Capitolul 19

Ei cresc împreună în iubire

SCRIINDU-LE creştinilor, apostolii lui Isus Cristos au subliniat faptul că fiecare trebuia să crească nu numai în cunoştinţă exactă, ci şi în iubire. Fundamentul unei asemenea creşteri îl constituia iubirea manifestată de însuşi Dumnezeu şi iubirea plină de sacrificiu a lui Cristos, pe urmele căruia ei se străduiau să umble (Ioan 13:34, 35; Ef. 4:15, 16; 5:1, 2; Filip. 1:9; 1 Ioan 4:7–10). Ei formau o fraternitate, iar când se ajutau unii pe alţii, legăturile de iubire deveneau şi mai puternice.

Când fraţii din Iudeea au trecut prin greutăţi economice din cauza foametei, creştinii din Siria şi din Grecia şi-au împărţit bunurile cu ei pentru a-i ajuta (Fap. 11:27–30; Rom. 15:26). Când unii fraţi au fost persecutaţi, ceilalţi creştini au fost foarte sensibili la suferinţele acestora şi au căutat să-i ajute. — 1 Cor. 12:26; Evr. 13:3.

Fără îndoială, toţi oamenii au capacitatea de a iubi şi nu numai creştinii înfăptuiesc cu generozitate acte umanitare, ci şi alţii. Dar, cetăţenii lumii romane recunoşteau că iubirea manifestată de creştini era diferită. Tertulian, care fusese jurist la Roma, a citat remarcele făcute de unii contemporani ai săi din lumea romană cu referire la creştini, spunând: „«Priviţi», spun ei, «cât de mult se iubesc unii pe alţii . . . şi cum sunt gata să moară unii pentru alţii»“ (Apologetica, XXXIX, 7). În lucrarea sa, History of the Christian Church (volumul I, pagina 146), John Hurst relatează că, în antichitate, în perioadele în care bântuia ciuma, locuitorii din Cartagina şi Alexandria îi alungau pe cei care erau contaminaţi, iar pe muribunzi îi jefuiau de orice obiecte de valoare. Dimpotrivă, menţionează el, creştinii din aceste regiuni împărţeau cu alţii ce aveau, îi îngrijeau pe bolnavi şi îi îngropau pe cei ce mureau.

Oare Martorii lui Iehova din timpurile moderne efectuează lucrări care dovedesc o asemenea preocupare pentru binele altora? Dacă da, cum sunt acestea realizate: de câteva persoane, în mod sporadic, sau organizaţia în ansamblu încurajează şi sprijină aceste eforturi?

Ajutor iubitor în congregaţiile locale

Martorii lui Iehova consideră că a avea grijă de orfani şi de văduve în cadrul congregaţiei, precum şi de toţi cei fideli care se confruntă cu dificultăţi grave, face parte din închinarea lor (Iac. 1:27; 2:15–17; 1 Ioan 3:17, 18). În general, guvernele laice pun la dispoziţie spitale, aziluri pentru bătrâni şi ajutoare  sociale pentru şomeri, iar Martorii lui Iehova susţin aceste măsuri achitându-şi cu conştiinciozitate impozitele. Însă, deoarece recunosc că numai Regatul lui Dumnezeu poate rezolva în mod durabil problemele omenirii, Martorii lui Iehova se dăruiesc pe ei înşişi, precum şi resursele lor, în primul rând pentru a-i învăţa pe alţii despre Regat. Acesta este un serviciu de importanţă vitală, pe care nici un guvern uman nu-l poate furniza.

În cele peste 69 000 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova din întreaga lume, când apar unele necesităţi speciale din cauza vârstei înaintate sau a unei infirmităţi, de obicei ele sunt satisfăcute la nivel individual. Aşa cum reiese din 1 Timotei 5:4, 8, fiecare creştin are responsabilitatea, în primul rând, de a se îngriji de propria lui familie. Copiii, nepoţii sau alte rude apropiate manifestă iubire creştină acordându-le ajutor celor vârstnici şi infirmi în funcţie de necesităţile lor. Congregaţiile Martorilor lui Iehova nu înăbuşă acest sentiment al responsabilităţii asumându-şi ele obligaţiile care revin familiei. Însă, dacă nu există rude apropiate sau dacă cei care au responsabilitatea pur şi simplu nu pot purta sarcina singuri, alţi membri ai congregaţiei le vin cu iubire în ajutor. Acolo unde este necesar, congregaţia în ansamblu poate lua măsuri pentru a acorda ajutor unui frate sau unei surori care se află în nevoie şi care slujeşte cu fidelitate de mult timp. — 1 Tim. 5:3–10.

Acordarea acestui ajutor nu se face la întâmplare. Cu ocazia cursurilor Şcolii pentru Ministerul Regatului, la care bătrânii au participat de repetate ori începând din 1959, adeseori s-a examinat cu o deosebită atenţie obligaţia pe care o au ei în această privinţă în faţa lui Dumnezeu, în calitate de păstori ai turmei (Evr. 13:1, 16). Aceasta nu înseamnă că mai înainte ei nu-şi dăduseră seama de această necesitate. În 1911, de exemplu, congregaţia Oldham din Lancashire (Anglia) le-a furnizat ajutor material acelora dintre membrii săi care se confruntau cu probleme economice grave. Totuşi, de atunci organizaţia mondială a crescut, numărul celor cu probleme grave este tot mai mare, iar Martorii lui Iehova şi-au dat seama tot mai bine ce anume ar trebui să facă în aceste situaţii, potrivit cu ceea ce arată Biblia. Îndeosebi în ultimii ani, la întrunirile tuturor congregaţiilor au fost tratate responsabilităţile ce îi revin fiecărui creştin faţă de acei colaboratori care au necesităţi speciale: bătrâni, infirmi, familii monoparentale şi cei care au dificultăţi financiare *.

