1, 2. a) Ce nedreptate i s-a făcut lui Nabot? b) Care sunt cele două calități pe care le vom analiza în acest articol?

 IMAGINAȚI-VĂ următoarea scenă: Un bărbat este acuzat în mod fals de o infracțiune gravă. Spre disperarea familiei și a prietenilor săi, el este condamnat pe baza mărturiei false a doi martori, despre care se știe că sunt niște netrebnici. Profund dezgustați de ceea ce văd, oamenii cu simțul dreptății asistă neputincioși la uciderea acestui om nevinovat și a fiilor săi. Scena descrisă nu este imaginară, ci prezintă situația în care s-a aflat un slujitor fidel al lui Iehova din trecut, pe nume Nabot. El a trăit în timpul domniei lui Ahab, un rege al Israelului. (1 Regi 21:11-13; 2 Regi 9:26)

² În acest articol vom vorbi atât despre nedreptatea care i s-a făcut lui Nabot, cât și despre greșeala pe care a făcut-o un bătrân fidel din congregația creștină din secolul I. În lumina acestor exemple, vom înțelege că, dacă vrem să ne însușim punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate, este foarte important să fim umili și gata să iertăm când observăm o nedreptate în congregație.

 3, 4. Ce fel de persoană era Nabot și de ce a refuzat el să-i vândă via regelui Ahab?

³ Nabot i-a fost fidel lui Iehova într-o perioadă în care majoritatea israeliților au urmat exemplul negativ al regelui Ahab și al soției sale, perfida regină Izabela. Acești închinători la Baal nu aveau deloc respect față de Iehova și față de normele sale. Însă, pentru Nabot, relația cu Iehova era mai importantă chiar și decât propria-i viață.

⁴ Citește 1 Regi 21:1-3. Când Ahab a vrut să cumpere via lui Nabot sau să-i dea în schimb o vie mai bună, Nabot a refuzat. De ce? Cu respect, el a explicat: „Judecând din punctul de vedere al lui Iehova, departe de mine gândul să-ți dau moștenirea strămoșilor mei!”. Refuzul lui Nabot s-a bazat pe legea dată de Iehova națiunii Israel, care interzicea vânzarea pentru totdeauna a pământului moștenit. (Lev. 25:23; Num. 36:7) Fără îndoială, Nabot a vrut să respecte legea lui Iehova.

 5. Ce rol a avut Izabela în uciderea lui Nabot?

⁵ Din nefericire, întrucât au fost refuzați de Nabot, Ahab și soția acestuia au recurs la o serie de fapte condamnabile. Ca să obțină via pentru soțul ei, Izabela a născocit o acuzație împotriva lui Nabot, ceea ce a dus la uciderea atât a lui Nabot, cât și a fiilor lui. Cum avea Iehova să reacționeze în fața acestei nedreptăți îngrozitoare?

 6, 7. Cum a arătat Iehova că iubește dreptatea și de ce putem crede că acest lucru le-a adus consolare rudelor și prietenilor lui Nabot?

⁶ Iehova l-a trimis imediat pe Ilie ca să-l tragă la răspundere pe Ahab. Ilie i-a spus pe bună dreptate lui Ahab că era ucigaș și hoț. Ce sentință a pronunțat Iehova în această cauză? Ahab, soția lui și copiii lor urmau să aibă același sfârșit ca Nabot și fiii săi. (1 Regi 21:17-25)

⁷ Familia și prietenii lui Nabot au fost profund îndurerați din cauza crimelor odioase ale lui Ahab. Totuși, nu încape îndoială că, într-o anumită măsură, ei au fost consolați la gândul că Iehova a văzut nedreptatea care se făcuse și a reacționat imediat. Însă umilința și încrederea lor în Iehova au fost, probabil, puse la încercare de o răsturnare neașteptată de situație.

 8. Cum a reacționat Ahab la mesajul de judecată al lui Iehova și cu ce rezultat?

⁸ Când a aflat care era judecata lui Iehova, „Ahab și-a sfâșiat veșmintele și și-a pus o pânză de sac pe corp. Și postea, se culca în pânza de sac și umbla abătut”. Ahab s-a umilit. Care a fost rezultatul? Iehova i-a spus lui Ilie: „Pentru că s-a umilit înaintea mea, nu voi aduce nenorocirea în zilele lui, ci voi aduce nenorocirea peste casa lui în zilele fiului său”. (1 Regi 21:27-29; 2 Regi 10:10, 11, 17) Iehova, „cel care cercetează inimile”, i-a arătat îndurare lui Ahab într-o anumită măsură. (Prov. 17:3)

