Vă simţiţi îndemnaţi să acţionaţi la fel ca Isus?

„Isus a văzut mult popor şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care nu aveau păstor; şi a început să-i înveţe.“ — MARCU 6:34.

1. Cum se explică faptul că oamenii manifestă calităţi admirabile?

DE-A lungul istoriei au existat multe persoane care au manifestat calităţi admirabile. Motivul este simplu. Iehova Dumnezeu posedă şi manifestă iubire, bunătate, generozitate şi alte calităţi pe care noi le preţuim. Oamenii au fost creaţi după imaginea lui Dumnezeu. Aşadar putem înţelege de ce mulţi oameni aveau să manifeste într-o anumită măsură iubire, bunătate, compasiune şi alte calităţi divine, după cum cei mai mulţi dovedesc că au o conştiinţă (Geneza 1:26; Romani 2:14, 15). Însă poate că vă daţi seama că unora le este mai uşor să manifeste aceste calităţi.

2. Care sunt unele lucrări bune pe care oamenii le efectuează, considerând, probabil, că îl imită pe Cristos?

² Probabil că aţi auzit de bărbaţi şi femei care, deseori, îi vizitează şi îi ajută pe bolnavi, manifestă compasiune faţă de handicapaţi sau sunt generoşi cu cei săraci. Să ne gândim, de asemenea, la persoanele a căror compasiune le îndeamnă să-şi folosească viaţa pentru a lucra în leprozerii sau în orfelinate, la cei care efectuează voluntariat în spitale sau în aziluri sau la oamenii care depun eforturi ca să-i ajute pe cei ce nu au locuinţă sau pe refugiaţi. Probabil că unii dintre ei consideră că, procedând astfel, îl imită pe Isus, modelul creştinilor. Aflăm din evanghelii că Cristos a vindecat bolnavi şi a hrănit oameni flămânzi  (Marcu 1:34; 8:1–9; Luca 4:40). Acţiunile lui Isus pline de iubire, tandreţe şi compasiune sunt manifestări ale „minţii lui Cristos“ (NW), cel care îl imita, de fapt, pe Tatăl său ceresc. — 1 Corinteni 2:16.

3. Ce este necesar să examinăm pentru a avea un punct de vedere echilibrat cu privire la lucrările bune înfăptuite de Isus?

³ Însă aţi observat că în zilele noastre mulţi dintre cei ce sunt impresionaţi de iubirea şi compasiunea lui Isus trec cu vederea un aspect esenţial al minţii lui Cristos? Putem să înţelegem mai bine despre ce este vorba, analizând cu atenţie capitolul 6 din evanghelia scrisă de Marcu. Aici citim că oamenii i-au adus la Isus pe cei bolnavi ca să fie vindecaţi. Din context mai aflăm că, atunci când a observat că miilor de persoane care veniseră la el li s-a făcut foame, Isus le-a hrănit în mod miraculos (Marcu 6:35–44, 54–56). Vindecarea bolnavilor şi hrănirea celor flămânzi au fost manifestări extraordinare de compasiune iubitoare. Însă au constituit acestea principalul mod în care Isus i-a ajutat pe alţii? Şi cum putem să imităm cât mai bine exemplul său perfect de iubire, bunătate şi compasiune, după cum el însuşi l-a imitat pe Iehova?

