Cuvântul ebraic ḥésed, redat în Traducerea lumii noi de obicei prin „bunătate iubitoare” sau „iubire loială”, apare de 245 de ori în textul original al Bibliei. Verbul înrudit ḥasád înseamnă „a se purta cu loialitate (sau cu bunătate iubitoare)” și transmite mai mult decât ideea de bunătate sau grijă delicată izvorâtă din iubire, deși include aceste aspecte (Ps 18:25). Ḥésed este acea bunătate care presupune un atașament plin de iubire față de o persoană și care este manifestată până când scopul în legătură cu acea persoană este realizat. Potrivit cu Theological Dictionary of the Old Testament, ḥésed „este [o calitate] activă, socială, care persistă în timp. . . . [Ḥésed] desemnează nu numai o atitudine, ci și acțiunile care decurg din această atitudine. Se referă la acțiuni care contribuie la ocrotirea și salvarea vieții. Este o intervenție în favoarea cuiva care se confruntă cu necazuri sau dificultăți. Este o expresie a prieteniei sau a devotamentului. Urmărește binele, nu răul” (editat de G. J. Botterweck și H. Ringgren, 1986, vol. 5, p. 51). Prin urmare, expresia „bunătate iubitoare” redă bine conținutul semantic al termenului ḥésed; întrucât acest termen este asociat cu ideea de fidelitate, solidaritate și loialitate dovedită, o redare mai cuprinzătoare este „iubire loială”. Pluralul termenului este redat prin „fapte de bunătate iubitoare” și „dovezi de bunătate iubitoare” (Ps 17:7; Is 55:3).

 Bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu. Bunătatea iubitoare este o calitate prețioasă a lui Iehova Dumnezeu. Iehova „își găsește plăcerea în bunătatea iubitoare” și o manifestă întotdeauna în relațiile cu slujitorii săi (Ps 36:7; 62:12; Mi 7:18). Dacă n-ar fi așa, niciunul n-ar rămâne în viață (Pln 3:22). Astfel, Moise a putut implora favoare pentru Israelul răzvrătit nu numai datorită numelui măreț al lui Iehova, ci și datorită bunătății Sale iubitoare (Nu 14:13-19).

 Scripturile arată că Iehova manifestă bunătate iubitoare, sau iubire loială, în diferite moduri și în diferite situații, de exemplu când eliberează și salvează (Ps 6:4; 119:88, 159), când păzește și ocrotește (Ps 40:11; 61:7; 143:12) și când dă ajutor în necazuri (Rut 1:8; 2:20; Ps 31:16, 21). Datorită ei, o persoană care a păcătuit se poate restabili (Ps 25:7). În bunătatea sa iubitoare, Dumnezeu îi ajută, îi susține și îi încurajează pe slujitorii săi (Ps 44:26; 94:18; 117:2). Iehova a arătat o mare bunătate iubitoare față de Lot (Ge 19:18-22), de Avraam (Mi 7:20) și de Iosif (Ge 39:21). O dovadă de bunătate iubitoare din partea sa a fost și găsirea unei soții pentru Isaac (Ge 24:12-14, 27).

 După constituirea națiunii Israel, Iehova a continuat să arate o mare bunătate iubitoare în legătură cu legământul încheiat cu Israelul (Ex 15:13; De 7:12). Aceasta s-a observat în cazul lui David (2Sa 7:15; 1Re 3:6; Ps 18:50), în cazul lui Ezra și al celor ce erau cu el (Ezr 7:28; 9:9), precum și în cazul a „mii” de alte persoane (Ex 34:7; Ier 32:18). Fidel legământului pentru un regat încheiat cu David, Iehova a continuat să-și manifeste bunătatea iubitoare și după moartea lui Isus. El l-a înviat pe ‘acela care i-a fost loialʼ ca împlinire a profeției: „Voi manifesta cu fidelitate față de voi bunătatea iubitoare pe care i-am promis-o lui David” (Ps 16:10; Fa 13:34; Is 55:3).

 Bunătatea iubitoare a lui Iehova îi atrage pe oameni la el (Ier 31:3). Ei se încred în ea (Ps 13:5; 52:8), speră în ea (Ps 33:18, 22), se roagă pentru ea (Ps 51:1; 85:7; 90:14; 109:26; 119:41) și primesc mângâiere prin ea (Ps 119:76). Totodată, îi aduc mulțumiri lui Iehova pentru ea (Ps 107:8, 15, 21, 31), îl binecuvântează și îi aduc laude pentru ea (Ps 66:20; 115:1; 138:2) și le vorbesc altora despre ea (Ps 92:2). Asemenea lui David, ei nu o ascund (Ps 40:10), pentru că este bună (Ps 69:16; 109:21) și este o sursă de mare bucurie (Ps 31:7). În mod categoric, bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu este ca o cărare pe care e plăcut să umbli (Ps 25:10).