Martorii nu se limitează doar să spună: „Încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“ Ei demonstrează personal un interes iubitor faţă de fraţii lor (Iac. 2:15, 16). Să examinăm câteva exemple.

În 1986, o tânără Martoră a lui Iehova din Suedia s-a îmbolnăvit de meningită în timp ce se afla într-o vizită în Grecia şi a simţit personal ce înseamnă să ai surori şi fraţi creştini în multe ţări. A fost înştiinţat tatăl ei din Suedia. El a luat imediat legătura cu un bătrân din congregaţia locală a Martorilor  lui Iehova din Suedia, iar prin acesta, cu un Martor din Grecia. Timp de trei săptămâni, până când această tânără Martoră a fost în stare să se întoarcă în Suedia, noii ei prieteni din Grecia nu au lăsat-o niciodată neînsoţită.

Tot la fel, când un Martor în vârstă, văduv, din Wallaceburg (Ontario, Canada), a avut nevoie de ajutor, o familie pe care o ajutase din punct de vedere spiritual şi-a manifestat recunoştinţa luându-l la ei. Câţiva ani mai târziu, când membrii familiei s-au mutat la Barry Bay, el a mers cu ei. Astfel a locuit împreună cu ei şi a fost îngrijit cu iubire timp de 19 ani, până la moartea sa, survenită în 1990.

Un cuplu de Martori din New York s-a îngrijit de un bărbat înaintat în vârstă care asista la întrunirile congregaţiei de la Sala Regatului unde mergeau ei. Ei au făcut acest lucru timp de 15 ani, până la moartea acestuia, în 1986. Când a avut un atac de apoplexie, ei i-au făcut cumpărături, curăţenie şi mâncare şi i-au spălat rufele. L-au tratat ca şi cum ar fi fost tatăl lor.

De asemenea, se acordă o atenţie iubitoare şi unor necesităţi de alt gen. Un cuplu de Martori din Statele Unite şi-a vândut locuinţa şi s-a mutat în Montana pentru a ajuta congregaţia de acolo. Cu timpul însă, au apărut probleme grave de sănătate; fratele şi-a pierdut locul de muncă şi economiile lor s-au epuizat. Cum aveau să se descurce? Fratele s-a rugat lui Iehova pentru ajutor. Pe când îşi încheia rugăciunea, un Martor a bătut la uşă. Au ieşit împreună să servească o cafea. Când s-a întors, fratele a găsit dulapul din bucătărie  plin cu alimente. Alături de alimente se afla un plic conţinând o sumă de bani şi un bilet pe care scria: „De la fraţii şi surorile voastre care vă iubesc foarte mult“. Membrii congregaţiei observaseră nevoile lor şi toţi contribuiseră la satisfacerea acestora. Mişcaţi profund de iubirea lor, el şi soţia lui nu şi-au putut reţine lacrimile şi i-au mulţumit lui Iehova, al cărui exemplu de iubire îi îndeamnă pe slujitorii săi la acţiune.

Preocuparea generoasă pe care o manifestă Martorii lui Iehova faţă de aceia dintre ei care se află în nevoie a devenit bine cunoscută. Uneori, unii impostori au profitat de acest lucru. De aceea, Martorii au trebuit să înveţe să fie prudenţi, fără a-şi înăbuşi însă dorinţa de a-i ajuta pe cei merituoşi.

Când războaiele îi aduc pe oameni într-o stare de sărăcie

În multe părţi ale pământului, oamenii au rămas săraci în urma războiului. Organizaţiile de ajutorare se străduiesc să acorde sprijin, dar, de multe ori, acest sistem funcţionează încet. Martorii lui Iehova nu consideră că activitatea desfăşurată de aceste agenţii îi eliberează de propria lor responsabilitate faţă de fraţii lor creştini din aceste zone. Când ştiu că fraţii lor sunt în nevoie, ei nu le ‘închid uşa tandrei lor compasiuni’, ci fac imediat tot ce le stă în putinţă pentru a-i ajuta. — 1 Ioan 3:17, 18.

În timpul celui de-al II-lea război mondial, chiar în ţările grav afectate de penuria de alimente, Martorii de la ţară care aveau încă rezerve de alimente le-au împărţit cu fraţii lor mai puţin favorizaţi de la oraş. În Olanda, ei au făcut acest lucru expunându-se unor mari riscuri, din cauza restricţiilor severe impuse de nazişti. Odată, cu ocazia unei astfel de misiuni de ajutorare, Gerrit Böhmermann conducea un grup de fraţi care transportau alimente cu nişte vehicule pe trei roţi cu pedale, care erau acoperite cu prelate. Deodată, în oraşul Alkmaar, ei au ajuns în faţa unui post de control. „Nu  aveam altceva de făcut decât să ne încredem pe deplin în Iehova“, spunea Gerrit. Fără să încetinească prea mult, el a strigat cu glas tare spre ofiţer: „Wo ist Amsterdam?“ (Care este drumul spre Amsterdam?). Ofiţerul s-a dat la o parte şi, indicându-i direcţia înainte, a strigat: „Geradeaus!“ (Drept înainte!). „Danke schön!“ (Mulţumesc!), a răspuns Gerrit, în timp ce întreaga coloană a trecut cu toată viteza sub privirile năucite ale unei mulţimi de oameni. Altă dată, Martorii au reuşit să le ducă fraţilor lor din Amsterdam o ambarcaţiune încărcată cu cartofi.