 9. De ce umilința a fost, probabil, o protecție pentru membrii familiei lui Nabot și pentru prietenii săi?

⁹ Oare cum au reacționat cei care știau că Ahab era un ucigaș fără scrupule când au aflat ce hotărâre luase Iehova? Este posibil ca această aparentă răsturnare de situație să fi pus la încercare credința membrilor familiei lui Nabot și a prietenilor săi. Dacă așa au stat lucrurile, ei au avut nevoie de umilință pentru a-și ocroti credința și pentru a continua  să-i aducă închinare cu fidelitate lui Iehova, convinși fiind că Dumnezeul lor nu face niciodată nedreptate. (Citește Deuteronomul 32:3, 4.) Lui Nabot, fiilor săi și familiilor lor li se va face dreptate în mod deplin când Iehova îi va învia pe cei drepți. (Iov 14:14, 15; Ioan 5:28, 29) În plus, o persoană umilă își amintește că „adevăratul Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă și orice lucru ascuns, ca să se știe dacă este bun sau rău”. (Ecl. 12:14) Într-adevăr, când judecă, Iehova ia în considerare factori pe care noi nu-i cunoaștem. Astfel, umilința îi ajută pe cei nevinovați să nu-și piardă credința în Iehova.

10, 11. a) Ce situații ar putea să ne pună la încercare credința? b) Cum ne poate ocroti umilința?

¹⁰ Cum vom reacționa dacă bătrânii de congregație iau o decizie pe care nu o înțelegem sau cu care nu suntem de acord? De exemplu, ce vom face dacă noi sau o persoană la care ținem pierde un privilegiu de serviciu? Dar dacă partenerul de căsătorie, copilul nostru ori un prieten apropiat este exclus și nu suntem de acord cu decizia luată? Sau dacă un păcătos a fost iertat, iar noi considerăm că nu merita să i se arate îndurare? Astfel de situații ne pun la încercare credința în Iehova și în măsurile luate de organizația  sa. Cum ne poate ocroti umilința în fața acestor încercări? Să analizăm două modalități.

¹¹ În primul rând, umilința ne va ajuta să admitem că nu cunoaștem toate detaliile. Și, oricât de multe lucruri am ști despre o situație, doar Iehova poate citi inima figurativă a unei persoane. (1 Sam. 16:7) Conștientizarea acestui adevăr incontestabil ne va ajuta să fim umili, să ne recunoaștem limitele și să ne schimbăm punctul de vedere cu privire la situația respectivă. În al doilea rând, umilința ne va ajuta să așteptăm cu supunere și răbdare ca Iehova să corecteze orice nedreptate reală. În Biblie găsim următoarele cuvinte înțelepte: „Pentru cei ce se tem de adevăratul Dumnezeu va fi bine, fiindcă s-au temut de el. Dar cel rău nu va avea parte de bine . . . și nu va avea zile multe”. (Ecl. 8:12, 13) Fără îndoială, o reacție care vădește umilință este spre binele spiritual al tuturor celor implicați. (Citește 1 Petru 5:5.)

12. Ce relatare vom analiza și de ce?

¹² În secolul I, în Antiohia din Siria, creștinii s-au confruntat cu o situație care le-a pus la încercare nu doar umilința, ci și dispoziția de a ierta. Relatarea ne va ajuta să ne facem o autoanaliză pentru a vedea în ce măsură îi iertăm pe alții. De asemenea, ne va ajuta să înțelegem legătura dintre iertare și punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate.

13, 14. Ce privilegii a avut apostolul Petru și cum a dat el dovadă de curaj?

¹³ Apostolul Petru era un bătrân bine cunoscut în congregația creștină. El fusese un prieten apropiat al lui Isus și primise responsabilități importante. (Mat. 16:19) De exemplu, în 36 e.n., Petru a avut privilegiul de a le împărtăși vestea bună lui Corneliu și familiei sale. Aceasta a fost o ocazie memorabilă, întrucât Corneliu era un neevreu necircumcis. Când Corneliu și cei din casa lui au primit spirit sfânt, Petru a spus: „Poate cineva să interzică apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit spiritul sfânt la fel ca noi?”. (Fap. 10:47)

¹⁴ În anul 49 e.n., apostolii și bătrânii din Ierusalim s-au întrunit pentru a analiza dacă neevreii convertiți la creștinism trebuiau să se circumcidă. La această întrunire, Petru a vorbit cu mult curaj, amintindu-le fraților că, mai înainte cu câțiva ani, oameni necircumciși din națiuni primiseră darul spiritului sfânt. Mărturia lui Petru, care fusese martor ocular la acel eveniment, i-a ajutat pe membrii corpului de guvernare din secolul I să ia o decizie. (Fap. 15:6-11, 13, 14, 28, 29) Cu siguranță, atât creștinii evrei, cât și creștinii neevrei au apreciat curajul de care a dat dovadă Petru când a prezentat faptele. Fără îndoială, un asemenea bărbat matur din punct de vedere spiritual inspira multă încredere! (Evr. 13:7)

