Capitolul 30

„A căzut Babilonul cel Mare!“

1. Ce anunţă cel de-al doilea înger, şi ce este Babilonul cel Mare?

ORA judecăţii lui Dumnezeu a sosit! Iată ce mesaj divin este anunţat acum: „Şi a urmat un alt înger, al doilea, care zicea: «A căzut! A căzut Babilonul cel Mare, cetatea care a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mâniei, vinul fornicaţiei ei!»“ (Revelaţia 14:8). Pentru prima dată, dar nu şi ultima, cartea Revelaţia aduce în atenţie Babilonul cel Mare. În capitolul 17, acesta va fi descris ca o prostituată căreia îi place luxul. Dar ce este acest Babilon? După cum vom vedea, el este un imperiu mondial, o imitaţie, un sistem religios pe care Satan îl foloseşte în lupta împotriva seminţei femeii lui Dumnezeu (Revelaţia 12:17). Babilonul cel Mare este imperiul mondial al religiei false. El cuprinde toate religiile care păstrează învăţături şi practici religioase din anticul Babilon şi care manifestă spiritul lui.

2. a) Cum s-a răspândit religia babilonică pe tot pământul? b) Care este cel mai important element al Babilonului cel Mare, şi când a devenit acesta o organizaţie puternică?

² Cu mai bine de 4 000 de ani în urmă, Iehova le-a încurcat limbile celor ce doreau să ridice Turnul Babel. Acest lucru se întâmpla chiar în Babilon. Diferitele grupuri lingvistice formate s-au împrăştiat până la marginile pământului, ducând cu ele credinţele şi practicile apostate, care stau la baza celor mai multe religii de azi (Geneza 11:1-9). Babilonul  cel Mare este partea religioasă a organizaţiei lui Satan (compară cu Ioan 8:43-47). În prezent, cel mai important element al lui este creştinătatea apostată. Această organizaţie a devenit puternică în secolul al IV-lea, promovând credinţe şi tradiţii care n-au nicio legătură cu Biblia, ci provin, în mare parte, din religia babilonică. — 2 Tesaloniceni 2:3-12.

3. De ce se poate spune că Babilonul cel Mare a căzut?

³ Având în vedere însă că religia exercită încă o mare influenţă pe pământ, poate că vă întrebaţi: De ce anunţă îngerul că Babilonul cel Mare a căzut? Să ne gândim la ce s-a întâmplat după căderea Babilonului antic în 539 î.e.n. Israelul a fost eliberat şi s-a întors în ţara lui natală pentru a restabili închinarea adevărată. Prin urmare, restabilirea Israelului spiritual în 1919, când acesta a ajuns să se bucure de prosperitate spirituală, evidentă şi astăzi, constituie o dovadă clară că Babilonul cel Mare a căzut în acel an. El nu mai are putere să limiteze activitatea poporului lui Dumnezeu. În plus, a ajuns să aibă mari probleme interne. Din 1919 au fost demascate pe scară largă corupţia, necinstea şi imoralitatea din mijlocul său. În majoritatea ţărilor europene, puţini oameni mai merg la biserică. Respins de toţi cei ce iubesc adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu, Babilonul cel Mare, asemenea unui condamnat la moarte, aşteaptă ca Iehova să-şi execute judecata dreaptă.

 Umilitoarea cădere a Babilonului

4–6. Cum a reuşit ‘Babilonul cel Mare să facă toate naţiunile să bea din vinul mâniei, vinul fornicaţiei lui’?

⁴ Să examinăm mai îndeaproape împrejurările în care a avut loc umilitoarea cădere a Babilonului cel Mare. Îngerul ne spune că „Babilonul cel Mare . . . a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mâniei, vinul fornicaţiei [lui]“. Ce înseamnă acest lucru? Această expresie este asociată cu o victorie. De exemplu, Iehova i-a zis lui Ieremia: „Ia din mâna mea acest pahar cu vinul furiei şi dă-l să-l bea toate naţiunile la care te trimit. Şi vor bea, se vor clătina şi se vor purta ca nişte nebuni, din cauza sabiei pe care o trimit în mijlocul lor“ (Ieremia 25:15, 16). În secolele al VI-lea şi al VII-lea î.e.n., Iehova s-a folosit de Babilonul antic pentru a face ca multe naţiuni, inclusiv naţiunea apostată Iuda, să bea un pahar simbolic, cel al necazului, astfel că până şi poporul său a fost dus în exil. Apoi, la rândul lui, Babilonul a căzut, fiindcă regele său se înălţase împotriva lui Iehova, ‘Domnul cerurilor’. — Daniel 5:23.