Martorii lui Iehova au manifestat acest spirit chiar şi în lagărele de concentrare din Europa. În timp ce se afla închis într-un lagăr din apropiere de Amersfoort (Olanda), un tânăr de 17 ani a slăbit atât de mult, încât a devenit un schelet ambulant. Dar nici chiar după ani de zile, el nu a uitat că odată, după ce fuseseră forţaţi să facă exerciţii până la miezul nopţii pe o ploaie torenţială şi fuseseră lăsaţi fără raţia de mâncare, un Martor dintr-o altă parte a lagărului a reuşit să ajungă la el şi să-i pună în mână o bucată de pâine. Iar în lagărul de concentrare de la Mauthausen (Austria), un Martor care, datorită serviciului pe care-l îndeplinea, se deplasa dintr-o parte în alta a lagărului, şi-a riscat adeseori  viaţa pentru a duce alimente de la unii Martori, care economiseau din raţia lor zilnică, pentru alţi Martori care duceau lipsă într-o măsură mai mare.

După război, Martorii lui Iehova care au ieşit din închisorile şi lagărele de concentrare germane nu posedau nimic altceva decât uniforma pe care o purtaseră în închisoare. Chiar şi multora care nu ajunseseră la închisoare le fuseseră devastate bunurile. Într-o mare parte a Europei, alimentele, îmbrăcămintea şi combustibilul erau puţine. Martorii lui Iehova din aceste ţări au organizat imediat întruniri ale congregaţiei şi au început să-i ajute spiritualiceşte pe alţii, împărtăşindu-le vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. Dar ei înşişi aveau nevoie de ajutor în alte privinţe. Mulţi dintre ei erau atât de slăbiţi de foame, încât leşinau în timpul întrunirilor.

Până atunci, Martorii nu se confruntaseră cu o asemenea situaţie într-o proporţie atât de mare. Totuşi, în aceeaşi lună în care războiul a luat sfârşit în mod oficial în zona Pacificului, Martorii lui Iehova au ţinut un congres special la Cleveland (Ohio), la care s-a explicat ce şi cum trebuia să se facă pentru a-i ajuta pe fraţii lor creştini din ţările care fuseseră devastate de război. Încurajatorul discurs intitulat „Darul său inefabil“, ţinut de Frederick Franz, a cuprins sfaturi scripturale care răspundeau pe deplin necesităţilor cauzate de această situaţie *.

În interval de câteva săptămâni, de îndată ce a fost posibilă efectuarea de călătorii în zonă, Nathan Knorr, preşedintele Societăţii Watch Tower, şi Milton Henschel s-au deplasat în Europa pentru a vedea la faţa locului care era situaţia. Chiar înaintea plecării lor în această călătorie, au fost luate unele măsuri de ajutorare.

Primele ajutoare au fost expediate din Elveţia şi Suedia. Au mai urmat altele din Canada, Statele Unite şi alte ţări. Deşi în ţările care erau în măsură să acorde un astfel de ajutor numărul Martorilor era pe atunci doar de aproximativ 85 000, ei le-au trimis îmbrăcăminte şi alimente fraţilor lor de credinţă din Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Danemarca, Filipine, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, România şi Ungaria. Şi aceasta nu doar o singură dată. Expedierea de ajutoare a continuat timp de doi ani şi jumătate. Între ianuarie 1946 şi august 1948 ei au trimis în dar fraţilor lor 479 114 kilograme de articole de îmbrăcăminte, 124 110 perechi de încălţăminte şi 326 081 de kilograme de alimente. Nimic nu a fost reţinut pentru cheltuieli administrative. Sortarea şi împachetarea s-a făcut de către voluntari neretribuiţi. Fondurile oferite au fost folosite în totalitate pentru a-i ajuta pe cei cărora le fuseseră destinate.

Fără îndoială că necesitatea de a-i ajuta pe refugiaţi şi pe alţi oameni aduşi de război într-o stare de sărăcie nu s-a terminat odată cu anii ’40. După 1945 au mai avut loc sute de războaie. Iar Martorii lui Iehova au continuat să manifeste acelaşi interes iubitor. Aşa s-a întâmplat în timpul şi după războiul din  Biafra (Nigeria), între anii 1967 şi 1970. Ajutoare similare au fost furnizate în Mozambic, în anii ’80.

Şi în Liberia, din cauza războiului care a început în 1989 a fost foamete. Când oamenii au început să fugă, sute de persoane s-au refugiat pe proprietatea Watch Tower din Monrovia. Puţina hrană disponibilă, precum şi apa din fântână au fost împărţite atât cu Martorii, cât şi cu vecinii care nu erau Martori. Apoi, de îndată ce au permis împrejurările, au sosit alte ajutoare trimise de Martorii din Sierra Leone şi Côte d’Ivoire (vestul Africii), din Olanda şi Italia (Europa), precum şi din Statele Unite.

În 1990, după războiul din Liban, unele cartiere din Beirut arătau ca după un cutremur de pământ, dar bătrânii din rândurile Martorilor lui Iehova au organizat un comitet de ajutorare pentru cazuri de urgenţă, care să le acorde ajutorul necesar fraţilor. Nu  a fost nevoie să se facă apel la voluntari, deoarece în fiecare zi mulţi îşi ofereau ajutorul.

În 1990, pe parcursul unei perioade de mari tulburări politice şi economice care au avut loc în Europa, Martorii lui Iehova din Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ungaria le-au trimis peste 70 de tone de articole de primă necesitate fraţilor lor creştini din România.

