„IAR n-am reuşit!“ De câte ori nu ne-am spus asta când n-am putut să facem ce ne-am propus? O mamă creştină care trebuie să-i poarte în permanenţă de grijă nou-născutului ei şi nu se poate ocupa mai mult de lucrurile spirituale s-ar putea exprima astfel deoarece se simte istovită şi frustrată. Din cauza modului în care a fost tratat în copilărie, un creştin ar putea crede că nu face niciodată suficient pentru congregaţie. O Martoră în vârstă se poate simţi descurajată văzând că nu mai reuşeşte să participe la activităţi creştine în aceeaşi măsură ca atunci când era mai în putere. „Îmi vine să plâng când aud o temă în care suntem îndemnaţi să facem pionierat“, spune Christiane, căreia situaţia familială nu-i permite să facă atât cât şi-ar dori în serviciul lui Iehova.

Cum putem lupta cu astfel de sentimente? Cum au reuşit unii creştini să-şi privească în mod realist situaţia? Ce foloase ne aduc aşteptările realiste?

Să ne fixăm obiective rezonabile

Apostolul Pavel a arătat cum ne putem păstra bucuria, spunând: „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Încă o dată spun: Bucuraţi-vă! Rezonabilitatea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii!“ (Filip. 4:4, 5). Pentru a simţi bucurie şi satisfacţie în timp ce îi slujim lui Dumnezeu, trebuie să avem aşteptări realiste, ţinând cont de capacităţile noastre şi de împrejurările în care ne aflăm. Dacă ne fixăm obiective nerealiste şi încercăm cu orice preţ să le atingem, ne vom supune unui stres inutil. Pe de altă parte, trebuie să fim atenţi să nu devenim prea îngăduitori cu noi înşine, folosind aşa-zisele noastre limite ca scuză pentru a încetini ritmul în serviciul creştin mai mult decât este necesar.

Indiferent de situaţia noastră, Iehova ne cere tuturor să-i oferim ce avem mai bun: un serviciu îndeplinit din toată inima şi din tot sufletul (Col. 3:23, 24). Dacă i-am da mai puţin, n-am trăi în armonie cu dedicarea noastră (Rom. 12:1). Mai mult, ne-am priva singuri de satisfacţia profundă, de bucuria autentică şi de alte binecuvântări ce decurg dintr-un serviciu înfăptuit din tot sufletul (Prov. 10:22).

Cuvântul tradus în Biblie prin „rezonabil“ transmite ideea de consideraţie şi înseamnă literalmente „care cedează“ (Iac. 3:17, nota de subsol). El are totodată sensul de a nu fi exagerat de sever. Aşadar, omul rezonabil este echilibrat când îşi analizează situaţia. Pentru unii însă acest lucru nu e uşor, chiar  dacă faţă de alţii au consideraţie. Să ne gândim: dacă observăm că un prieten apropiat încearcă să facă prea multe lucruri şi este epuizat, oare nu-l vom ajuta să înţeleagă că ar fi înţelept să schimbe ceva? Prin urmare, şi noi trebuie să învăţăm să ne dăm seama când încercăm să facem mai mult decât ne permit capacităţile şi situaţia (Prov. 11:17).

Totuşi, ar putea fi o adevărată provocare să ne privim realist limitele dacă, în copilărie, părinţii au fost foarte exigenţi cu noi. Unii copii au simţit că trebuiau să fie întotdeauna mai buni sau să facă mai mult pentru a câştiga iubirea părinţilor. Dacă ne regăsim în această descriere, s-ar putea să avem o idee greşită despre modul în care ne priveşte Iehova. El ne iubeşte pentru că îi slujim din toată inima. Cuvântul său ne asigură că Dumnezeu „ştie bine din ce suntem făcuţi, îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Ps. 103:14). El ne cunoaşte limitele şi ne iubeşte deoarece îi slujim cu zel în pofida lor. Amintindu-ne că Dumnezeul nostru nu este greu de mulţumit, vom fi modeşti şi nu vom avea aşteptări exagerat de mari de la noi înşine, ci ne vom recunoaşte limitele (Mica 6:8).

Însă unora nu le e uşor să fie echilibraţi. Dacă acesta este şi cazul tău, de ce n-ai apela la ajutorul unui creştin cu experienţă care te cunoaşte bine? (Prov. 27:9) De exemplu, îţi doreşti să faci pionierat regular dar nu reuşeşti să atingi acest frumos obiectiv? Poate că ai nevoie de ajutor pentru a-ţi simplifica viaţa. Ai putea discuta cu acel prieten de încredere ca să stabileşti dacă în prezent pionieratul regular este un obiectiv practic pentru tine, având în vedere numeroasele tale responsabilităţi familiale. El te-ar putea ajuta să-ţi dai seama dacă vei face faţă programului pe care îl presupune pionieratul şi ce schimbări se impun. Într-o familie, soţul este cel mai în măsură să-şi ajute soţia să-şi găsească un ritm potrivit capacităţilor ei. De pildă, el i-ar putea sugera să se odihnească înainte de a începe o lună de activitate sporită. Astfel ea îşi va reîmprospăta forţele şi îşi va păstra bucuria în lucrarea de predicare.

Să ne concentrăm asupra a ceea ce putem face

Vârsta înaintată ori o sănătate şubredă ne-ar putea limita serviciul pentru Iehova. Dacă eşti părinte, poate ai impresia că nu prea tragi foloase din studiul personal sau din întrunirile creştine deoarece îngrijirea copiilor te solicită şi îţi ia mult timp. Dar de ce să te concentrezi asupra limitelor tale? Oare nu tocmai acest lucru te împiedică să vezi ceea ce stă în puterea ta să faci?