⁵ Babilonul cel Mare a obţinut şi el victorii, dar, de cele mai multe ori, într-un mod perfid. El „a făcut ca toate naţiunile să bea“ recurgând la trucuri de prostituată, comiţând fornicaţie religioasă cu ele. Babilonul i-a ademenit pe conducătorii politici determinându-i să încheie alianţe şi să aibă legături de prietenie cu el. Folosindu-se de momeli religioase, i-a oprimat pe oameni cu ajutorul politicii şi al comerţului. Pe motive pur politice şi comerciale, a alimentat persecuţiile şi conflictele religioase, cruciadele, precum şi războaiele dintre naţiuni, pe care le-a sfinţit declarând că ele au loc din voinţa lui Dumnezeu.

⁶ E lucru ştiut de toţi că în secolul al XX-lea religia s-a implicat în războaie şi în politică. Aşa s-a întâmplat în Japonia şintoistă, în India hindusă, în Vietnamul budist şi în zone „creştine“ ca Irlanda de Nord şi America Latină, precum şi în multe alte ţări. Nu mai  vorbim de rolul pe care l-au avut în cele două războaie mondiale preoţii militari din ambele tabere care i-au îndemnat pe tineri să se masacreze unii pe alţii. Un exemplu clasic de flirt al Babilonului cel Mare este participarea lui la războiul civil din Spania (1936-1939), în care au murit cel puţin 600 000 de oameni. Această vărsare de sânge a fost provocată de susţinătorii clerului catolic şi de aliaţii lor, printre altele, pentru că bogăţia şi poziţia Bisericii erau ameninţate de guvernul spaniol aflat la putere.

7. Cine a fost ţinta principală a Babilonului cel Mare, şi ce metode a folosit acesta împotriva ei?

⁷ Dat fiind că Babilonul cel Mare este partea religioasă a seminţei lui Satan, ţinta lui principală a fost dintotdeauna ‘femeia’ lui Iehova, adică „Ierusalimul de sus“. În secolul I, congregaţia creştinilor unşi a fost clar identificată drept sămânţa femeii (Geneza 3:15; Galateni 3:29; 4:26). Babilonul cel Mare a încercat din răsputeri să învingă această congregaţie castă, ademenind-o să comită fornicaţie religioasă. Apostolii Pavel şi Petru au avertizat că mulţi nu vor rezista presiunilor şi că va apărea o mare apostazie (Faptele 20:29, 30; 2 Petru 2:1-3). Spre sfârşitul vieţii lui Ioan, Babilonul cel Mare începuse să aibă un oarecare succes în eforturile lui de a corupe congregaţia creştină, după cum reiese chiar din mesajele adresate de Isus celor şapte congregaţii (Revelaţia 2:6, 14, 15, 20-23). Dar Isus arătase deja până unde i se va permite să ajungă.

Grâul şi neghina

8, 9. a) Ce spune parabola lui Isus despre grâu şi neghină? b) Ce s-a întâmplat „în timp ce oamenii dormeau“?

⁸ În parabola sa despre grâu şi neghină, Isus a vorbit despre un om care a semănat sămânţă bună în ogorul lui. Dar, „în timp ce oamenii dormeau“, a venit un duşman şi a semănat neghină în mijlocul grâului, care a ajuns să fie acoperit de neghină. Isus a explicat parabola astfel: „Semănătorul seminţei bune este Fiul omului; ogorul este lumea; cât despre  sămânţa bună, aceştia sunt fiii regatului, iar neghina sunt fiii celui rău; duşmanul care a semănat-o este Diavolul“. El a arătat apoi că grâul şi neghina urmau să fie lăsate să crească împreună până la „încheierea sistemului“, când îngerii aveau ‘să strângă’ neghina simbolică. — Matei 13:24-30, 36-43.

⁹ Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum au avertizat Isus şi apostolii Pavel şi Petru. „În timp ce oamenii dormeau“, atât după ce apostolii au adormit în moarte, cât şi în timpul în care supraveghetorii creştini nu au mai păzit cu vigilenţă turma lui Dumnezeu, apostazia babilonică a încolţit chiar în sânul congregaţiei creştine (Faptele 20:31). În scurt timp, neghina a năpădit grâul, care nu s-a mai văzut. Secole la rând, s-ar fi putut crede că sămânţa femeii a dispărut de tot sub poalele largi ale Babilonului cel Mare.

