Salt la conţinut

Salt la cuprins

REPUBLICA DOMINICANĂ

Riscau să fie arestaţi

Riscau să fie arestaţi

„Prudenţi ca şerpii, dar inocenţi ca porumbeii”

În timpul interdicţiei, era vital ca slujitorii loiali ai lui Iehova să se hrănească din punct de vedere spiritual. Totuşi, adevăraţii închinători din Republica Dominicană treceau printr-o perioadă grea. Pe parcursul acelor ani, mulţi fraţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare de mai multe ori.

Juanita Borges povesteşte: „În 1953, când am venit la adevăr, ştiam că, dacă deveneam Martoră a lui Iehova, puteam fi arestată oricând. Şi chiar aşa s-a întâmplat. În noiembrie 1958, când eram în vizită la sora Eneida Suárez, a venit poliţia secretă şi ne-a acuzat că ţinem o întrunire. Am fost condamnate la trei luni de închisoare şi amendate cu 100 de pesos fiecare, pe atunci echivalentul a 100 de dolari americani”.

Serviciile secrete aveau liste detaliate cu fraţii şi surorile noastre.

Deşi guvernul a făcut tot ce a putut pentru a-i împiedica pe Martori să ţină întruniri, fraţii nu s-au lăsat intimidaţi. Totuşi, ei au trebuit să fie „prudenţi ca şerpii, dar inocenţi ca porumbeii” (Mat. 10:16). Andrea Almánzar îşi aminteşte: „Când ţineam întruniri, trebuia să sosim la locul de întâlnire la ore diferite. După program plecam pe rând, deseori seara târziu, ca să nu atragem atenţia”.

Jeremías Glass, care s-a născut în timp ce tatăl său, León, se afla la închisoare, s-a botezat în 1957, la vârsta de şapte ani. El îşi aminteşte că la ei acasă se ţineau pe ascuns întruniri şi că trebuiau să fie foarte precauţi pentru a nu fi descoperiţi. Jeremías explică: „Toţi cei prezenţi primeau un cartonaş cu un număr, care indica ordinea în care urmau să plece. După întrunire, tata mă punea să stau la uşă şi să am grijă ca fraţii să respecte numerele de pe cartonaşe. Aceştia trebuiau să plece doi câte doi şi în direcţii diferite”.

O altă măsură de precauţie a fost aceea de a programa întrunirile la ore când riscul de a fi prinşi era mai mic. De exemplu, Mercedes García a învăţat adevărul de la unchiul ei, Pablo González. Mama ei a murit când Mercedes avea numai şapte ani, iar tatăl ei era la închisoare. De aceea, ea şi cei nouă fraţi şi surori ai ei au trebuit să se descurce singuri. Mercedes s-a botezat în 1959, la vârsta de nouă ani. Pentru a nu fi prinşi, cuvântarea de botez a fost ţinută la ora 3.30 dimineaţa în casa unui frate. Apoi a fost botezată în râul Ozama, care străbate capitala. Mercedes spune: „La 5.30, când oamenii din cartier se trezeau, noi eram în drum spre casă”.