S-a simţit îndemnat să le satisfacă necesităţile spirituale

4. Care este cadrul relatării consemnate în Marcu 6:30–34?

⁴ Îndeosebi starea spirituală a celor din jur i-a inspirat milă lui Isus. Necesităţile spirituale erau de cea mai mare importanţă, chiar mai importante decât necesităţile fizice. Să analizăm relatarea consemnată în Marcu 6:30–34. Acest episod a avut loc pe ţărmul Mării Galileii, în preajma Paştelui din anul 32 e.n. Apostolii aveau motive întemeiate să fie entuziasmaţi. Întrucât tocmai terminaseră un vast tur de predicare, ei s-au întors la Isus fără îndoială nerăbdători să-i povestească experienţele lor. Însă se adunaseră atât de mulţi oameni la Isus, încât el şi apostolii săi nu puteau nici să mănânce, nici să se odihnească. Atunci Isus le-a spus apostolilor: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin“ (Marcu 6:31). Ei s-au urcat într-o corabie, probabil în apropiere de Capernaum, îndreptându-se spre un loc liniştit de pe celălalt ţărm al Mării Galileii. Însă mulţimea a alergat de-a lungul ţărmului şi a ajuns înaintea corabiei. Cum a reacţionat Isus? S-a supărat el pentru că nu putea să aibă un moment de respiro? Nicidecum!

5. Ce sentimente a încercat Isus faţă de mulţimile care au venit la el, şi ce a făcut el prin urmare?

⁵ Isus a fost profund mişcat când a văzut acea mulţime de mii de oameni, dintre care unii erau bolnavi, care îl aştepta cu nerăbdare (Matei 14:14; Marcu 6:44). Concentrându-se asupra acelui aspect ce a stârnit compasiunea lui Isus şi asupra modului în care a reacţionat El, Marcu a scris: „A văzut mult popor şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care nu aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri“ (Marcu 6:34). Isus nu i-a privit doar ca pe o masă de oameni. El i-a privit ca persoane individuale care aveau necesităţi spirituale. Acestea erau ca nişte oi ce rătăcesc neajutorate, neavând nici un păstor care să le îndrume spre păşuni verzi sau care să le ocrotească. Isus ştia că conducătorii religioşi insensibili, care ar fi trebuit să fie păstori plini de grijă, în realitate îi dispreţuiau pe oamenii de rând şi neglijau să le satisfacă necesităţile spirituale (Ezechiel 34:2–4; Ioan 7:47–49). Isus voia să-i trateze într-un mod diferit, făcând pentru ei cel mai bun lucru posibil. El a început să-i înveţe despre Regatul lui Dumnezeu.

6, 7. a) Ce prioritate dezvăluie evangheliile în privinţa modului în care Isus a reacţionat la necesităţile oamenilor? b) Cu ce motivaţie a predicat şi a predat Isus?

⁶ Să remarcăm ordinea derulării acţiunilor şi ce anume se sugerează cu privire la priorităţi într-o relatare paralelă, cea scrisă de Luca. Iată ce consemnează Luca, medic de profesie şi deci profund interesat de sănătatea fizică a altora: „Mulţimile . . . au mers după El [adică după Isus]. Şi Isus le-a primit bine, le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei care aveau nevoie de vindecare“ (Luca 9:11, sublinierea noastră; Coloseni 4:14). Deşi lucrurile nu sunt prezentate la fel în toate consemnările referitoare la miracole, în acest caz, ce a menţionat Luca mai întâi în relatarea sa inspirată? Faptul că Isus le-a predat oamenilor.

⁷ De fapt, această concluzie concordă cu ideea pe care se pune accentul în textul din Marcu 6:34. Acest verset arată în mod clar cum s-a simţit Isus  îndemnat să-şi manifeste mila în primul rând. El le-a predat oamenilor, satisfăcându-le necesităţile spirituale. Mai înainte în cursul ministerului său, Isus declarase următoarele: „Trebuie să vestesc Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). Însă ne-am înşela dacă am crede că Isus a anunţat mesajul Regatului doar din simţul datoriei, ca şi cum el ar fi făcut într-un mod formal lucrarea de predicare. Nu, compasiunea sa iubitoare faţă de oameni a fost o motivaţie principală care l-a îndemnat să le predice altora vestea bună. Cel mai mare bine pe care Isus a putut să-l facă — chiar şi în cazul celor bolnavi, al celor chinuiţi de demoni, al săracilor sau al celor flămânzi — a fost acela de a-i ajuta să cunoască, să accepte şi să iubească adevărul despre Regatul lui Dumnezeu. Acest adevăr constituia cel mai important lucru datorită rolului pe care îl are Regatul în justificarea suveranităţii lui Iehova şi în furnizarea de binecuvântări permanente pentru oameni.