10. Ce s-a întâmplat în anii 1870, şi cum a reacţionat Babilonul cel Mare?

¹⁰ În anii 1870, creştinii unşi au început să depună eforturi hotărâte pentru a sta departe de căile imorale ale Babilonului cel Mare. Ei au abandonat doctrinele false pe care creştinătatea le-a luat din păgânism, au predicat plini de curaj folosindu-se de Biblie şi au anunţat că timpurile naţiunilor urmau să se sfârşească în 1914. Clerul creştinătăţii, instrumentul principal al Babilonului cel Mare, s-a împotrivit acestor încercări de restabilire a închinării adevărate. În timpul Primului Război Mondial, clerul a profitat de nebunia generată de război pentru a încerca să anihileze micul grup de creştini fideli. În 1918 se părea că planurile Babilonului cel Mare reuşiseră, întrucât aceştia aproape că nu mai activau. Părea că Babilonul triumfase.

11. Ce rezultat a avut căderea Babilonului antic?

¹¹ După cum s-a arătat deja, în anul 539 î.e.n., mândrul oraş Babilon a suferit o cădere dezastruoasă. Atunci s-a auzit strigătul: „A căzut! A căzut Babilonul!“ Măreaţa reşedinţă a unui imperiu mondial căzuse în faţa armatelor medo-persane aflate sub comanda lui Cirus cel Mare. Deşi oraşul a supravieţuit cuceririi, în realitate el a căzut deoarece şi-a pierdut autoritatea şi, ca urmare, iudeii au fost eliberaţi din captivitate. Ei s-au întors la Ierusalim pentru a restabili închinarea curată. — Isaia 21:9; 2 Cronici 36:22, 23; Ieremia 51:7, 8.

12. a) De ce se poate spune că în zilele noastre Babilonul cel Mare a căzut? b) De unde reiese că Iehova a respins complet creştinătatea?

¹² În zilele noastre s-a auzit strigătul care anunţa că Babilonul cel Mare a căzut! După succesul temporar al creştinătăţii, de origine babilonică, înregistrat în 1918, a avut loc o schimbare radicală: în 1919, rămăşiţa celor unşi, clasa Ioan, a avut parte de înviere spirituală, fiind astfel restabilită. Babilonul cel Mare a căzut în sensul că nu mai putea ţine captiv poporul lui Dumnezeu. Asemenea unor roiuri de lăcuste, fraţii unşi ai lui Cristos au ieşit din abis, fiind gata să treacă la acţiune (Revelaţia 9:1-3; 11:11, 12). Ei alcătuiau „sclavul fidel şi prevăzător“ din timpurile moderne, iar Stăpânul i-a numit peste toate bunurile sale de pe pământ (Matei 24:45-47). Aceasta a dovedit că Iehova respinsese complet creştinătatea, chiar dacă ea pretinde că este reprezentantul său pe pământ. A fost restabilită închinarea curată, făcând astfel posibilă încheierea lucrării de sigilare a rămăşiţei celor 144 000, adică a celor rămaşi din sămânţa femeii, vechiul duşman al Babilonului cel Mare. Toate acestea au constituit o înfrângere zdrobitoare pentru această organizaţie religioasă a lui Satan.

Perseverenţa sfinţilor

13. a) Ce anunţă al treilea înger? b) Ce judecată pronunţă Iehova pentru cei ce primesc semnul fiarei?

¹³ Al treilea înger începe acum să vorbească. Să-l ascultăm! „Şi a urmat un alt înger, al treilea, care zicea cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este turnat nediluat în paharul mâniei sale»“ (Revelaţia 14:9, 10a). Revelaţia 13:15-17 a arătat că, în timpul zilei Domnului, cei ce nu se închină  imaginii fiarei vor suferi, unii fiind chiar ucişi. Acum aflăm că Iehova a hotărât să-i judece pe cei ce au „semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei“. Ei vor fi obligaţi să bea din „paharul mâniei“ amare a lui Iehova. Ce va însemna lucrul acesta pentru ei? În 607 î.e.n., când Iehova a obligat Ierusalimul să bea din „paharul mâniei sale“, peste oraş au venit „jefuirea şi prăbuşirea, foamea şi sabia“ din partea babilonienilor (Isaia 51:17, 19). Tot aşa, când cei ce se închină puterilor politice de pe pământ şi imaginii lor, Organizaţia Naţiunilor Unite, vor bea din paharul mâniei lui Iehova, peste ei va veni nenorocirea (Ieremia 25:17, 32, 33). Vor fi distruşi complet.

