Faptele apostolilor 23:1-35

  • Pavel vorbește înaintea Sanhedrinului (1-10)

  • Pavel este întărit de Domnul (11)

  • Se pune la cale uciderea lui Pavel (12-22)

  • Pavel este dus la Cezareea (23-35)

23  Pavel s-a uitat țintă la cei din Sanhedrin și a zis: „Bărbaților, fraților, eu m-am purtat înaintea lui Dumnezeu cu o conștiință perfect curată+ până în ziua aceasta”. 2  Atunci marele preot Anania le-a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3  Pavel i-a zis: „Te va lovi Dumnezeu, perete văruit! Tu stai să mă judeci după Lege și, în același timp, încalci Legea poruncind să fiu lovit?”. 4  Cei care erau lângă el au zis: „Îl insulți pe marele preot al lui Dumnezeu?”. 5  Pavel a spus: „Fraților, n-am știut că este marele preot. Căci este scris: «Să nu vorbești disprețuitor despre un conducător al poporului tău!»”.+ 6  Știind că o parte din Sanhedrin erau saduchei, iar cealaltă, farisei, Pavel a strigat: „Bărbaților, fraților, eu sunt fariseu,+ fiu de farisei. Pentru speranța în învierea morților sunt judecat!”. 7  Când a spus aceasta, între farisei și saduchei s-a iscat o neînțelegere, iar adunarea s-a dezbinat. 8  Căci saducheii spun că nu există nici înviere, nici înger, nici spirit, pe când fariseii cred în* toate acestea.+ 9  Atunci s-a produs o mare tulburare, iar unii scribi din partidul fariseilor s-au ridicat și au început să susțină cu tărie: „Noi nu găsim nimic rău la omul acesta! Dar, dacă i-a vorbit un spirit sau un înger . . .”.+ 10  Și, fiindcă neînțelegerea lua amploare, comandantul s-a temut că Pavel va fi sfâșiat de ei și le-a poruncit soldaților să coboare, să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în cazarmă. 11  Dar, în noaptea care a urmat, Domnul a stat lângă el și a zis: „Fii curajos!+ Căci, așa cum ai depus o mărturie temeinică despre mine în Ierusalim, tot așa va trebui să depui mărturie și în Roma”.+ 12  Când s-a făcut ziuă, iudeii au pus la cale un complot și au jurat* să nu mănânce și să nu bea până nu-l vor omorî pe Pavel. 13  Cei care au jurat, punând la cale acest complot, erau peste 40. 14  Acești bărbați s-au dus la preoții principali și la bătrâni și au zis: „Noi am jurat solemn* să nu mâncăm nimic până nu-l vom omorî pe Pavel. 15  De aceea, voi, împreună cu Sanhedrinul, spuneți-i comandantului să-l aducă jos la voi, ca și cum ați vrea să cercetați mai bine cazul lui. Dar, înainte ca el să ajungă, noi vom fi pregătiți să-l ucidem”. 16  Însă fiul surorii lui Pavel a auzit de acest complot, s-a dus la cazarmă și i-a dat de știre lui Pavel. 17  Atunci Pavel l-a chemat la el pe unul dintre centurioni și i-a zis: „Du-l pe tânărul acesta la comandant, căci are ceva să-i spună”. 18  El l-a luat, l-a dus la comandant și a zis: „Deținutul Pavel m-a chemat și m-a rugat să-l aduc pe tânărul acesta la tine, fiindcă are ceva să-ți spună”. 19  Comandantul l-a luat de mână, l-a tras deoparte și l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”. 20  El a zis: „Iudeii s-au înțeles să-ți ceară să-l aduci mâine pe Pavel jos, la Sanhedrin, ca și cum ar vrea să afle mai multe amănunte despre cazul lui.+ 21  Dar nu te lăsa convins de ei, căci peste 40 de bărbați de-ai lor așteaptă să-l atace și au jurat* să nu mănânce și să nu bea până nu-l vor omorî.+ Și acum ei sunt pregătiți și nu așteaptă decât permisiunea ta”. 22  Atunci comandantul l-a lăsat pe tânăr să plece după ce i-a poruncit: „Să nu spui nimănui că m-ai înștiințat despre lucrul acesta”. 23  Și el i-a chemat pe doi centurioni și le-a zis: „Pregătiți 200 de soldați, precum și 70 de călăreți și 200 de lăncieri ca să plece la Cezareea la ceasul al treilea din noapte*. 24  De asemenea, aduceți niște cai pentru ca Pavel să fie dus călare și să ajungă în siguranță la guvernatorul Felix”. 25  Și a scris o scrisoare, în care spunea: 26  „Claudiu Lisias, către Excelența Sa, guvernatorul Felix: Salutare! 27  Omul acesta a fost prins de iudei și era pe punctul să fie ucis de ei, dar eu am venit repede cu soldații și l-am scăpat,+ pentru că am aflat că este roman.+ 28  Și, vrând să aflu motivul pentru care îl acuzau, l-am dus jos, în Sanhedrinul lor.+ 29  Am constatat că era acuzat de chestiuni legate de Legea lor,+ dar că nu era învinuit de niciun lucru care să merite moartea sau închisoarea. 30  Însă, fiindcă mi-a fost dezvăluit un complot împotriva acestui om,+ l-am trimis imediat la tine și le-am poruncit acuzatorilor să vorbească împotriva lui înaintea ta”. 31  Astfel, soldații l-au luat pe Pavel+ potrivit ordinelor primite și l-au dus noaptea la Antipatrida. 32  A doua zi i-au lăsat pe călăreți să meargă mai departe cu el, iar ei s-au întors la cazarmă. 33  Călăreții au intrat în Cezareea, i-au dat guvernatorului scrisoarea și l-au adus pe Pavel înaintea lui. 34  El a citit-o, a întrebat din ce provincie era și a aflat că era din Cilicia.+ 35  Apoi a zis: „Voi asculta tot ce ai de spus când vor sosi acuzatorii tăi”.+ Și a poruncit să fie păzit în palatul* lui Irod.

Note de subsol

Sau „afirmă public”.
Sau „s-au legat cu blestem”.
Sau „ne-am legat solemn cu blestem”.
Sau „s-au legat cu blestem”.
Adică aproximativ ora 21.
Sau „pretoriul”.