Sanhedrinul: Vezi nota de studiu de la Mt 26:59.

Pilat: Pilat a fost numit guvernator (prefect) al Iudeei de împăratul Tiberiu în 26 e.n. și a rămas în funcție aproximativ 10 ani. Pilat este menționat și de unii scriitori din vechime, de exemplu de istoricul roman Tacitus, care a scris că Pilat a ordonat executarea lui Cristos în timpul domniei lui Tiberiu. O inscripție în latină ce conține cuvintele „Ponțiu Pilat, prefectul Iudeei” a fost găsită în teatrul roman antic din Cezareea (Israel). (Referitor la teritoriul guvernat de Ponțiu Pilat, vezi Ap. B10.)

Ești tu regele iudeilor?: Vezi nota de studiu de la Mt 27:11.

Chiar tu o spui: Vezi nota de studiu de la Mt 27:11.

obișnuia să elibereze un deținut: Acest episod este menționat de toți cei patru evangheliști. (Mt 27:15-23; Lu 23:16-25; Ioa 18:39, 40) Deși în Scripturile ebraice nu există nicio bază sau precedent pentru acest obicei, se pare că, în zilele lui Isus, el era deja împământenit la evrei. Obiceiul nu li se părea ciudat romanilor, întrucât există dovezi că ei eliberau deținuți pentru a le face pe plac mulțimilor.

din nou: Așa cum se arată în Lu 23:18-23, mulțimea a strigat de cel puțin trei ori, cerându-i lui Pilat să-l omoare pe Isus. Relatarea din Marcu arată că Pilat a pus de trei ori întrebări mulțimii cu privire la Isus. (Mr 15:9, 12, 14)

biciuit: Vezi nota de studiu de la Mt 27:26.

palatului guvernatorului: Vezi nota de studiu de la Mt 27:27.

Ei l-au îmbrăcat în purpură: Soldații au făcut aceasta pentru a-și bate joc de Isus și a lua în derâdere regalitatea sa. Relatarea lui Matei (27:28) spune că ei l-au acoperit pe Isus „cu o mantie stacojie”. Era un tip de mantie purtată de regi, de magistrați sau de ofițeri. Relatările lui Marcu și Ioan (19:2) spun că această mantie era purpurie. În timpurile antice însă, termenul „purpuriu” era folosit cu referire la orice culoare obținută dintr-un amestec de roșu și albastru. De asemenea, unghiul, reflexia luminii și fundalul puteau influența modul în care era percepută culoarea. Faptul că în evanghelii culoarea este prezentată ușor diferit dovedește că scriitorii acestora nu au copiat pur și simplu unul de la altul.

coroană: Pe lângă mantia purpurie (menționată mai înainte în acest verset), lui Isus i-au fost date în semn de batjocură și alte simboluri ale regalității: spini drept coroană și, potrivit cu Mt 27:29, „o trestie” drept sceptru.

Salutare: Vezi nota de studiu de la Mt 27:29.

îl scuipau: Acest tratament disprețuitor aplicat lui Isus a împlinit cuvintele sale consemnate în Mr 10:34, precum și profeția referitoare la Mesia din Is 50:6. (Vezi nota de studiu de la Mr 10:34.)

s-au plecat înaintea lui: Sau „i-au adus omagiu”. Aici verbul grecesc proskynéō este folosit cu referire la soldații care s-au plecat înaintea lui Isus și l-au numit „rege al iudeilor” în semn de batjocură. (Mr 15:18; vezi nota de studiu de la Mt 2:2)

să-l țintuiască pe stâlp: Sau „să-l atârne pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

Cirena: Vezi nota de studiu de la Mt 27:32.

tatăl lui Alexandru și al lui Ruf: Numai Marcu menționează acest detaliu cu privire la Simon din Cirena.

i-au poruncit: Sau „l-au obligat să îndeplinească un serviciu”. Aici se face referire la serviciul obligatoriu pe care autoritățile romane i-l puteau impune unui cetățean. De exemplu, ei puteau obliga oameni sau animale să îndeplinească o sarcină sau puteau rechiziționa orice considerau că era necesar pentru a urgenta rezolvarea unor chestiuni oficiale. (Vezi nota de studiu de la Mt 5:41.)

stâlpul de tortură: Vezi nota de studiu de la Mt 27:32.

Golgota: Vezi nota de studiu de la Mt 27:33.