14. Înainte de a fi distruşi, ce trebuie să simtă cei ce se închină fiarei şi imaginii ei, şi cum descrie Ioan lucrul acesta?

¹⁴ Însă înainte de a se întâmpla lucrul acesta, cei ce au semnul fiarei vor trebui să simtă chinurile dezaprobării lui Iehova. Referindu-se la oricine se închină fiarei şi imaginii ei, îngerul îi spune lui Ioan: „Şi va fi chinuit cu foc şi sulf sub privirile sfinţilor îngeri şi sub privirile Mielului. Fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei“. — Revelaţia 14:10b, 11.

15, 16. Ce semnifică expresia „foc şi sulf“ din Revelaţia 14:10?

¹⁵ Întrucât în verset apare expresia „foc şi sulf“ (‘foc şi pucioasă’, Cornilescu, 1996), unii l-au considerat o dovadă că focul iadului există. Dar o scurtă examinare a unei profeţii similare ne arată care este semnificaţia expresiei în acest context. Pe timpul lui Isaia, Iehova a avertizat naţiunea Edom că va fi pedepsită din cauza duşmăniei pe care o avea faţă de Israel. El a declarat: „Torentele ei se vor preface în smoală şi ţărâna ei în sulf. Ţara ei va ajunge ca smoala când arde. Nu se va stinge nici noaptea, nici ziua. Fumul ei se va înălţa pe timp indefinit. Din generaţie în generaţie va rămâne aridă, nimeni nu va mai trece prin ea niciodată“. — Isaia 34:9, 10.

¹⁶ A fost oare aruncat Edomul într-un iad de foc legendar ca să ardă veşnic? Fireşte că nu! Din contră, naţiunea a dispărut complet de pe scena lumii, de parcă ar fi fost arsă în foc şi sulf. Pedeapsa finală nu a fost chinul veşnic, ci ‘golul, pustietatea şi nimicul’ (Isaia 34:11, 12). Acest lucru este descris în mod sugestiv de expresia „fumul ei se va înălţa pe timp indefinit“. Când o casă a ars din temelii, după ce flăcările s-au stins, din cenuşa rămasă mai iese fum o vreme. Cei ce trec pe acolo îşi dau seama că a fost un incendiu devastator. În mod asemănător, poporul lui Dumnezeu îşi aminteşte şi azi de învăţămintele ce se desprind din faptul că Edomul a fost distrus. Astfel, în mod simbolic, ‘fumul arderii lui’ încă se înalţă.

17, 18. a) Ce îi aşteaptă în final pe cei ce primesc semnul fiarei? b) Cum sunt chinuiţi închinătorii fiarei? c) În ce sens „fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic“?

¹⁷ Cei ce au semnul fiarei vor fi şi ei distruşi complet, ca arşi în foc. Aşa cum dezvăluie ulterior profeţia, trupurile lor moarte nu vor fi îngropate, ca să fie hrană pentru păsări şi animale (Revelaţia 19:17, 18). Prin urmare, este clar că nu vor fi chinuiţi veşnic în sens literal. Atunci cum sunt ‘chinuiţi cu foc şi sulf’? Ei sunt chinuiţi în sensul că anunţarea adevărului îi demască şi îi avertizează cu privire la iminenta judecată a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ei îi defăimează pe slujitorii lui Dumnezeu şi, când este posibil, plini de viclenie conving fiara politică să îi persecute şi chiar să-i ucidă. În final însă, aceşti împotrivitori vor fi distruşi ca şi cum ar fi arşi în foc şi pucioasă. Iar „fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic“ în sensul că executarea judecăţii divine asupra lor va sluji drept precedent în caz că cineva va mai contesta vreodată suveranitatea legitimă a lui Iehova. Această controversă va fi soluţionată pentru totdeauna.