Cu mii de ani în urmă, un levit a exprimat o dorinţă lăudabilă, dar pe care nu şi-o putea  împlini. Deşi avea privilegiul de a sluji două săptămâni pe an la templu, el îşi dorea să locuiască în permanenţă în apropierea altarului (Ps. 84:1–3). Ce l-a ajutat pe acest bărbat fidel să-şi păstreze bucuria? El a înţeles că şi o singură zi petrecută în curţile templului era un privilegiu unic (Ps. 84:4, 5, 10). În mod asemănător, în loc să permitem minţii să stăruie asupra limitelor noastre, să ne străduim să recunoaştem şi să apreciem ceea ce putem face.

Să luăm un exemplu. Nerlande, o soră din Canada, care este imobilizată într-un scaun cu rotile, simţea că nu face atât cât îşi dorea în lucrarea de predicare. Însă şi-a schimbat modul de a privi lucrurile. Astfel, centrul comercial din apropierea locuinţei sale a devenit teritoriul ei. Ea spune: „Stau în scaunul cu rotile lângă o bancă; mă bucur că am ocazia să le depun mărturie oamenilor care vin şi se aşază câteva clipe“. Participarea la această valoroasă formă a serviciului îi aduce multă satisfacţie lui Nerlande.

Să facem schimbările necesare

Un vas cu pânzele umflate de vânt poate înainta cu viteză foarte mare. Însă, pe timp de furtună, cel de la cârmă trebuie să strângă pânzele. Deşi nu poate ţine furtuna sub control, adaptându-se la noile împrejurări, îşi va putea ţine sub control vasul. Când trecem prin situaţii potrivnice, asemănătoare furtunilor, adesea nici noi nu avem control asupra lor. Dar, atât cât este posibil, vom putea avea control asupra vieţii noastre făcând unele schimbări, folosindu-ne altfel resursele fizice, mintale şi emoţionale. Dacă vom ţine cont de noile situaţii, nu ne vom pierde bucuria şi satisfacţia în serviciul lui Dumnezeu (Prov. 11:2).

Să luăm câteva exemple. Dacă nu avem prea multă energie, este bine să evităm activităţile epuizante în cursul zilei, pentru ca seara să participăm la întrunire. În acest fel, vom putea trage foloase maxime din asocierea cu colaboratorii creştini. Sau dacă o mamă nu poate merge în lucrarea din casă în casă deoarece copilul ei este bolnav, ea ar putea invita o soră cu care să depună mărturie prin telefon în timp ce copilul doarme.

Însă ce aţi putea face dacă împrejurările nu vă permit să studiaţi toate materialele  repartizate pentru întrunirile congregaţiei? Stabiliţi cât anume puteţi pregăti şi analizaţi fragmentele respective cu seriozitate. Aşadar, adaptându-vă obiectivele pe termen scurt, veţi rămâne activi şi vă veţi păstra bucuria.

Dar adaptarea obiectivelor pretinde hotărâre şi efort. Serge şi Agnès, un cuplu din Franţa, au fost nevoiţi să-şi schimbe radical planurile. „Când am aflat că Agnès era însărcinată, visul nostru de a deveni misionari s-a năruit“, mărturiseşte Serge, în prezent tată a două fete pline de viaţă. Iată ce spune el despre noul obiectiv pe care şi l-a fixat împreună cu soţia lui: „Nemaiputând sluji în altă ţară, am decis să fim «misionari» la noi în ţară şi ne-am alăturat unei grupe de limbă străină“. Ce foloase le-a adus noul obiectiv? „Ne simţim foarte utili în congregaţie“, remarcă Serge.

Odile este o soră de peste 70 de ani din Franţa. Ea suferă de osteoartrită la genunchi şi nu poate sta mult timp în picioare. Întrucât boala o împiedica să participe la lucrarea din casă în casă, era descurajată. Totuşi ea n-a renunţat şi s-a gândit la o metodă de predicare potrivită situaţiei sale: mărturia prin telefon. „Este mai uşor şi mai plăcut decât mi-am închipuit!“, ne spune ea. Această metodă i-a redat bucuria de a lua parte la lucrarea de predicare.

Aşteptările realiste aduc binecuvântări

Dacă vom avea aşteptări realiste de la noi înşine, nu ne vom simţi frustraţi. Fixându-ne obiective realizabile, vom avea sentimentul împlinirii în pofida limitelor noastre; ne vom bucura chiar şi pentru realizările relativ modeste (Gal. 6:4).

Cu cât vom fi mai echilibraţi în ceea ce aşteptăm de la noi, cu atât vom fi mai înţelegători cu fraţii noştri. Fiind conştienţi de limitele lor, vom fi întotdeauna recunoscători pentru ceea ce fac în folosul nostru. Iar dacă arătăm apreciere pentru ajutorul pe care ni-l oferă, vom colabora şi ne vom înţelege mai bine (1 Pet. 3:8). Să nu uităm că Iehova, Tatăl nostru iubitor, nu ne cere niciodată mai mult decât îi putem da. Având aşteptări realiste şi fixându-ne obiective realizabile, activităţile spirituale ne vor aduce mai multă bucurie şi satisfacţie.

[Text generic pe pagina 29]

Pentru a simţi bucurie şi satisfacţie în timp ce îi slujim lui Dumnezeu, trebuie să avem aşteptări realiste, ţinând cont de capacităţile noastre şi de împrejurările în care ne aflăm

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Nerlande face cu bucurie tot ce poate în lucrarea de predicare

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Să învăţăm „să strângem pânzele“

[Provenienţa fotografiei]

© Wave Royalty Free/age fotostock

[Legenda fotografiei de la pagina 32]

Serge şi Agnès au tras foloase după ce şi-au fixat noi obiective