Au urmat alte misiuni de ajutorare în Europa Răsăriteană. Corpul de Guvernare a însărcinat Filiala Societăţii Watch Tower din Danemarca să organizeze trimiterea de ajutoare pentru Martorii nevoiaşi din Ucraina. Imediat ce au fost anunţate, congregaţiile au fost gata să ia parte la acţiune. La 18 decembrie 1991, cinci camioane şi două furgonete conduse de Martori au ajuns la Lvov cu 22 de tone de ajutoare, expresie a unui interes iubitor pentru fraţii lor creştini. Apoi, în 1992, au sosit alte ajutoare din partea Martorilor din Austria: peste 100 de tone de alimente şi articole de îmbrăcăminte. Martorii din Olanda au expediat într-o primă tranşă 26 de tone de alimente, după care a urmat un convoi de 11 camioane conţinând îmbrăcăminte şi apoi alte alimente pentru a face faţă nevoilor crescânde. Cei care au primit aceste ajutoare i-au fost recunoscători lui Dumnezeu şi i-au cerut înţelepciunea necesară pentru a folosi ceea ce le fusese pus la dispoziţie. Ei făceau o rugăciune împreună înainte de a descărca autocamioanele şi, din nou, după ce terminau de descărcat. Alte transporturi mari de ajutoare au fost trimise de Martorii din Italia, Finlanda, Suedia şi Elveţia. În aceeaşi perioadă, ostilităţile izbucnite între republicile din fosta Iugoslavie cauzaseră apariţia unor necesităţi în această zonă. Şi aici s-au expediat alimente, îmbrăcăminte şi medicamente. În acest timp, Martorii din oraşe i-au găzduit cu ospitalitate pe cei ale căror locuinţe fuseseră distruse.

Uneori, cei care au nevoie stringentă de ajutor locuiesc în zone îndepărtate, iar situaţia lor este foarte  puţin cunoscută. Aşa s-a întâmplat în cazul a 35 de familii din Guatemala. Satele lor au fost invadate de facţiuni aflate în conflict. În 1989, când, în sfârşit, s-au putut întoarce la casele lor, aveau nevoie de ajutor pentru reconstrucţie. Pe lângă ajutorul furnizat de guvern celor repatriaţi, Filiala Societăţii Watch Tower a instituit un comitet de urgenţă pentru a ajuta acele familii de Martori, iar aproximativ 500 de alţi Martori din 50 de congregaţii s-au oferit voluntar pentru a-i ajuta să reconstruiască.

Există şi alte situaţii care-i cufundă pe oameni în mizerie, fără vina lor. Cutremurele de pământ, uraganele şi inundaţiile sunt fenomene frecvente. Se spune că lumea este afectată, în medie, de peste 25 de catastrofe grave în fiecare an.

Când se dezlănţuie forţele naturii

Când, din cauza dezastrelor, se ivesc situaţii foarte critice care îi afectează pe Martorii lui Iehova, se iau imediat măsuri pentru a acorda ajutorul necesar. Bătrânii locali au învăţat că, atunci când se confruntă cu asemenea situaţii, trebuie să depună eforturi serioase pentru a-l contacta pe fiecare membru al congregaţiei. Filiala Societăţii Watch Tower, care coordonează lucrarea Regatului din zona respectivă, verifică imediat situaţia şi apoi raportează sediului mondial. Acolo unde este nevoie de mai mult ajutor decât poate fi acordat pe plan local, sunt luate cu grijă măsuri coordonate, uneori la scară internaţională. Obiectivul urmărit nu este acela de a încerca ridicarea nivelului de trai al celor afectaţi, ci de a-i ajuta să aibă lucrurile necesare vieţii cu care erau obişnuiţi.

O simplă ştire referitoare la un dezastru, anunţată la televizor, este suficientă pentru a-i determina pe mulţi Martori să le telefoneze bătrânilor care răspund de zona respectivă, pentru a-şi oferi serviciile lor, bani sau alte bunuri. Alţii trimit la filială sau la sediul mondial fonduri destinate scopurilor de ajutorare. Ei ştiu că este nevoie de ajutor şi doresc să-şi facă partea lor. Unde există necesităţi mai mari, Societatea Watch Tower îi poate anunţa pe fraţii dintr-o anumită zonă să contribuie cu ce pot. Pentru a coordona activitatea în zona sinistrată este format un comitet de ajutorare.

Astfel, în decembrie 1972, când cea mai mare parte din Managua (Nicaragua) a fost devastată de un puternic cutremur, supraveghetorii congregaţiilor Martorilor lui Iehova din acea zonă s-au întrunit în decurs de câteva ore pentru a-şi coordona eforturile. S-a verificat imediat care era situaţia fiecărui Martor din oraş. În aceeaşi zi, au început să sosească ajutoare din congregaţiile vecine; imediat după aceea au sosit ajutoare din Costa Rica, Honduras şi El Salvador. Patruzeci de puncte de distribuire au fost înfiinţate la periferia oraşului  Managua. Martori din multe părţi ale lumii au trimis în Nicaragua bani şi articole de primă necesitate prin sediul mondial al Societăţii Watch Tower. Fiecare familie, în funcţie de numărul de membri, a primit alimente şi alte articole necesare (printre care lumânări, chibrituri şi săpun), astfel încât să dispună de rezerve pentru o săptămână. În momentul de maximă intensitate a operaţiunilor, au fost hrănite aproximativ 5 000 de persoane: Martori, familiile lor şi rudele cu care locuiau. Operaţiunile de ajutorare au continuat timp de zece luni. După ce au observat aceste acţiuni, unele agenţii guvernamentale şi Crucea Roşie au distribuit hrană, corturi şi alte articole.