¹⁸ Dar cine anunţă astăzi acest mesaj chinuitor? Să ne amintim că lăcustelor simbolice li  s-a dat voie să-i chinuiască pe oamenii care n-au pe frunte sigiliul lui Dumnezeu (Revelaţia 9:5). După cât se pare, aceste lăcuste îndrumate de îngeri sunt răspunzătoare de acest chin. Ele sunt aşa de hotărâte, încât ‘cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei n-au odihnă nici ziua, nici noaptea’. În final, după ce sunt distruşi, „fumul chinului lor“, o dovadă remarcabilă a justificării suveranităţii lui Iehova, se va ridica pentru totdeauna şi veşnic. Fie ca această clasă Ioan să persevereze până la justificarea deplină a suveranităţii lui Iehova! Îngerul încheie astfel: „Aici este nevoie de perseverenţa sfinţilor, cei care respectă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus“. — Revelaţia 14:12.

19. De ce se cere perseverenţă din partea sfinţilor, şi ce cuvinte ale lui Ioan îi întăresc?

¹⁹ „Perseverenţa sfinţilor“ înseamnă că ei i se închină lui Iehova demonstrând devoţiune exclusivă prin Isus Cristos. Mesajul lor nu este deloc popular, atrăgând după sine opoziţie, persecuţie şi chiar martiriu. Dar ei sunt întăriţi de ceea ce spune Ioan în continuare: „Şi am auzit un glas din cer care zicea: «Scrie: Fericiţi sunt cei care mor de acum înainte în unitate cu Domnul! Da, spune spiritul, să se odihnească de muncile lor grele, fiindcă lucrurile pe care le-au făcut îi însoţesc»“. — Revelaţia 14:13.

20. a) Cum concordă promisiunea consemnată de Ioan cu profeţia lui Pavel privitoare la prezenţa lui Isus? b) Ce privilegiu deosebit le este promis creştinilor unşi care mor după aruncarea lui Satan din cer?

²⁰ Această promisiune concordă cu profeţia lui Pavel privitoare la prezenţa lui Isus: „Cei morţi în unitate cu Cristos se vor scula primii. Apoi, noi, cei vii, care vom rămâne [acei creştini unşi care trăiesc în ziua Domnului] vom fi luaţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh“ (1 Tesaloniceni 4:15-17). După aruncarea lui Satan din cer, cei care erau morţi în unitate cu Cristos au înviat primii (compară cu Revelaţia 6:9-11). Apoi, acelor creştini unşi care mor în timpul zilei Domnului le este promis un privilegiu deosebit: învierea la viaţă spirituală în cer, care are loc imediat ce au murit, „într-o clipeală de ochi“ (1 Corinteni 15:52). Ce promisiune minunată! Iar lucrările lor de dreptate îi vor însoţi în cer.

Secerişul pământului

21. Ce spune Ioan referitor la „secerişul pământului“?

²¹ Şi alte persoane trebuie să tragă foloase din această zi de judecată. De fapt, Ioan spune în continuare: „Şi m-am uitat şi iată: un nor alb. Pe nor stătea cineva care semăna cu un fiu al omului, cu o coroană de aur pe cap şi cu o seceră ascuţită în mână. Şi din sanctuarul templului a ieşit un alt înger [al patrulea], care striga cu glas tare către cel ce stătea pe nor: «Înfige-ţi secera şi seceră, pentru că a sosit ora secerişului, căci secerişul pământului este copt!» Şi cel ce stătea pe nor şi-a trecut secera peste pământ şi pământul a fost secerat“. — Revelaţia 14:14-16.

22. a) Cine este cel care are o coroană de aur pe cap şi stă pe un nor alb? b) Când şi cum atinge secerişul punctul culminant?

²² Nu există nici cea mai mică îndoială cu privire la identitatea celui care stă pe norul alb. Întrucât stă pe un nor alb, seamănă cu un fiu al omului şi are o coroană de aur, este clar că e vorba de Isus, Regele mesianic pe care l-a văzut şi Daniel în viziune (Daniel 7:13, 14; Marcu 14:61, 62). Dar despre ce seceriş se profeţeşte? Când a fost pe pământ, Isus a asemănat lucrarea de facere de discipoli cu secerişul ogorului acestei lumi (Matei 9:37, 38; Ioan 4:35, 36). Acest seceriş atinge punctul culminant în ziua Domnului, când Isus este întronat şi execută judecata pentru Tatăl său. Astfel, domnia sa, care începe în 1914, este şi timpul de bucurie al secerişului. — Compară cu Deuteronomul 16:13-15.

