunoscătoare familiei mele. La un congres, tata chiar a renunţat la o responsabilitate ca să mă ajute şi pe mine să fiu prezentă. Niciodată nu s-a plâns. Mi-a spus că cel mai mare privilegiu pe care-l poate avea este să se îngrijească de familia lui.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 77]

KATSUTOSHI (20 de ani)

„Câteodată mă cuprinde brusc panica, ţip, am convulsii puternice, chiar arunc cu lucruri prin casă şi le stric.

Sufăr de epilepsie de la cinci ani. La început, aveam şi şapte crize pe lună. Trebuie să iau medicamente zilnic şi, prin urmare, obosesc rapid. Încerc totuşi să mă gândesc şi la alţii, nu doar la mine. În congregaţie sunt doi pionieri de-o seamă cu mine care m-au ajutat enorm. După ce am terminat şcoala, am participat mai mult la lucrarea de predicare. Epilepsia este o luptă continuă. Dar când mă simt deprimat, mă odihnesc mai mult. A doua zi, am o dispoziţie mai bună.“

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 78]

MATTHEW (19 ani)

„E greu să le câştigi respectul celor de-o seamă cu tine când ei nu te consideră «normal».

Mi-ar plăcea la nebunie să fac sport, dar nu pot. Sufăr de paralizie cerebrală şi, ca urmare, chiar şi mersul e un chin. Dar nu mă gândesc la ce nu pot să fac. Mă implic în activităţi pe care pot să le fac, de pildă citesc. Sala Regatului este locul unde pot fi eu însumi, fără să-mi fie teamă că aş putea fi judecat. Mă simt bine şi când mă gândesc că Iehova mă iubeşte pentru ceea ce sunt în interior. De fapt, nici nu mă consider o persoană cu dizabilităţi. Mă consider o persoană care are de trecut o încercare mai aparte.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 78]

MIKI (25 de ani)

„Făceam mult sport. În adolescenţă, viaţa mi s-a schimbat brusc: parcă aş fi îmbătrânit peste noapte.

M-am născut cu o malformaţie gravă la inimă, un fel de gaură în inimă. Simptomele au început să apară în adolescenţă. Acum şase ani am făcut o operaţie, dar încă obosesc repede şi am dureri de cap cronice. Prin urmare, mi-am fixat obiective uşor de atins şi pe termen scurt. De pildă, am început serviciul cu timp integral. O mare parte a timpului depun mărturie prin scrisori şi la telefon. Boala m-a ajutat totuşi să dobândesc calităţi pe care nu le aveam, precum îndelunga răbdare şi modestia.“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 74]

O boală cronică te poate face să te simţi privat de libertate, însă Biblia îţi promite eliberarea