8. Cum a considerat Isus lucrarea sa de predicare şi de predare?

⁸ Predicarea activă despre Regat efectuată de Isus a constituit un aspect esenţial al motivului pentru care el a venit pe pământ. Spre sfârşitul ministerului său pământesc, Isus i-a spus lui Pilat: „Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu“ (Ioan 18:37). Am remarcat din cele două articole precedente că Isus a fost o persoană plină de sentimente tandre. El a fost plin de grijă, abordabil, plin de consideraţie, încrezător şi, mai presus de toate, iubitor. Dacă dorim cu adevărat să înţelegem mintea lui Cristos, trebuie să pătrundem aceste faţete ale personalităţii sale. La fel de important este să ştim că mintea lui Cristos presupune prioritatea pe care el a acordat-o lucrării sale de predicare şi de predare.

I-a îndemnat pe alţii să depună mărturie

9. Pentru cine trebuia să constituie o prioritate predicarea şi predarea?

⁹ Nu numai Isus trebuia să acorde prioritate predicării şi predării, ca expresie a iubirii şi compasiunii. El şi-a îndemnat continuatorii să imite motivaţiile, priorităţile şi acţiunile sale. De exemplu, ce trebuiau să facă cei 12 apostoli după ce au fost aleşi de Isus? Iată ce se spune în Marcu 3:14, 15: „A rânduit dintre ei doisprezece [cărora le-a dat şi numele de «apostoli», NW] ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să predice şi să aibă putere să vindece şi să alunge demonii“ (sublinierea noastră). Vedeţi vreo altă prioritate valabilă pentru apostoli?

10, 11. a) Când i-a trimis pe apostoli, ce le-a spus Isus să facă? b) Asupra cărui aspect trebuiau ei să se concentreze?

¹⁰ După un timp, Isus le-a dat, într-adevăr, putere celor 12 să-i vindece pe alţii şi să expulzeze demoni (Matei 10:1; Luca 9:1). Apoi el i-a trimis la „oile pierdute ale casei lui Israel“. În ce scop? Isus le-a dat următoarele instrucţiuni: „Şi pe drum, predicaţi şi ziceţi: «Împărăţia cerurilor s-a apropiat!» Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, alungaţi demonii“ (Matei 10:5–8; Luca 9:2). Ce au făcut ei de fapt? „Ucenicii au plecat şi [1] au predicat oamenilor să se pocăiască. Şi [2] alungau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.“ — Marcu 6:12, 13.

¹¹ Întrucât predarea nu este întotdeauna menţionată prima, reflectă ordinea prezentată mai sus o optică exagerată privind priorităţile sau motivaţia (Luca 10:1–9)? În acest sens, nu trebuie să ignorăm frecvenţa cu care predarea este menţionată înaintea vindecării. Să analizăm în acest caz contextul. Chiar înainte de a-i trimite pe cei 12 apostoli, Isus fusese cuprins de milă văzând starea în care se aflau mulţimile. Iată ce citim: „Isus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând pe popor în sinagogile lor, predicând Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Când a văzut mulţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său»“. — Matei 9:35–38.

12. Cărui alt scop au servit lucrările miraculoase ale lui Isus şi ale apostolilor?

¹² Fiind în compania lui Isus, apostolii au putut să-şi însuşească anumite aspecte proprii minţii lui  Cristos. Ei au putut să înţeleagă că a fi cu adevărat iubitor şi plin de compasiune faţă de oameni includea faptul de a le predica şi a-i învăţa despre Regat — aceste activităţi trebuind să constituie principalul aspect al lucrărilor lor bune. În armonie cu aceasta, rezultatul lucrărilor excelente de natură fizică, cum ar fi vindecarea bolnavilor, a însemnat mai mult decât ajutarea celor nevoiaşi. După cum ne putem da seama, unii puteau fi atraşi de diversele vindecări şi de hrana furnizată în mod miraculos (Matei 4:24, 25; 8:16; 9:32, 33; 14:35, 36; Ioan 6:26). Însă aceste lucrări au fost mai mult decât un ajutor fizic, îndemnându-i, de fapt, pe martorii oculari să recunoască faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu şi, totodată, „profetul“ (NW) prezis de Moise. — Ioan 6:14; Deuteronomul 18:15.