23. a) Cine dă ordinul de începere a secerişului? b) Ce seceriş are loc începând din 1919?

²³ Deşi este Rege şi Judecător, Isus aşteaptă de la Iehova, Dumnezeul său, ordinul de începere a secerişului. Acest ordin vine din „sanctuarul templului“ prin intermediul unui  înger. Isus se supune numaidecât. Mai întâi, din 1919, el duce la bun sfârşit cu ajutorul îngerilor lui secerişul celor 144 000 (Matei 13:39, 43; Ioan 15:1, 5, 16). Apoi începe secerişul în vederea strângerii marii mulţimi de alte oi (Ioan 10:16; Revelaţia 7:9). Faptele arată că în perioada 1931-1935 au început să apară aceste alte oi într-un număr destul de mare. În 1935, Iehova a ajutat clasa Ioan să înţeleagă adevărata identitate a marii mulţimi din Revelaţia 7:9-17. După aceea, s-a pus un mare accent pe strângerea acestei mulţimi. În anul 2005, ea a depăşit şase milioane de membri şi continuă să crească. În mod sigur, cel care seamănă cu un fiu al omului a adunat o recoltă bogată, care aduce bucurie în acest timp al sfârşitului. — Compară cu Exodul 23:16; 34:22.

Viţa-de-vie a pământului este călcată în picioare

24. Ce are în mână cel de-al cincilea înger, şi ce strigă cel de-al şaselea înger?

²⁴ Odată încheiat secerişul salvării, soseşte timpul pentru un alt seceriş. Ioan relatează: „Şi din sanctuarul templului, care este în cer, a ieşit un alt înger [al cincilea], care avea şi el o seceră ascuţită. Şi din altar a ieşit un alt înger [al şaselea] şi el avea autoritate asupra focului. El a strigat cu glas tare către cel care avea secera ascuţită, zicând: «Înfige-ţi secera ascuţită şi culege ciorchinii viţei-de-vie a pământului, pentru că strugurii ei s-au copt!»“ (Revelaţia 14:17, 18). Pe parcursul zilei Domnului, armatelor de îngeri li se încredinţează o mare lucrare de seceriş, în timpul căreia ei separă ce este bun de ce este rău!

25. a) Ce indică faptul că cel de-al cincilea înger a venit din sanctuarul templului? b) De ce este potrivit ca porunca de a începe culesul să vină de la un înger care ‘a ieşit din altar’?

²⁵ Cel de-al cincilea înger vine din locul prezenţei lui Iehova, din sanctuarul templului, ceea ce înseamnă că şi secerişul final are loc în conformitate cu voinţa lui Iehova. Porunca de a-şi începe lucrarea îi este transmisă prin intermediul unui alt înger care ‘a ieşit din altar’. Acest lucru este semnificativ, întrucât sufletele celor fideli de sub altar au întrebat: „Până când, Domn Suveran sfânt şi adevărat, te vei reţine să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?“ (Revelaţia 6:9, 10). Acest strigăt de răzbunare va fi împlinit când va fi culeasă viţa-de-vie a pământului.

26. Ce este ‘viţa-de-vie a pământului’?

²⁶ Dar ce este ‘viţa-de-vie a pământului’? În Scripturile ebraice, naţiunea iudaică era numită via lui Iehova (Isaia 5:7; Ieremia 2:21). Isus Cristos şi cei ce vor sluji cu el în Regatul lui Dumnezeu sunt şi ei comparaţi cu o viţă (Ioan 15:1-8). În acest context, caracteristica importantă a unei viţe-de-vie este faptul că ea produce rod; şi adevărata viţă-de-vie creştină a produs roade bogate, spre lauda lui Iehova (Matei 21:43). Aşadar, ‘viţa-de-vie a pământului’ nu poate fi în niciun caz această viţă-de-vie autentică, ci o imitaţie a ei făcută de Satan, adică sistemul său de guvernare vizibil şi corupt, cu diferiţii săi ‘ciorchini’ de roade demonice, produse de-a lungul secolelor. Babilonul cel Mare, în cadrul căruia creştinătatea apostată ocupă o poziţie importantă, a exercitat o puternică influenţă asupra acestei viţe-de-vie otrăvitoare. — Compară cu Deuteronomul 32:32-35.

27. a) Ce se întâmplă când îngerul cu secera culege viţa-de-vie a pământului? b) Ce profeţii din Scripturile ebraice arată proporţiile acestei acţiuni?