15. Ce greșeală a făcut Petru când era în Antiohia din Siria? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

¹⁵ La scurt timp după întrunirea din 49 e.n., Petru a mers în Antiohia din Siria. În timp ce se afla acolo, el a stat în compania fraților neevrei. Cu siguranță, ei au tras foloase din cunoștințele și experiența lui Petru. Prin urmare, ne putem imagina surprinderea și dezamăgirea lor când, dintr-odată, Petru a refuzat să mănânce cu ei. Influențați negativ de apostol, alți creștini evrei din congregație, printre care și Barnaba, au procedat  la fel. Ce l-a determinat pe un bătrân creștin matur să facă o asemenea greșeală, care ar fi putut dezbina congregația? Mai mult, cum ne poate ajuta această relatare când acțiunile sau cuvintele unui bătrân de congregație ne rănesc?

16. Cum a fost Petru corectat și ce întrebări se ridică?

¹⁶ Citește Galateni 2:11-14. Petru a căzut în capcana fricii de oameni. (Prov. 29:25) Cu toate că știa care era punctul de vedere al lui Iehova cu privire la oamenii din națiuni, Petru s-a temut de reacția creștinilor evrei din Ierusalim. Apostolul Pavel, care fusese și el prezent la întrunirea ținută la Ierusalim în 49 e.n., i-a atras atenția lui Petru în Antiohia și i-a spus că ceea ce făcuse era o ipocrizie. (Fap. 15:12; Gal. 2:13) Cum au reacționat la acel tratament nedrept creștinii neevrei afectați de greșeala lui Petru? S-au poticnit? Și-a pierdut Petru privilegiile din cauza acestei greșeli?

17. Ce foloase a avut Petru fiindcă a fost iertat de Iehova?

¹⁷ Fără îndoială, Petru a acceptat cu umilință să fie corectat de Pavel. Nicăieri în Biblie nu se spune că Petru și-a pierdut privilegiile. De fapt, mai târziu, el a scris sub inspirație divină două scrisori, care au ajuns să facă parte din Biblie. De remarcat este că, în a doua sa scrisoare, Petru îl numește pe Pavel „iubitul nostru frate”. (2 Pet. 3:15) Deși greșeala lui Petru le-a produs multă suferință creștinilor neevrei, Isus, capul congregației, a continuat să-l folosească. (Ef. 1:22) Iar membrii congregației au avut ocazia să demonstreze că urmează modelul lui Isus și al Tatălui său fiind iertători. Foarte probabil, niciunul nu a permis ca greșeala unui om imperfect să-l poticnească.

18. În ce situații ar putea fi necesar să reflectăm punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate?

¹⁸ Nici bătrânii de congregație din prezent nu sunt perfecți. Biblia spune că „toți ne poticnim [sau facem greșeli] de multe ori”. (Iac. 3:2) Probabil că ne este ușor să admitem lucrul acesta, dar cum reacționăm când suntem personal afectați de imperfecțiunile unui bătrân? Vom reflecta și în această situație punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate? De exemplu, cum vom reacționa dacă un bătrân face o remarcă ce trădează anumite prejudecăți? Ne vom poticni dacă un bătrân ne va jigni sau ne va răni printr-o remarcă necugetată? Vom trage în mod pripit concluzia că fratele nu ar mai trebui să fie bătrân de congregație sau vom aștepta cu răbdare ca Isus, capul congregației, să acționeze? Ne vom strădui să vedem imaginea de ansamblu, reflectând, probabil, la faptul că fratele îi slujește cu fidelitate lui Iehova de mulți ani? Dacă un frate care a păcătuit împotriva noastră slujește în continuare ca bătrân sau chiar primește noi privilegii, ne vom bucura împreună cu el? Dacă suntem dispuși să iertăm, vom dovedi că reflectăm punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate. (Citește Matei 6:14, 15.)

19. Ce ar trebui să fim hotărâți să facem?

¹⁹ Cei ce iubesc dreptatea așteaptă cu nerăbdare ziua în care Iehova va șterge orice urmă de nedreptate cauzată de Satan și de sistemul lui rău. (Is. 65:17) Până atunci, să fim hotărâți să reflectăm punctul de vedere al lui Iehova cu privire la dreptate recunoscându-ne cu umilință limitele și iertându-i cu mărinimie pe cei ce păcătuiesc împotriva noastră.