În 1986, când erupţiile vulcanice au impus evacuarea a 10 000 de persoane din insula Izu-Oshima, situată în apropiere de coasta Japoniei, navele cu refugiaţi au fost întâmpinate de Martori ai lui Iehova care-i căutau cu asiduitate pe fraţii lor spirituali. Unul dintre cei evacuaţi a spus: „Când am plecat din Oshima, nici noi nu ştiam unde vom merge“. Totul s-a petrecut foarte repede. „Dar, în timp ce coboram de pe vapor, am zărit o pancartă pe care scria «Martorii lui Iehova». . . . Când soţia mea a văzut că fraţii veniseră să ne întâmpine la debarcader, s-a simţit uşurată şi i s-au umplut ochii de lacrimi.“ După ce au observat îngrijirile care le erau acordate Martorilor evacuaţi, nu numai la sosire, ci şi după aceea, chiar şi unii care îi ostracizaseră au spus: „Aţi făcut bine că aţi urmat această religie“.

Martorii depun toate eforturile pentru a face ca ajutoarele să ajungă cât mai repede posibil în zonele sinistrate. În 1970, când Perú a fost lovit de unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria sa, de la sediul mondial din  New York au fost trimise imediat fonduri pentru ajutorare de urgenţă, urmate de 15 tone de articole de îmbrăcăminte. Dar, chiar înainte de a sosi aceste ajutoare, Martorii ajunseseră la faţa locului cu un convoi de vehicule pentru a transporta ajutoare în oraşele şi satele distruse, şi aceasta la numai câteva ore după ce drumurile fuseseră deschise. Treptat, în zilele şi săptămânile care au urmat, ei au furnizat ajutorul necesar, atât material, cât şi spiritual, diverselor grupuri care locuiau pe culmile munţilor Anzi. Iar în 1980, când unele regiuni ale Italiei au fost zguduite de un violent cutremur în seara zilei de 23 noiembrie, primele camioane încărcate cu articole de primă necesitate, care fuseseră trimise de Martori, au sosit în zona afectată chiar a doua zi. Ei au instalat imediat o bucătărie proprie şi în fiecare zi a fost distribuită hrană gătită de surori. Văzând eforturile depuse pentru a da ajutor într-o insulă din Caraibe, un observator a remarcat: „Martorii au acţionat mai repede decât guvernul“. Probabil că acest lucru este adevărat uneori, dar Martorii lui Iehova apreciază, desigur, ajutorul din partea oficialităţilor, care le uşurează eforturile de a ajunge cât mai repede în zonele sinistrate.

În 1990, pe parcursul unei perioade de foamete din Angola, s-a aflat că Martorii din această ţară aveau o nevoie stringentă de alimente şi îmbrăcăminte. Dar faptul de a ajunge la ei putea fi o problemă, deoarece de mulţi ani, Martorii din această ţară erau sub interdicţie. Totuşi, fraţii lor creştini din Africa de Sud au încărcat un camion cu 25 de tone de articole de primă necesitate. Pornind la drum, au trecut pe la consulatul Angolei şi li s-a acordat permisiunea de a trece frontiera. Pentru a ajunge la fraţi, a fost necesar să treacă prin 30 de posturi de control militare, iar într-un loc unde podul fusese distrus, au trebuit să traverseze un râu cu apele ieşite din matcă pe o construcţie care fusese ridicată provizoriu în locul lui. În pofida tuturor acestor piedici, întreaga încărcătură a ajuns cu bine la destinaţie.

În caz de dezastru, se face chiar mai mult decât numai să se trimită ajutoare în zonă. În 1984, când nişte explozii şi incendii au devastat o parte dintr-o suburbie a oraşului Mexico, Martorii au ajuns repede pentru a-şi oferi ajutorul. Dar nu se ştia nimic despre mulţi Martori din zonă, de aceea, bătrânii au organizat o acţiune de căutare sistematică a fiecăruia în parte. Unii se mutaseră în alte localităţi, însă bătrânii au perseverat până când i-au găsit pe toţi. Le-a fost acordat ajutor în funcţie de necesităţi. În cazul unei surori căreia îi murise soţul şi un fiu, au trebuit luate măsuri pentru ţinerea funeraliilor şi apoi s-a acordat tot sprijinul, atât material, cât şi spiritual, surorii şi copiilor rămaşi în viaţă.

De multe ori, este nevoie să se furnizeze mai mult decât medicamente, câteva alimente şi articole de îmbrăcăminte. În 1989, o furtună a distrus locuinţele a 117 Martori din Guadelupa şi a avariat grav locuinţele altor 300. Martorii lui Iehova din Martinica le-au venit repede în ajutor; apoi, Martorii din Franţa le-au trimis în dar, pentru a-i ajuta, peste 100 de tone de materiale de construcţii. Pe insula St. Croix, o Martoră care-şi pierduse locuinţa le-a  spus colegilor de la serviciu că fraţii ei de credinţă veniseră din Puerto Rico să o ajute, dar aceştia i-au zis: „Nu  vor face nimic pentru tine. Tu eşti de culoare, nu eşti spaniolă ca ei“. Ce surpriză a fost pentru aceşti colegi când, nu peste mult timp, au văzut că ea avea o casă complet nouă! După cutremurul din Costa Rica, din 1991, Martorii locali şi voluntari internaţionali şi-au unit forţele pentru a-i ajuta pe colaboratorii lor în credinţă din zona sinistrată. Fără să aştepte ceva în schimb, ei au reconstruit 31 de locuinţe şi 5 săli ale Regatului, iar pe altele le-au reparat. Observatorii au afirmat: ‘Şi alte grupări vorbesc despre iubire, dar voi o manifestaţi’.