²⁷ Judecata trebuie executată! „Şi îngerul şi-a trecut secera peste pământ, a cules viţa-de-vie a pământului şi a aruncat-o în marele teasc al mâniei lui Dumnezeu. Teascul a fost călcat în picioare în afara oraşului, iar din teasc a ieşit sânge până la frâiele cailor, pe o distanţă de o mie şase sute de stadii“ (Revelaţia 14:19, 20). Iehova anunţase cu mult timp în urmă că îşi va vărsa mânia asupra acestei viţe-de-vie (Ţefania 3:8). O profeţie din cartea lui Isaia arată cât se poate de clar că naţiuni întregi vor fi distruse când va fi călcat în picioare teascul mâniei lui Iehova (Isaia 63:3-6). Ioel a profeţit şi el că „mulţimi“ uriaşe, adică  naţiuni întregi, vor fi călcate în picioare până vor fi distruse în ‘teasc’, în „valea hotărârii“ (Ioel 3:12-14). Va fi ceva extraordinar, ceva ce nu se va mai repeta niciodată! Potrivit viziunii lui Ioan, nu numai că strugurii vor fi culeşi, dar şi întreaga viţă-de-vie simbolică va fi tăiată şi aruncată în teasc pentru a fi călcată în picioare. Astfel, viţa-de-vie a pământului va fi distrusă complet şi nu va mai creşte niciodată.

28. Cine calcă în picioare viţa-de-vie a pământului, şi ce înseamnă că teascul este „călcat în picioare în afara oraşului“?

 ²⁸ În această viziune, teascul este călcat de cai, întrucât sângele care iese din viţa-de-vie ajunge „până la frâiele cailor“. În general, termenul „cai“ este folosit cu referire la operaţiuni militare. Aşadar, trebuie să fie vorba de un timp de război. În Biblie se spune că, în războiul final împotriva sistemului lui Satan, armatele cerurilor care îl urmează pe Isus calcă în picioare „teascul furiei mâniei Dumnezeului cel Atotputernic“ (Revelaţia 19:11-16). În mod clar, ei calcă în picioare viţa-de-vie a pământului. Teascul este însă „călcat în picioare în afara oraşului“, adică în afara Sionului ceresc. În realitate, este potrivit ca viţa-de-vie a pământului să fie călcată în picioare pe pământ. Dar ea va fi ‘călcată în picioare în afara oraşului’ şi în sensul că nu li se va face niciun rău celor rămaşi din sămânţa femeii, care reprezintă pe pământ Sionul ceresc. Împreună cu membrii marii mulţimi, ei vor fi în siguranţă, în cadrul organizaţiei pământeşti a lui Iehova. — Isaia 26:20, 21.

29. Cât de adânc este râul de sânge care iese din teasc, cât de lung este el, şi ce indică toate acestea?

²⁹ Se poate stabili o paralelă între această viziune impresionantă şi zdrobirea regatelor pământului de către Regatul simbolizat de o piatră despre care se vorbeşte în Daniel 2:34, 44. Aşadar, va avea loc un măcel. Râul de sânge care iese din teasc este foarte adânc, ajungând până la frâiele cailor, şi este lung de 1 600 de stadii *. Această cifră mare se obţine înmulţind patru la pătrat cu zece la pătrat (4 x 4 x 10 x 10); astfel se accentuează ideea că distrugerea va avea loc pe întregul pământ (Isaia 66:15, 16). Ea va fi completă şi definitivă. Niciodată satanica viţă-de-vie a pământului nu va mai prinde rădăcini! — Psalmul 83:17, 18.

30. Care sunt roadele viţei-de-vie a lui Satan, şi care ar trebui să fie hotărârea noastră?

³⁰ Întrucât am înaintat mult în acest timp al  sfârşitului, viziunea despre cele două secerişuri este foarte importantă pentru noi. Nu trebuie decât să privim în jurul nostru ca să vedem roadele viţei-de-vie a lui Satan: avorturi şi alte forme de omucidere; homosexualitate, adulter şi alte practici imorale; necinste şi lipsă de afecţiune naturală. Toate aceste lucruri fac ca actuala lume să fie dezgustătoare în ochii lui Iehova. Viţa-de-vie a lui Satan produce rodul ‘unei plante otrăvitoare şi al pelinului’. Conduita depravată şi idolatră a lumii îl dezonorează pe Marele Creator (Deuteronomul 29:18; 32:5; Isaia 42:5, 8). Ce privilegiu avem să colaborăm cu clasa Ioan la acest seceriş, în care Isus strânge roade bune spre lauda lui Iehova Dumnezeu (Luca 10:2)! Să fim hotărâţi să nu-i permitem viţei-de-vie a acestei lumi să ne păteze! Astfel, nu vom fi călcaţi în picioare împreună cu viţa-de-vie a pământului când va fi executată judecata lui Iehova.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 208]