Locul Craniului: Expresia grecească Kraníou Tópos reprezintă redarea termenului de origine ebraică Golgota. (Vezi notele de studiu de la Ioa 19:17.) Unele traduceri ale Bibliei folosesc în Lu 23:33 termenul Calvar, care provine din latinescul calvaria („craniu”), ce apare în Vulgata.

vin amestecat cu smirnă: Relatarea paralelă din Mt 27:34 spune că vinul era „amestecat cu fiere”. Se pare că această băutură conținea și smirnă, și fiere. Amestecul se dădea probabil pentru a face durerea mai suportabilă. (Vezi nota de studiu de la el n-a vrut să-l ia, din acest verset, și nota de studiu de la Mt 27:34.)

el n-a vrut să-l ia: Evident, Isus a vrut să rămână complet lucid în timpul acestui test al credinței.

au împărțit între ei veșmintele sale: Vezi nota de studiu de la Mt 27:35.

aruncând sorții: Vezi Glosarul, „Sorți”.

ceasul al treilea: Adică aproximativ ora 9. Unii susțin că există o contradicție între această relatare și Ioa 19:14-16, care spune că era „pe la ceasul al șaselea” când Pilat l-a predat pe Isus ca să fie executat. Deși Scripturile nu explică în mod concret această diferență, există unii factori de care trebuie să ținem cont: În general, relatările din evanghelii se armonizează în ce privește plasarea în timp a evenimentelor din ultima zi a vieții pământești a lui Isus. Toate cele patru evanghelii arată că preoții și bătrânii s-au întâlnit după ivirea zorilor și, apoi, l-au predat pe Isus guvernatorului roman Ponțiu Pilat. (Mt 27:1, 2; Mr 15:1; Lu 22:66–23:1; Ioa 18:28) Matei, Marcu și Luca menționează toți că, atunci când Isus era deja pe stâlp, în toată țara s-a făcut întuneric de la „ceasul al șaselea . . . până la ceasul al nouălea”. (Mt 27:45, 46; Mr 15:33, 34; Lu 23:44) Un factor care este posibil să fi influențat plasarea în timp a execuției lui Isus este acesta: Biciuirea era considerată de unii ca făcând parte din procedura de execuție. Uneori, condamnatul era biciuit cu atâta cruzime încât murea. Și Isus a fost biciuit cu brutalitate, întrucât nu a putut să-și ducă singur stâlpul de tortură până la capăt, ci a fost nevoie ca altcineva să i-l ducă. (Lu 23:26; Ioa 19:17) În cazul în care biciuirea era considerată începutul procedurii de execuție, trebuie să fi trecut un anumit timp până când Isus a fost efectiv țintuit pe stâlp. Este interesant de observat că Mt 27:26 și Mr 15:15 menționează biciuirea și țintuirea pe stâlp împreună. Prin urmare, persoane diferite puteau să indice momente diferite pentru execuție în funcție de ceea ce înțelegeau că includea procedura de execuție. Acest lucru ar explica de ce Pilat a fost surprins când a aflat că Isus a murit atât de repede după ce a fost țintuit pe stâlp; probabil, el considera că execuția abia începuse. (Mr 15:44) În plus, potrivit obiceiului vremii, scriitorii Bibliei au împărțit deseori ziua în patru intervale a câte trei ore, așa cum se împărțea și noaptea. Împărțirea zilei în felul acesta explică de ce se face deseori referire la ceasul al treilea, al șaselea și al nouălea (care se calculau de la răsăritul soarelui, adică de la aproximativ 6 dimineața). (Mt 20:1-5; Ioa 4:6; Fa 2:15; 3:1; 10:3, 9, 30) De asemenea, la vremea aceea nu existau instrumente exacte de măsurare a timpului, astfel că momentele din zi erau deseori aproximate, ca în Ioa 19:14, unde apare construcția „pe la”. (Mt 27:46; Lu 23:44; Ioa 4:6; Fa 10:3, 9) În concluzie: Când au vorbit despre execuția lui Isus, Marcu s-a referit atât la biciuire, cât și la țintuirea pe stâlp, în timp ce Ioan s-a referit doar la țintuirea pe stâlp. Totodată, este posibil ca ambii scriitori să fi rotunjit timpul până la cel mai apropiat interval de trei ore; astfel, Marcu a menționat ultima oră a primului interval din zi (aproximativ 9 dimineața), iar Ioan, ultima oră a celui de-al doilea interval (aproximativ ora 12). În plus, Ioan a folosit construcția „pe la” când s-a referit la momentul execuției. Acești factori pot explica diferența dintre orele specificate în relatări. Faptul că Ioan, care a scris zeci de ani mai târziu, a indicat o oră diferită de cea indicată de Marcu arată că el nu a copiat pur și simplu relatarea lui Marcu.

tâlhari: Vezi nota de studiu de la Mt 27:38.

Câteva manuscrise mai recente adaugă aici cuvintele: „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: «A fost pus în numărul celor fără de lege»”, citând o parte din Is 53:12. Dar aceste cuvinte nu apar în cele mai vechi și mai demne de încredere manuscrise și, fără îndoială, nu fac parte din textul original al cărții lui Marcu. O afirmație similară se găsește în Lu 22:37, verset scris sub inspirație divină. Unii erudiți sunt de părere că un copist a inserat în relatarea lui Marcu cuvintele din relatarea lui Luca. (Vezi Ap. A3.)

dând din cap: Vezi nota de studiu de la Mt 27:39.

stâlpul de tortură: Vezi nota de studiu de la Mt 27:32.

stâlpul de tortură: Vezi nota de studiu de la Mt 27:32.

ceasul al șaselea: Adică aproximativ ora 12. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

întuneric: Relatarea paralelă din Luca precizează și că „lumina soarelui a dispărut”. (Lu 23:44, 45) Acest întuneric a fost rezultatul unui miracol realizat de Dumnezeu. Nu putea fi cauzat de o eclipsă de soare. Eclipsele au loc doar când este lună nouă, însă acum era perioada Paștelui, când luna este plină. În plus, întunericul a durat trei ore, în timp ce durata maximă a unei eclipse totale este de mai puțin de opt minute.

ceasul al nouălea: Adică aproximativ ora 15. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:3.)