Eficienţa de care au dat dovadă Martorii lui Iehova în ce priveşte eforturile lor de ajutorare i-au uimit adesea pe observatori. În 1986, în California (S.U.A.) s-a rupt un dig de pe râul Yuba şi şuvoiul de ape a silit zeci de mii de oameni să-şi părăsească locuinţele. Bătrânii creştini din zonă au luat legătura cu sediul mondial din New York şi s-a format un comitet de ajutorare. De îndată ce nivelul apei a început să scadă, sute de voluntari au fost gata să înceapă lucrul. Înainte ca alte agenţii laice de ajutorare să fie în măsură să iniţieze lucrările, locuinţele Martorilor erau deja făcute ca noi. Cum au reuşit ei să intervină atât de rapid?

Un factor esenţial a fost dispoziţia Martorilor de a se oferi imediat ca voluntari neretribuiţi şi de a dărui materialele necesare. Un alt factor l-a constituit faptul că ei sunt obişnuiţi să se organizeze şi să lucreze împreună, deoarece ei fac cu regularitate acest lucru atunci când îşi pregătesc congresele şi când construiesc noi săli ale Regatului. Un alt factor esenţial este că ei au meditat bine la semnificaţia următoarelor cuvinte biblice: „Să aveţi o iubire profundă unii pentru alţii“. — 1 Pet. 4:8, NW.

 Contribuţiile primite pentru a face faţă acestor necesităţi provin, în general, de la persoane care au foarte puţine resurse. Adeseori, în scrisorile anexate donaţiilor se spune: ‘Darul este mic, dar toată inima noastră este alături de fraţii şi surorile noastre’. ‘Aş dori să pot oferi mai mult, dar doresc să dăruiesc din ceea ce Iehova mi-a permis să am.’ Asemenea creştinilor din secolul I din Macedonia, ei se roagă în mod sincer să poată avea privilegiul de a contribui la oferirea lucrurilor necesare vieţii pentru cei ajunşi în nevoie (2 Cor. 8:1–4). Când peste 200 000 de coreeni au rămas fără locuinţă în urma inundaţiilor din 1984, Martorii lui Iehova din Republica Coreea au reacţionat într-un mod atât de generos, încât filiala a trebuit să anunţe că nu mai era nevoie de ajutor.

Observatorii îşi dau seama repede că ceea ce îi impulsionează pe Martorii lui Iehova este mai mult decât un sentiment de responsabilitate sau un umanitarism obişnuit. Ei îi iubesc cu adevărat pe fraţii şi pe surorile lor creştine.

Pe lângă satisfacerea necesităţilor fizice, Martorii lui Iehova acordă o atenţie specială necesităţilor spirituale ale fraţilor lor din zonele sinistrate. Se iau măsuri pentru a fi reluate cât mai repede posibil întrunirile congregaţiei. Astfel, în 1986, în Grecia a fost instalat un mare cort în afara oraşului Kalamata pentru a fi folosit ca Sală a Regatului, iar în diferite localităţi au fost instalate altele mai mici pentru ţinerea săptămânală a Studiului de Carte al Congregaţiei. În mod similar, după ce au fost satisfăcute necesităţile fizice ale supravieţuitorilor devastatoarei avalanşe de noroi care s-a abătut asupra oraşului Armero (Columbia) în 1985, fondurile rămase au fost folosite pentru construirea unor noi săli ale Regatului pentru trei congregaţii din zonă.

Chiar în timp ce se desfăşoară astfel de lucrări de reconstrucţie, Martorii lui Iehova continuă să le acorde mângâiere altora, arătându-le răspunsurile generatoare de satisfacţie pe care le dă Cuvântul lui Dumnezeu la întrebările lor referitoare la scopul vieţii, la cauza dezastrelor şi a morţii şi la speranţa de viitor.

Eforturile de ajutorare ale Martorilor nu sunt menite să satisfacă necesităţile materiale ale tuturor celor aflaţi în zona sinistrată. În armonie cu Galateni 6:10, acestea le sunt destinate în primul rând „celor  din casa credinţei“. În acelaşi timp, dacă au posibilitatea, ei îi ajută cu bucurie şi pe alţii. De exemplu, ei au făcut acest lucru furnizându-le alimente victimelor cutremurului din Italia. În Statele Unite, când au fost ajutate victimele unor inundaţii şi uragane, ei au curăţat şi au reparat şi locuinţele unor vecini ai Martorilor lui Iehova, ajunşi în situaţii critice. Când sunt întrebaţi de ce înfăptuiesc asemenea acte de bunăvoinţă pentru nişte străini, ei răspund în mod simplu că îşi iubesc semenii (Mat. 22:39). În 1992, după un uragan devastator care a avut loc în sudul Floridei (S.U.A.), programul de ajutorare bine organizat al Martorilor a fost atât de cunoscut, încât anumite companii şi persoane individuale care nu erau Martori şi care doreau să doneze cantităţi însemnate de ajutoare de primă necesitate, le-au încredinţat Martorilor. Ei ştiau că donaţiile lor nu vor rămâne stocate, nici nu vor fi folosite în scopul obţinerii de profituri, ci vor ajunge într-adevăr în posesia victimelor uraganului, atât a Martorilor, cât şi a celor care nu erau Martori. Promptitudinea cu care îi ajută şi pe cei care nu sunt Martori, atunci când au loc dezastre, a fost atât de mult apreciată în Davao del Norte (Filipine), încât oficialităţile oraşului au publicat o rezoluţie în care îşi exprimau această apreciere.

Totuşi, nu toţi îi iubesc pe adevăraţii creştini. Adeseori ei sunt ţinta unor persecuţii înverşunate. Şi în aceste situaţii, Martorii se simt îndemnaţi să intervină cu generozitate pentru a-i sprijini cu iubire pe colaboratorii lor creştini.