„Vinul fornicaţiei ei“

Biserica Catolică este o parte importantă a Babilonului cel Mare. Ea este condusă de papa de la Roma şi susţine că toţi papii sunt succesorii apostolului Petru. Iată câteva dintre faptele unor papi date publicităţii:

Formosus (891-896): „După nouă luni de la înmormântare, Formosus a fost deshumat din cripta papală şi a fost judecat în faţa «conciliului cadavrului», conciliu prezidat de [noul papă] Ştefan. Defunctul papă fusese acuzat de ambiţie nebunească pentru tronul apostolic, iar toate actele sale pontificale au fost declarate nule. . . . Odăjdiile au fost smulse de pe cadavru; degetele de la mâna dreaptă i-au fost tăiate“. — New Catholic Encyclopedia.

Ştefan al VI-lea (896-897): „La câteva luni [de la procesul cadavrului lui Formosus], o revoltă a pus capăt pontificatului papei Ştefan; i s-au luat însemnele pontificale, a fost aruncat în închisoare şi a fost strangulat“. — New Catholic Encyclopedia.

Sergiu al III-lea (904-911): „Cei doi predecesori ai săi . . . au fost strangulaţi în închisoare. . . . La Roma, el a fost sprijinit de familia lui Theophilactus; se spune că a avut cu Marozia, una dintre fiicele lui Theophilactus, un fiu (care a devenit mai târziu papa Ioan al XI-lea)“. — New Catholic Encyclopedia.

Ştefan al VII-lea (928-931): „În ultimii ani ai pontificatului său, papa Ioan al X-lea . . . şi-a atras mânia Maroziei, donna senatrix a Romei; a fost aruncat în închisoare şi asasinat. Marozia l-a aşezat apoi pe tronul pontifical pe Leon al VI-lea, care după şase luni şi jumătate a murit. I-a succedat Ştefan al VII-lea, probabil tot datorită influenţei Maroziei. . . . În cei doi ani de pontificat, n-a avut nicio putere, aflându-se sub controlul Maroziei“. — New Catholic Encyclopedia.

Ioan al XI-lea (931-935): „La moartea lui Ştefan al VII-lea, . . . Marozia, din casa lui Theophilactus, a obţinut tronul pontifical pentru fiul ei Ioan, un tânăr ce de-abia împlinise douăzeci de ani. . . . Ca papă, Ioan a fost dominat de mama sa“. — New Catholic Encyclopedia.

Ioan al XII-lea (955-964): „Nu avea decât optsprezece ani, iar documentele vremii confirmă faptul că nu era deloc interesat de lucrurile spirituale; s-a dedat celor mai josnice plăceri şi trăia în desfrâu, fără nicio reţinere“. — The Oxford Dictionary of Popes.

Benedict al IX-lea (1032-1044; 1045; 1047-1048): „A ajuns cunoscut pentru că a vândut tronul pontifical naşului său, după care l-a cerut înapoi de două ori“. — The New Encyclopœdia Britannica.

Astfel, în loc să urmeze exemplul fidelului Petru, aceşti papi, precum şi alţii, au avut o influenţă malefică asupra celor din jur. Ei au tolerat crimele şi fornicaţia spirituală şi fizică, precum şi o influenţă asemănătoare cu cea a Izabelei, care au corupt Biserica (Iacov 4:4). În 1917, cartea Taina împlinită, publicată de Studenţii în Biblie, a dezvăluit în detaliu numeroase asemenea fapte. Astfel, Studenţii în Biblie din acel timp ‘au lovit pământul cu tot felul de plăgi’. — Revelaţia 11:6; 14:8; 17:1, 2, 5.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 206]

Cristos, întronat, execută judecata cu ajutorul îngerilor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 207]

După căderea Babilonului în anul 539 î.e.n., prizonierii au fost eliberaţi