În ale cui norme putem avea încredere?
În ale cui norme putem avea încredere?
Un turist care vizita pentru prima dată Africa a fost intrigat văzând pe marginea drumului un bărbat ce stătea în picioare drept, ca o săgeată. El a observat că la intervale de câteva minute omul îşi târşâia picioarele deplasându-se foarte încet într-o parte, în timp ce se ţinea în continuare drept. A trecut ceva timp până când turistul a înţeles de ce se mişca omul în acel mod: încerca să stea în umbra unui stâlp de telegraf. Umbra se mişca încet, în funcţie de poziţia pe care o avea soarele în acea după-amiază.
ÎNTOCMAI ca o umbră, viaţa omului şi normele sociale sunt într-o continuă schimbare. Însă Iehova Dumnezeu, „Tatăl luminilor cereşti“, este neschimbător. „La el“, scria discipolul Iacov, „nu există variaţie a rotaţiei umbrei“ (Iacov 1:17). Profetul evreu Maleahi a consemnat următoarea declaraţie a lui Dumnezeu: „Eu sunt DOMNUL, Eu nu Mă schimb“ (Maleahi 3:6). Adresându-se naţiunii Israel din timpul lui Isaia, Dumnezeu a spus: „Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. Eu sunt Cel care am creat“ (Isaia 46:4). Prin urmare, trecerea timpului nu afectează cu nimic încrederea pe care o putem avea în promisiunile Celui Atotputernic.
O lecţie din Legea mozaică
Aşa cum promisiunile lui Iehova sunt demne de încredere şi neschimbătoare, la fel sunt şi normele sale în ce priveşte binele şi răul. Aţi avea încredere într-un comerciant care foloseşte două seturi de greutăţi, dintre care numai unul este exact? Cu siguranţă nu. În mod asemănător, Proverbele 11:1; 20:10). În legea dată israeliţilor, Iehova a inclus şi următoarea poruncă: „Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de capacitate. Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe şi hine drepte: Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului“. — Leviticul 19:35, 36.
„cumpăna înşelătoare este o urâciune înaintea DOMNULUI, dar greutatea dreaptă Îi este plăcută“ (Ascultarea de această poruncă le-a adus israeliţilor atât favoarea divină, cât şi multe foloase materiale. În mod similar, aderarea la normele neschimbătoare ale lui Iehova nu numai în ce priveşte greutăţile şi unităţile de măsură, ci în toate domeniile vieţii aduce binecuvântări închinătorilor care îşi pun încrederea în el. Dumnezeu declară: „Eu, DOMNUL Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi“. — Isaia 48:17.
Care este cauza actualei degradări a normelor?
Biblia scoate în evidenţă cauza actualei degradări a normelor. Ultima carte a Bibliei, Revelaţia, descrie un război în cer, soldat cu repercusiuni grave asupra tuturor oamenilor, până în zilele noastre. Apostolul Ioan a scris: „Şi a izbucnit un război în cer: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul, şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat, dar acesta nu a fost mai tare, nici nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. Astfel, a fost azvârlit jos balaurul cel mare, şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pământ locuit; el a fost azvârlit jos, la pământ, iar îngerii lui au fost azvârliţi cu el“. — Revelaţia 12:7–9.
Care a fost consecinţa imediată a acestui război? Ioan a continuat astfel: „Din acest motiv, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ele! Vai de pământ şi de mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o furie mare, ştiind că nu are decât o perioadă scurtă de timp“. — Revelaţia 12:12.
Pentru pământ vai-ul a început în 1914, odată cu izbucnirea primului război mondial, care a pus capăt unei epoci ce avea norme foarte diferite de cele din prezent. „Războiul cel Mare din 1914–1918 e ca o fâşie de pământ ars ce desparte acea epocă de a noastră“, a remarcat istoricul Barbara Tuchman. „Nimicind atât de multe vieţi care s-ar fi putut dovedi înfloritoare, distrugând convingeri, schimbând idei şi provocând deziluzii, care au lăsat răni de nevindecat, el a creat o prăpastie de natură fizică şi psihologică între două epoci.“ Eric Hobsbawm, un alt istoric, confirmă aceste cuvinte: „După anul 1914 a avut loc o degradare considerabilă a normelor considerate fireşti în ţările dezvoltate . . . Este destul de greu să sesizăm cât de mult, şi din nefericire cât de repede, ne-am întors la normele pe care strămoşii noştri din secolul al XIX-lea le-ar fi catalogat drept barbare“.
