În timpurile biblice, acțiunea de a săruta, de a-i da cuiva un sărut pe buze (Pr 24:26), pe obraz sau, în cazuri excepționale, de a-i săruta picioarele (Lu 7:37, 38, 44, 45) constituia o dovadă de afecțiune sau de respect. Sărutul era ceva obișnuit atât între rude de sex masculin și rude de sex feminin (Ge 29:11; 31:28), cât și între rude de sex masculin. (Ge 27:26, 27; 45:15; Ex 18:7; 2Sa 14:33) De asemenea, sărutul era un gest de afecțiune între prieteni apropiați. (1Sa 20:41, 42; 2Sa 19:39)

Sărutul putea însoți o binecuvântare. (Ge 31:55) Vârstnicul Israel, sau Iacob, i-a sărutat și i-a îmbrățișat pe fiii lui Iosif, Efraim și Manase, înainte de a-i binecuvânta pe ei și pe tatăl lor. (Ge 48:8-20) După ce patriarhul a terminat de dat porunci celor 12 fii ai lui, el și-a dat ultima suflare, iar „Iosif s-a aruncat pe fața tatălui său, a început să-l plângă și l-a sărutat”. (Ge 49:33–50:1) Samuel l-a sărutat pe Saul când l-a uns rege, acesta fiind primul rege al Israelului. (1Sa 10:1)

Un salut călduros includea și un sărut, probabil însoțit de lacrimi și de o îmbrățișare. (Ge 33:4) Tatăl fiului risipitor din ilustrarea lui Isus Cristos și-a îmbrățișat fiul la întoarcere și „l-a sărutat cu tandrețe”. (Lu 15:20) Și la despărțirea de cineva drag exista obiceiul de a-i da acestuia un sărut. (Ge 31:55; Rut 1:9, 14) Când apostolul Pavel era pe punctul de a pleca din Milet, bătrânii congregației din Efes au fost atât de emoționați, încât au plâns și „s-au aruncat de gâtul lui Pavel, sărutându-l cu tandrețe”. (Fa 20:17, 37)

Biblia face scurte referiri la sărut și ca manifestare de iubire între un bărbat și o femeie. (Cân 1:2; 8:1) Arătând cum se poate ocroti cineva de șiretenia unei femei nelegiuite, cartea Proverbele avertizează în legătură cu sărutul seducător al unei prostituate. (Pr 7:13)

Un sărut putea fi și ipocrit. Căutând cu viclenie să obțină puterea, Absalom îi săruta pe bărbații care se apropiau de el pentru a se pleca înaintea lui. (2Sa 15:5, 6) Sărutul trădător al lui Ioab a însemnat moarte pentru încrezătorul Amasa. (2Sa 20:9, 10) Și Iuda Iscariot l-a trădat pe Isus Cristos cu un sărut înșelător. (Mt 26:48, 49; Mr 14:44, 45)

În închinarea falsă. Iehova interzicea sărutul ca act de închinare adusă unor dumnezei falși. El vorbește într-o ocazie despre 7 000 de bărbați care nu îngenuncheaseră înaintea lui Baal și care nu îl sărutaseră. (1Re 19:18) Efraim a fost mustrat pentru că își făcuse idoli și spunea: „Oamenii care aduc jertfe să sărute vițeii!”. (Os 13:1-3) Grecii și romanii aveau obiceiul de a le trimite cu mâna un sărut idolilor lor, dacă aceștia se aflau într-un loc inaccesibil. La fel salutau și răsăritul soarelui. Este posibil ca Iov 31:27 să facă referire la o astfel de practică idolatră.

„Sărutare sfântă.” Primii creștini aveau obiceiul de a-și da unul altuia „o sărutare sfântă” (Ro 16:16; 1Co 16:20; 2Co 13:12; 1Te 5:26) sau „o sărutare de iubire” (1Pe 5:14), aceasta având loc probabil între persoane de același sex. Această formă de salut a primilor creștini ar putea corespunde cu un străvechi obicei evreiesc de a saluta pe cineva cu un sărut. Deși Scripturile nu conțin detalii în acest sens, ʻsărutarea sfântăʼ sau ʻsărutarea de iubireʼ constituia o reflectare a iubirii sănătoase și a unității existente în mijlocul congregației creștine. (Ioa 13:34, 35)

Sens figurat. În următorul sfat inspirat, sărutul este menționat ca fiind o dovadă de respect și devoțiune: „Slujiți-i lui Iehova cu teamă . . . Sărutați-l pe fiul, pentru ca El să nu se mânie și ca să nu pieriți de pe cale”. (Ps 2:11, 12) Persoanele care reacționează în mod favorabil și se supun celui numit de Dumnezeu Rege și Regatului său se vor bucura de mari binecuvântări când se va zice: „Dreptatea și pacea se sărută”, deoarece legătura dintre acestea va fi la fel de evidentă pentru toți ca legătura plină de afecțiune dintre prieteni apropiați. (Ps 85:10)