13. Conform profeţiei din Deuteronomul 18:18, ce rol urma să îndeplinească „profetul“ care trebuia să vină?

¹³ De ce prezintă importanţă faptul că Isus era „profetul“? Ei bine, care era rolul principal pe care, conform profeţiei, trebuia să-l îndeplinească acesta? Trebuia „profetul“ să fie renumit ca persoană care înfăptuia vindecări miraculoase sau care oferea cu compasiune hrană celor flămânzi? În Deuteronomul 18:18 au fost prezise următoarele: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un Proroc [profet, NW] ca tine [adică la fel ca Moise], voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va spune tot ce-i voi porunci“. Aşadar, în timp ce apostolii au învăţat să aibă şi să exprime sentimente tandre, ei au putut să conchidă că trebuiau să manifeste mintea lui Cristos şi în ce priveşte activitatea lor de predicare şi de predare. Această activitate urma să reprezinte cel mai bun lucru pe care puteau să-l facă pentru oameni. Prin intermediul ei, oamenii bolnavi şi cei săraci puteau să obţină binecuvântări permanente, nu doar foloase ce se reduceau la o durată scurtă de viaţă sau la câteva mese. — Ioan 6:26–30.

Să ne însuşim mintea lui Cristos azi

14. Ce legătură există între a avea mintea lui Cristos şi predicarea pe care o efectuăm?

¹⁴ Nici unul dintre noi nu va considera că mintea lui Cristos este ceva caracteristic în exclusivitate secolului I — lui Isus şi discipolilor de atunci despre care apostolul Pavel a scris că ‘aveau mintea lui Cristos’ (1 Corinteni 2:16, NW). Şi vom recunoaşte fără ezitare că avem obligaţia de a predica vestea bună şi de a face discipoli (Matei 24:14; 28:19, 20). Totuşi este util să reflectăm la motivaţia personală cu care facem această lucrare. La baza lucrării noastre nu ar trebui să stea doar simţul datoriei. Iubirea pentru Dumnezeu este principalul motiv pentru care participăm la minister, iar a fi cu adevărat la fel ca Isus include faptul de a ne simţi îndemnaţi să predicăm şi să predăm din compasiune. — Matei 22:37–39.

15. De ce compasiunea joacă un rol important în ce priveşte ministerul nostru public?

¹⁵ Este adevărat că nu e întotdeauna uşor să simţim compasiune faţă de cei ce nu ne împărtăşesc convingerile, mai ales atunci când aceştia manifestă indiferenţă, ne resping sau ni se împotrivesc. Însă dacă ne pierdem iubirea şi compasiunea faţă de oameni, înseamnă că ne pierdem o motivaţie esenţială pentru a participa la ministerul creştin. Cum putem, aşadar, să cultivăm compasiune? Putem încerca să-i privim pe oameni aşa cum i-a privit Isus, ca fiind „necăjiţi şi risipiţi ca nişte oi care  n-au păstor“ (Matei 9:36). Nu se potriveşte această descriere multor oameni de azi? Ei au fost neglijaţi şi orbiţi din punct de vedere spiritual de păstori religioşi falşi. În consecinţă, ei nu ştiu de îndrumarea sănătoasă pe care o oferă Biblia, nici de Paradisul pe care Regatul lui Dumnezeu îl va instaura în curând pe pământ. Ei se confruntă cu problemele vieţii cotidiene — sărăcie, neînţelegeri în familie, boli şi moarte — fără să aibă speranţa Regatului. Noi avem ceea ce le lipseşte lor: salvatoarea veste bună despre Regatul lui Dumnezeu instaurat în prezent în ceruri!