În faţa unor persecuţii înverşunate

Apostolul Pavel a comparat congregaţia creştină cu corpul uman şi a spus: „Mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el“ (1 Cor. 12:25, 26). Astfel reacţionează Martorii lui Iehova atunci când află că fraţii lor creştini sunt persecutaţi.

În Germania nazistă, guvernul a luat aspre măsuri represive împotriva Martorilor lui Iehova. Pe atunci, în Germania erau numai aproximativ 20 000 de Martori, un grup relativ mic, dispreţuit de Hitler. Era necesară o acţiune unită. La 7 octombrie 1934, toate congregaţiile Martorilor lui Iehova din Germania s-au întâlnit în secret, s-au rugat împreună şi au trimis o scrisoare guvernului, afirmându-şi hotărârea de a-i sluji în continuare lui Iehova. Apoi, mulţi dintre cei prezenţi s-au dus fără teamă să le depună mărturie semenilor lor despre numele şi Regatul lui Iehova. În aceeaşi zi, Martorii lui Iehova de pe tot pământul s-au întrunit de asemenea în congregaţiile lor şi, după ce s-au rugat împreună, au trimis telegrame guvernului lui Hitler, prin care îi sprijineau pe fraţii lor creştini.

În 1948, în Grecia, după ce a fost demascată persecuţia instigată de cler împotriva Martorilor lui Iehova, preşedintele Greciei şi diferiţi miniştri din guvern au primit mii de scrisori din partea Martorilor lui Iehova din Filipine, Australia, America de Nord, America de Sud şi din alte ţări, în favoarea fraţilor lor creştini.

 Când revista Treziţi-vă! a demascat metodele inchizitoriale folosite împotriva Martorilor din Spania în 1961, autorităţile spaniole au fost asaltate de scrisori de protest. Oficialităţile au fost şocate să constate că oameni din întreaga lume ştiau exact ce se întâmplă şi, drept rezultat, chiar dacă persecuţia a continuat, unii dintre poliţişti au început să-i trateze pe Martori cu mai multă consideraţie. De asemenea, în diverse ţări africane, oficialităţile au primit scrisori de la Martorii din multe alte părţi ale lumii care erau informaţi despre modul plin de cruzime în care erau trataţi fraţii şi surorile lor creştine de acolo.

Dacă nu a existat o reacţie favorabilă din partea guvernelor, aceasta nu înseamnă că Martorii persecutaţi au fost uitaţi. Unele guverne şi-au continuat persecuţia timp de mulţi ani, de aceea au fost de repetate ori asaltate de apeluri şi de scrisori de protest. Aşa s-a întâmplat în Argentina. Cu o ocazie, în 1959, secretarul Ministerului Afacerilor Externe şi al Cultelor l-a dus pe unul dintre fraţii noştri într-o încăpere unde se aflau mai multe rafturi pline cu scrisori sosite din întreaga lume. El era uluit că cineva din îndepărtatele insule Fiji scrisese pentru a solicita respectarea libertăţii de închinare în Argentina.

În anumite cazuri, când conducătorii şi-au dat seama că pretutindeni se ştia despre ceea ce făceau ei şi că erau multe persoane cu adevărat preocupate de acest lucru, le-au acordat o mai mare libertate Martorilor. Aşa s-a întâmplat în Liberia, în 1963. Soldaţii guvernamentali i-au maltratat cu cruzime pe delegaţii aflaţi la congresul de la Gbarnga. Preşedintele Liberiei a fost asaltat de scrisori de protest din întreaga lume, iar Departamentul de Stat al Statelor Unite a intervenit, deoarece era implicat şi un cetăţean american. În cele din urmă, preşedintele Tubman a telegrafiat la sediul mondial al Societăţii Watch Tower declarând că era dispus să primească o delegaţie a Martorilor lui Iehova pentru a discuta problemele. Din delegaţie au făcut parte Milton Henschel şi John Charuk care se aflaseră la Gbarnga. Dl Tubman a recunoscut că cele petrecute erau „o ruşine“ şi a spus: „Îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru“.

După această întrevedere, a fost emisă o ordonanţă care-i înştiinţa pe „toţi cetăţenii din întreaga ţară că Martorii lui Iehova vor avea dreptul şi privilegiul să se bucure de libertate în orice parte a ţării pentru îndeplinirea lucrării lor misionare şi a închinării lor religioase fără vreo molestare din partea cuiva. Ei vor beneficia de protecţie din partea legii atât pentru persoana lor, cât şi pentru bunurile lor, precum şi dreptul de a se închina în mod liber lui Dumnezeu în armonie cu ceea ce le dictează conştiinţa, respectând în acelaşi timp legile Republicii şi manifestând respect faţă de drapelul naţional prin faptul că stau în poziţie de drepţi atunci când acesta este înălţat sau coborât în timpul  unor ceremonii“. Nu  li se cerea însă să salute drapelul, încălcându-şi conştiinţa creştină.

Însă în Malawi, nici până în anul 1992 nu fusese încă pronunţată o astfel de ordonanţă oficială, deşi actele de violenţă împotriva Martorilor se atenuaseră considerabil. Martorii lui Iehova din această ţară au fost victimele uneia dintre cele mai înverşunate persecuţii religioase din istoria Africii. Un asemenea val de persecuţii a măturat ţara în 1967; un altul s-a declanşat la începutul anilor ’70. Din toate părţile lumii au fost trimise zeci de mii de scrisori care pledau în favoarea lor. Au fost date telefoane şi au fost trimise telegrame. Multe personalităţi ale lumii şi-au ridicat vocile în numele unor principii umanitare.