Eli, Eli, lama sabactani?: Vezi nota de studiu de la Mt 27:46.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu: Vezi nota de studiu de la Mt 27:46.

Ilie: Nume de origine ebraică, însemnând „Dumnezeul meu este Iehova”.

vin acru: Vezi nota de studiu de la Mt 27:48.

trestie: Vezi nota de studiu de la Mt 27:48.

și-a dat ultima suflare: Sau „a încetat să respire”. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:50.)

perdeaua: Vezi nota de studiu de la Mt 27:51.

sanctuarului: Vezi nota de studiu de la Mt 27:51.

centurionul: Ofițer din armata romană care avea în subordine aproximativ 100 de soldați. (Vezi Glosarul.) Este posibil ca acest ofițer să fi fost prezent când Isus a compărut înaintea lui Pilat și să-i fi auzit pe evrei spunând că Isus se considera Fiul lui Dumnezeu. (Mr 15:16; Ioa 19:7) Marcu folosește aici termenul grecesc kentyríōn, împrumutat din latină, care apare și în Mr 15:44, 45. (Vezi „Introducere la cartea Marcu” și notele de studiu de la Mr 6:27; Ioa 19:20.)

Maria Magdalena: Vezi nota de studiu de la Mt 27:56.

Iacov cel Mic: Unul dintre apostolii lui Isus. A fost fiul lui Alfeu. (Mt 10:2, 3; Mr 3:18; Lu 6:15; Fa 1:13) Apelativul „cel Mic” ar putea sugera că acest Iacov era fie mai tânăr, fie mai scund decât celălalt apostol Iacov, fiul lui Zebedei.

Iose: Formă prescurtată a numelui ebraic „Iosifia”, care înseamnă „Fie ca Iah să mai dea (să sporească)”, „Iah a mai dat (a sporit)”. Deși în câteva manuscrise aici apare „Iosif”, majoritatea manuscriselor antice spun „Iose”. (Compară cu relatarea paralelă din Mt 27:56.)

Salome: Provine, probabil, dintr-un termen ebraic care înseamnă „pace”. Această femeie a fost un discipol al lui Isus. Comparând Mt 27:56 cu Mr 3:17 și 15:40, am putea deduce că Salome a fost mama apostolilor Iacov și Ioan; Matei vorbește despre „mama fiilor lui Zebedei”, în timp ce Marcu o numește „Salome”. În plus, comparând aceste versete cu Ioa 19:25, tragem concluzia că este posibil ca Salome să fi fost sora Mariei, mama lui Isus. În acest caz, Iacov și Ioan erau veri primari cu Isus. Așa cum reiese din Mt 27:55, 56, Mr 15:41 și Lu 8:3, Salome s-a numărat printre femeile care l-au însoțit pe Isus și i-au slujit cu bunurile lor.

Pregătirea: Întrucât a scris, se pare, în special pentru neevrei, Marcu precizează că era vorba de ziua dinaintea sabatului, explicație care nu se găsește în alte evanghelii. (Mt 27:62; Lu 23:54; Ioa 19:31) În această zi, evreii se pregăteau de sabat făcând mai multă mâncare și terminând orice activitate ce nu putea fi amânată până după sabat. Ziua Pregătirii menționată în acest verset a căzut în 14 nisan. (Vezi Glosarul.)

Iosif: Detaliile pe care le dau scriitorii evangheliilor cu privire la Iosif reflectă perspectiva proprie din care relatează evenimentele. Matei, un încasator de impozite, spune că Iosif era „un om bogat”; Marcu, care a scris pentru romani, spune că era „un membru respectat al Consiliului”, care aștepta Regatul lui Dumnezeu; Luca, un medic plin de empatie, spune că era „un om bun și drept”, care nu susținuse prin vot acțiunea Consiliului împotriva lui Isus; doar Ioan menționează că Iosif era discipol „pe ascuns, de teama iudeilor”. (Mt 27:57-60; Mr 15:43-46; Lu 23:50-53; Ioa 19:38-42)

Arimateea: Vezi nota de studiu de la Mt 27:57.

membru . . . al Consiliului: Sau „consilier”, adică un membru al Sanhedrinului, curtea supremă evreiască, aflată la Ierusalim. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:59 și Glosarul, „Sanhedrin”.)

mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 27:60.

o piatră: Din câte se pare, era o piatră rotundă, întrucât în acest verset se spune că a fost rostogolită peste intrarea în mormânt, iar în Mr 16:4 se spune că, la învierea lui Isus, piatra „fusese rostogolită”, sau dată la o parte, de la intrare. Este posibil ca această piatră să fi cântărit o tonă sau chiar mai mult. Matei o numește „o piatră mare”. (Mt 27:60)