 Alte versete din Biblie scot în evidență abundența (Ps 5:7; 69:13; Ion 4:2), măreția (Nu 14:19) și caracterul durabil al bunătății iubitoare a lui Iehova (1Re 8:23). Ea „ajunge până la ceruri” (Ps 36:5; 57:10; 103:11; 108:4), ‘umple pământulʼ (Ps 33:5; 119:64), „ține până la a mia generație” (De 7:9) și ‘dăinuie veșnicʼ (1Cr 16:34, 41; Ps 89:2; Is 54:8, 10; Ier 33:11). Expresia „bunătatea sa iubitoare este veșnică” apare în toate cele 26 de versete ale Psalmului 136.

 Bunătatea iubitoare, această minunată calitate a lui Iehova, este deseori asociată cu alte atribute extraordinare ale sale: îndurarea, bunăvoința, adevărul, iertarea, dreptatea, pacea, judecata și justiția (Ex 34:6; Ne 9:17; Ps 85:10; 89:14; Ier 9:24).

 Bunătatea iubitoare a omului. Din cele menționate până acum reiese că cei ce doresc să aibă aprobarea lui Dumnezeu trebuie ‘să iubească bunătatea [ebr. ḥésed, bunătate iubitoare]ʼ și ‘să arate bunătate iubitoare și îndurare unul față de altulʼ (Mi 6:8; Za 7:9). Așa cum spune proverbul, „un lucru de preț la omul pământean este bunătatea lui iubitoare”, care îi aduce mare răsplată (Pr 19:22; 11:17). Dumnezeu și-a amintit cu plăcere de bunătatea iubitoare pe care Israelul a arătat-o „în tinerețea” sa (Ier 2:2). Dar, când bunătatea iubitoare a Israelului a ajuns „ca norii dimineții și ca roua care dispare îndată”, Iehova și-a exprimat clar dezaprobarea, deoarece el ‘își găsește plăcerea în bunătatea iubitoare, nu în jertfăʼ (Os 6:4, 6). Pentru că i-a lipsit bunătatea iubitoare, Israelul a fost mustrat, dar această mustrare a fost, de fapt, o dovadă de bunătate iubitoare din partea lui Dumnezeu (Os 4:1; Ps 141:5). Israelul a fost sfătuit să se întoarcă la Dumnezeu, dovedind bunătate iubitoare și dreptate (Os 12:6). Cel ce dorește să găsească favoare în ochii lui Dumnezeu și ai oamenilor trebuie să manifeste aceste calități tot timpul (Iov 6:14; Pr 3:3, 4).

 Biblia consemnează numeroase exemple de persoane care au arătat bunătate iubitoare față de alții. De exemplu, Sara a arătat o astfel de iubire loială față de soțul ei când, aflându-se într-un ținut ostil, l-a protejat spunând că este fratele ei (Ge 20:13). Iacob i-a cerut lui Iosif să manifeste bunătate iubitoare față de el atunci când l-a pus să promită că nu-l va înmormânta în Egipt (Ge 47:29; 50:12, 13). Rahav le-a cerut israeliților să-i arate bunătate iubitoare lăsându-i în viață familia, așa cum și ea le arătase bunătate iubitoare spionilor israeliți (Ios 2:12, 13). Boaz a lăudat-o pe Rut pentru că a dovedit bunătate iubitoare (Rut 3:10), iar Ionatan i-a cerut lui David să manifeste această calitate față de el și de casa lui (1Sa 20:14, 15; 2Sa 9:3-7).

 Situațiile și motivația care determină pe cineva să arate bunătate iubitoare pot fi foarte diferite. Actele ocazionale de bunătate nu sunt neapărat dovezi de devoțiune sfântă. Ele pot fi simple manifestări ale ospitalității tradiționale sau ale firii prietenoase a cuiva. (Compară cu Fa 27:1, 3; 28:1, 2.) Unui anumit bărbat din orașul Betel i s-a arătat bunătate (ebr. ḥésed) în schimbul unor servicii care se așteptau de la el (Ju 1:22-25). Alteori, unor persoane cărora li s-a făcut o favoare în trecut li s-a cerut să manifeste bunătate iubitoare făcând ceva pentru cel care îi ajutase și care, probabil, se afla într-o situație disperată (Ge 40:12-15). Au fost și situații când aceste persoane nu s-au achitat față de cei cărora le datorau bunătate iubitoare (Ge 40:23; Ju 8:35). Așa cum se arată în Proverbele 20:6, mulți oameni se laudă cu bunătatea lor iubitoare, însă puțini sunt fideli astfel încât să o manifeste. Atât Saul, cât și David și-au amintit de bunătatea iubitoare care li se arătase (1Sa 15:6, 7; 2Sa 2:5, 6). Se pare că regii Israelului își făcuseră o anumită reputație în ce privește manifestarea acestei calități (1Re 20:31), probabil în comparație cu regii păgâni. Totuși, într-o anumită ocazie, gestul de bunătate iubitoare al lui David a fost respins, fiindu-i interpretată greșit motivația (2Sa 10:2-4).

 Pavel a spus că Legea a fost făcută nu pentru cei drepți, ci pentru cei răi, cărora le lipsea, printre altele, bunătatea iubitoare (1Ti 1:9). Termenul grecesc anósios, redat în verset „fără bunătate iubitoare”, are și sensul de „neloial” (2Ti 3:2).