16. De ce ar trebui să dorim să le spunem altora vestea bună?

¹⁶ Când medităm în acest fel la necesităţile spirituale ale celor din jurul nostru, nu ne îndeamnă inima să ne dorim să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le vorbi despre scopul iubitor al lui Dumnezeu? Noi desfăşurăm, într-adevăr, o lucrare ce are la bază compasiunea. Dacă avem empatie faţă de oameni la fel ca Isus, aceasta va fi evidentă în tonul vocii noastre, în expresia feţei şi în maniera noastră de a preda. Toate acestea vor face ca mesajul nostru să fie mai atrăgător pentru cei ce au „o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“. — Faptele 13:48, NW.

17. a) Care sunt unele moduri în care ne putem manifesta iubirea şi compasiunea faţă de alţii? b) De ce nu se pune problema unei alegeri între a înfăptui acte de caritate şi a participa la ministerul public?

¹⁷ Desigur, iubirea şi compasiunea noastră ar trebui să se manifeste în toate aspectele vieţii. Aceasta înseamnă şi să fim binevoitori faţă de cei dezavantajaţi, bolnavi şi săraci, făcând ceea ce putem în mod rezonabil pentru a le uşura suferinţa. De asemenea, aici se includ eforturile pe care le depunem prin cuvinte şi fapte pentru a alina durerea celor ce au pierdut în moarte o fiinţă dragă (Luca 7:11–15; Ioan 11:33–35). Totuşi, aceste manifestări de iubire, bunătate şi compasiune nu trebuie să devină punctul central al lucrărilor noastre bune, aşa cum se întâmplă în cazul unor filantropi. De o valoare mult mai durabilă sunt eforturile care au la bază calităţile divine amintite mai sus, însă depuse în lucrarea creştină de predicare şi predare. Să ne amintim ce a spus Isus despre conducătorii religioşi evrei: „Voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi aţi lăsat de o parte cele mai grele lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute“ (Matei 23:23). Isus nu a ales între a-i ajuta pe oameni în ce priveşte necesităţile lor fizice şi a-i învăţa lucrurile spirituale dătătoare de viaţă. El a făcut ambele lucruri. Totuşi, este clar că el a pus pe primul plan lucrarea sa de predare deoarece binele pe care l-a realizat în acest mod putea aduce foloase veşnice. — Ioan 20:16.

18. La ce anume ar trebui să ne îndemne analiza noastră referitoare la mintea lui Cristos?

¹⁸ Cât de recunoscători suntem că Iehova ne-a revelat mintea lui Cristos! Cu ajutorul evangheliilor, putem ajunge să cunoaştem mai bine gândurile, sentimentele, calităţile, activităţile şi priorităţile celui mai mare om care a trăit vreodată. Ceea ce ne rămâne de făcut este să citim, să medităm şi să punem în aplicare ceea ce dezvăluie Biblia despre Isus. Să nu uităm: Dacă vrem cu adevărat să acţionăm la fel ca Isus, trebuie mai întâi să învăţăm să gândim, să simţim şi să evaluăm lucrurile la fel ca el, folosindu-ne în acest sens toate capacităţile de care dispunem ca oameni imperfecţi. Să fim hotărâţi, aşadar, să ne însuşim şi să manifestăm mintea lui Cristos. Nu există nici un alt mod mai bun de a trăi, nici un mod mai bun de a-i trata pe oameni şi nici o altă cale mai bună pentru noi şi pentru alţii de a ne apropia de cel pe care Isus l-a oglindit în mod perfect: Dumnezeul nostru tandru, Iehova. — 2 Corinteni 1:3; Evrei 1:3.

Cum aţi răspunde?

• Ce înţelegere ne furnizează Biblia cu privire la modul în care Isus a reacţionat deseori faţă de oamenii nevoiaşi?

• Pe ce a pus accentul Isus când le-a oferit instrucţiuni continuatorilor săi?

• Cum putem să manifestăm „mintea lui Cristos“ în activităţile noastre?

[Întrebări de studiu]

 [Ilustraţii pe toată pagina 23]

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Care este cel mai mare bine pe care creştinii pot să-l facă altora?