În cartea sa Humanity — A Moral History of the Twentieth Century, scriitorul Jonathan Glover face următoarea remarcă: „O caracteristică a timpului nostru este dispariţia legilor morale“. Deşi, din cauza declinului religiei în Occident, este sceptic în ce priveşte o lege morală provenită dintr-o sursă externă, el avertizează: „Chiar şi aceia dintre noi care nu cred într-o lege morală furnizată de religie ar trebui totuşi să fie îngrijoraţi de dispariţia ei“.
Înşelarea încrederii — fie în domeniul comercial, politic sau religios, fie chiar în sfera relaţiilor personale şi familiale — şi consecinţele sale îngrozitoare sunt componente ale stratagemei maliţioase prin care Satan încearcă astăzi să-i distrugă pe locuitorii pământului. Satan este hotărât să lupte până la capăt şi să-i tragă odată cu el la distrugere pe toţi cei care se străduiesc să trăiască în conformitate cu normele lui Dumnezeu. — Revelaţia 12:17.
Există vreo cale de scăpare, o soluţie la răspândita înşelare a încrederii? Apostolul Petru răspunde: „Potrivit promisiunii [lui Dumnezeu], noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, şi în acestea va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Iată o promisiune în care putem avea încredere, deoarece Dumnezeu nu numai că are capacitatea de a-şi îndeplini scopul, dar ne şi garantează că aşa se va întâmpla. Despre orice ‘cuvânt care iese din gura sa’ Iehova declară: „Nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis“. Într-adevăr, o promisiune demnă de încredere! — Isaia 55:11; Revelaţia 21:4, 5.
Să trăim potrivit normelor lui Dumnezeu
Într-o lume ale cărei norme se schimbă şi decad, Martorii lui Iehova se străduiesc să se conformeze normelor de conduită oferite de Biblie. Prin urmare, ei sunt diferiţi de majoritatea oamenilor, atrăgând deseori atenţia — dar şi dispreţul — celorlalţi.
La un congres al Martorilor lui Iehova ţinut în Londra, un vorbitor a fost întrebat de un reporter de televiziune dacă Martorii lui Iehova sunt într-adevăr creştini. Răspunsul său a fost: „Da, cu siguranţă, întrucât Isus este modelul nostru. În timp ce lumea actuală este impregnată de egoism, noi ne concentrăm asupra lui Isus Cristos, considerând că el este calea, adevărul şi viaţa. Noi credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu, nu o parte a Trinităţii; deci înţelegerea noastră asupra Bibliei este diferită de cea a religiei tradiţionale“.
Când interviul a fost transmis pe canalul de televiziune BBC, reporterul a încheiat emisiunea astfel: „Am înţeles mult mai bine motivul pentru care Martorii lui Iehova bat la uşile noastre. În plus, nu cred că am mai văzut vreodată într-un singur loc şi în acelaşi timp 25 000 de persoane atât de frumos îmbrăcate şi atât de manierate“. Într-adevăr, acest observator a depus o bună mărturie despre cât de înţelept este să respecţi normele neschimbătoare ale lui Dumnezeu!
În timp ce unora li se poate părea respingătoare ideea de a trăi după norme pe care nu le-au conceput ei înşişi, vă îndemnăm să vă consultaţi propria Biblie pentru a afla care sunt normele divine. Însă nu vă mulţumiţi cu o examinare superficială. Urmaţi sfatul apostolului Pavel: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“ (Romani 12:2). Vizitaţi cea mai apropiată Sală a Regatului şi faceţi cunoştinţă cu Martorii de acolo. Veţi observa că sunt oameni obişnuiţi, care îşi pun speranţa în promisiunile Bibliei şi care demonstrează că au încredere în Dumnezeu încercând să trăiască în conformitate cu normele sale.
Dacă în viaţa personală veţi adera la normele neschimbătoare şi demne de încredere ale lui Dumnezeu, cu siguranţă veţi fi binecuvântaţi. Prin urmare, daţi curs invitaţiei lui Dumnezeu: ‘O! de ai lua aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi ca un râu şi dreptatea ta ca valurile mării’. — Isaia 48:18.
[Legenda fotografiilor de la pagina 5]
În prezent, încrederea este înşelată pe plan comercial, politic, religios şi familial