Actele de brutalitate au fost atât de îngrozitoare încât, în 1972, 19 000 de Martori ai lui Iehova împreună cu copiii lor au trecut frontiera, refugiindu-se în Zambia. Congregaţiile vecine ale Martorilor din Zambia au adunat imediat alimente şi pături pentru fraţii lor. Bani şi articole de primă necesitate, donate de Martori ai lui Iehova din întreaga lume, au ajuns la filialele Watch Tower de unde au fost distribuite refugiaţilor prin intermediul sediului mondial din New York. S-a primit mai mult decât suficient pentru a le furniza cele necesare refugiaţilor din lagărul de la Sinda Misale. Când s-a răspândit prin lagăr vestea despre sosirea unor camioane încărcate cu alimente, îmbrăcăminte şi prelate care să fie folosite ca acoperişuri, fraţii din Malawi nu şi-au putut opri lacrimile de bucurie în faţa acestei manifestări de iubire din partea fraţilor lor creştini.

Când vreunul dintre Martori este în detenţie, ceilalţi nu-l uită, nici chiar cu riscul propriei lor vieţi. În timpul interdicţiei din Argentina, când un grup de Martori a fost deţinut timp de 45 de ore, alţi patru Martori le-au adus alimente şi îmbrăcăminte, iar, ca urmare, au fost şi ei arestaţi. În 1989, soţia unui supraveghetor de circumscripţie din Burundi, când a aflat în ce condiţii se găseau fraţii ei creştini, a încercat să le ducă alimente la închisoare. Dar a fost arestată şi ea şi a fost ţinută ostatică timp de două săptămâni, deoarece poliţia încerca să-l prindă pe soţul ei.

Pe lângă tot ceea ce pot face în aceste moduri, iubirea pentru fraţii lor creştini îi îndeamnă pe Martorii lui Iehova să-i adreseze rugăciuni lui Dumnezeu în favoarea acestora. Ei nu se roagă ca Dumnezeu să pună capăt imediat războaielor şi penuriei de alimente, deoarece Isus Cristos a prezis aceste lucruri pentru timpurile noastre (Mat. 24:7). Ei nici nu se roagă ca Dumnezeu să împiedice persecuţiile, deoarece Biblia afirmă în mod clar că adevăraţii creştini vor fi persecutaţi (Ioan 15:20; 2 Tim. 3:12). Însă ei îl imploră fierbinte pe Dumnezeu ca fraţii şi surorile lor creştine să fie întăriţi pentru a rămâne fermi în credinţă în faţa oricăror încercări (compară cu Coloseni 4:12). Faptele care atestă tăria lor spirituală demonstrează din plin că aceste rugăciuni sunt ascultate.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 305]

Acordarea ajutorului în cazul unor necesităţi speciale nu se face la întâmplare

[Text generic pe pagina 307]

Un ajutor care izvorăşte dintr-un interes iubitor faţă de alţii

[Text generic pe pagina 308]

Ei fac faţă unei mari nevoi de ajutor

[Text generic pe pagina 312]

O acţiune de căutare sistematică a fiecărui Martor din zona sinistrată

[Text generic pe pagina 315]

Ei le fac bine şi celor care nu sunt Martori

[Text generic pe pagina 317]

Lacrimi de bucurie pentru iubirea manifestată de fraţii lor creştini

[Chenarul de la pagina 309]

Voi vă iubiţi cu adevărat unii pe alţii“

Când i-au văzut pe voluntarii Martori restaurând complet locuinţa grav avariată a unei surori creştine din Libanul sfâşiat de război, vecinii ei s-au simţit îndemnaţi să spună: „De unde vine această iubire? Ce fel de oameni sunteţi voi?“ Iar o musulmană, privind cum a fost curăţată şi reparată locuinţa unei Martore, a declarat: „Voi vă iubiţi cu adevărat unii pe alţii. Religia voastră este cea adevărată“.

[Chenarul de la pagina 316]

Adevăraţi fraţi şi surori

„Arkansas Gazette“ spunea referitor la Martorii cubanezi refugiaţi la Fort Chaffee următoarele: „Ei au fost primii care s-au mutat în locuinţe noi, deoarece «fraţii şi surorile lor» din America, Martori ai lui Iehova ca şi ei, s-au dus să-i caute. . . . Când Martorii îi numesc pe colaboratorii lor spirituali dintr-o altă ţară «fraţi şi surori», ei vor să spună exact acest lucru“. — Numărul din 19 aprilie 1981.

[Legenda fotografiilor de la pagina 306]

După cel de-al II-lea război mondial, ei au trimis alimente şi îmbrăcăminte colaboratorilor lor în credinţă din 18 ţări

Statele Unite

Elveţia

[Legenda fotografiei de la pagina 310]

În 1990, Martorii din ţările vecine şi-au unit eforturile pentru a-i ajuta pe colaboratorii lor în credinţă din România

[Legenda fotografiilor de la pagina 311]

Martorii care au supravieţuit unui cutremur din Perú şi-au construit propriul lor oraş de refugiu şi s-au ajutat unii pe alţii

Ajutoarele furnizate de alţi Martori (jos) au fost printre primele care au ajuns în zonă

[Legenda fotografiilor de la pagina 313]

Eforturile de ajutorare includ adeseori trimiterea de materiale şi de voluntari pentru a-i ajuta pe Martorii locali să-şi reconstruiască locuinţele

Guatemala

Panama

Mexic

[Legenda fotografiei de la pagina 314]

Eforturile de ajutorare depuse de Martori includ edificarea spirituală. În Grecia, atât în oraşul Kalamata, cât şi în afara lui, au fost instalate imediat corturi pentru ţinerea întrunirilor